Buzău, Ghelinţa, Sibiu şi Isaccea, câştigătoarele concursului ''Oraşul durabil 2021'', premiate de Ambasada Franţei
Localităţile Buzău, Sibiu, Ghelinţa şi Isaccea, câştigătoarele concursului "Oraşul durabil 2021", au fost premiate, miercuri, de ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer. Potrivit unui comunicat de presă, remis joi AGERPRES, municipiul Buzău a obţinut premiul I la categoria "Judeţe şi oraşe mari" cu
Primarul Timişoarei: Peste 50.000 de gospodării, şcoli şi spitale riscă să rămână fără apă caldă şi căldură
Primarul Dominic Fritz a anunţat, miercuri seara, că E.ON va opri furnizarea gazului către compania locală Colterm, aflată în subordinea municipalităţii şi că societatea de termoficare se află într-o situaţie critică, pe fondul "creşterii uriaşe" a preţului la gaz. Aceasta înseamnă, spune edilul într-un comuni
Botoşani: Prefectul Dan Nechifor anunţă carantinarea zonală a comunei Cristeşti
Comuna Cristeşti din judeţul Botoşani va intra în carantină zonală, cel mai probabil începând de vineri dimineaţă, pe fondul creşterii ratei de infectare cu SARS-CoV-2, a declarat, miercuri, prefectul Dan Nechifor. Potrivit acestuia, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani urmează să solicite şefului Departamen
Primarul Sucevei: Am ajuns de unde am plecat; se reiau măsuri din carantina martie-aprilie 2020
Municipalitatea suceveană a reluat, din această săptămână, măsuri aplicate în carantina din primăvara anului trecut, în condiţiile în care numărul de cazuri active de COVID-19 este de 901, iar rata de infectare a ajuns la 7,09 la mie, a anunţat, miercuri, primarul Ion Lungu. El a precizat că la Primărie se lucrează, &ic
Prefectul Capitalei a dispus intensificarea controalelor privind respectarea regulilor impuse de starea de alertă
Prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, a dispus intensificarea controalelor privind respectarea regulilor impuse de starea de alertă. Potrivit Prefecturii Capitalei, măsura a fost luată, miercuri, în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii Poliţiei Capitalei, Poliţiei Locale Bucureşti şi Jandarmeriei. Alexandra Geo
Timiş: Dominic Fritz a pierdut recursul cu sindicatul din primărie, privind suspendarea noii organigrame
Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins, marţi, recursul formulat de primarul Dominic Fritz şi Consiliul Local Timişoara (CLT) împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, care a dispus, în luna august, suspendarea noii organigrame promovate de edil fără dezbatere publică prealabilă, care presupune desfiinţarea a 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere.
Primăria Municipiului Timişoara cere cărbune din rezerva strategică a statului
Primarul Dominic Fritz a anunţat, marţi, că a cerut cărbune din rezerva strategică a statului, pentru a asigura, în această iarnă, căldura zecilor de mii de timişoreni abonaţi ai societăţii Colterm, aflată în subordinea municipalităţii. "Prefectul Ovidiu Drăgănescu a transmis Guvernului României, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publ
Primăria Galaţi a amenajat primele zece puncte de colectare a deşeurilor cu sisteme de supraveghere video
Primăria municipiului Galaţi a amenajat primele zece puncte moderne de colectare a deşeurilor, prevăzute cu sisteme de supraveghere video, în total urmând să fie amplasate în cartiere 150 de astfel de puncte cu module pentru colectare selectivă, informează, marţi, Biroul de presă al instituţiei. Potrivit sursei citate, primele zece puncte au
Sibiu: Primul autobuz electric românesc, în teste pe traseele circulate de elevi
Primul autobuz electric românesc este testat timp de două săptămâni, pe traseele pe care circulă elevii în municipiul Sibiu, a anunţat marţi Primăria, pe pagina de Facebook. "Autobuzul ATP Bus e-UpCity în teste în Sibi
Termoenergetica precizează că a împrejmuit zona cu apă fierbinte din Sectorul 1 în care a fost rănit un copil
Termoenergetica a precizat că a împrejmuit cu bandă inscripţionată şi plasă de protecţie zona cu apă fierbinte din Sectorul 1 în care a fost rănit un copil, reprezentanţii companiei explicând că, din cauza unei fisuri, apa caldă a ieşit la suprafaţă. "Compania Termoenergetica depune toate eforturile ca astfel de evenimen
Primăria Bacău pune la dispoziţie parterul Spitalului Municipal pentru amenajarea temporară a unei extensii a UPU
Primăria Bacău pune la dispoziţie parterul Spitalului Municipal ''Sfânta Maria'' pentru amenajarea unei extensii a Unităţii de Primiri Urgenţe în contextul creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19, a declarat, luni, pentru AGERPRES, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. "
Covasna: Accesul în Primăria Sfântu Gheorghe, doar cu programare prealabilă
Accesul în incinta Primăriei Sfântu Gheorghe se va putea face, începând de miercuri, doar cu programare prealabilă, măsura fiind luată pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. "Având în vedere creşterea constantă şi îngrijorătoare din ultima perioadă a n
VIDEO Sector 1: Proiectul de rectificare bugetară, respins din nou de Consiliul local
Consiliul Local Sector 1 a respins pentru a cincea oară proiectul de rectificare bugetară, înregistrându-se 15 abţineri şi 12 voturi "pentru". Primarul Clotilde Armand a făcut apel în şedinţa Consiliului Local de luni la reprezentanţii PNL şi PSD să voteze rectificarea bugetară şi să la
Tulcea: Proceduri simplificate pentru acordarea ajutoarelor de încălzire
Persoanele care solicită ajutoare de încălzire în timpul sezonului rece nu mai trebuie să prezinte Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) a Primăriei municipiului Tulcea trei acte obligatorii, cum a fost până în acest an, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentanta instituţiei, Angela Andrei.
Consilierii PNL Sector 1: Vom vota rectificarea când vor fi deblocate investiţiile de care cetăţenii au nevoie
Consilierii PNL Sector 1 anunţă că vor vota rectificarea bugetară când vor fi deblocate investiţiile pe care le-au propus şi pe care le consideră necesare pentru comunitate, acuzând faptul că primarul Clotilde Armand nu comunică şi nu oferă explicaţii. Proiectul de rectificare a mai fost respins de patru ori. "Aceleaşi condiţii:



