Nicuşor Dan îi răspunde lui Ciucu: Am redus cheltuielile cu un miliard de lei, 2.700 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, apreciază că preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, "a ales o cale populistă", atunci când i-a reproşat că nu a făcut reforme şi că nu a redus suficient cheltuielile.
Într-un interviu pentru B1Tv, edilul general a subliniat că în anul care a trecut de la preluarea mandatului, a diminuat cheltuielile de la 3 la 2 miliarde de lei, iar 2.700 de angajaţi au fost daţi afară în urma desfiinţării unor companii municipale.
"Dacă să reduci cheltuielile cu o treime, de la 3 la 2 miliarde, nu înseamnă reformă... nu ştii ce să mai spui. Să dai afară 2.700 de oameni... dacă nici asta nu înseamnă reformă. Ei erau angajaţi ai unor companii pe care le-am desfiinţat. Asta e reforma. Bineînţeles că se mai pot face anumite lucruri şi evident că le vom face în timp pe toate acestea. Numai că lipseşte un miliard. Adică de la trei miliarde la două miliarde a fost un efort pe care l-am făcut anul acesta. De la două miliarde la un miliard e imposibil", a spus primarul general.
Precizările acestuia vin după ce, în urmă cu o zi, el atrăgea atenţia asupra faptului că, potrivit proiectului actual al bugetului naţional, în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti ar urma să fie înjumătăţite faţă de cele din 2021. Nicuşor Dan a afirmat că, în contextul în care suma pentru subvenţii ar urma să crească de la 2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, va rămâne doar un miliard de lei pentru investiţii, instituţii de cultură, spitale, infrastructură sau consolidarea clădirilor cu risc seismic.
"Eu am venit şi am spus o chestiune foarte gravă. Din bugetul nostru lipseşte un miliard şi o să ne fie imposibil să ne descurcăm fără miliardul acesta. Domnul Ciucu a ales o cale populistă, în care să profite de moment ca să mă critice, fără să vină cu o soluţie la miliardul care lipseşte (...) Bugetul naţional o să se voteze probabil mâine. O să fie promulgat peste încă una-două zile de preşedintele României. Din momentul acela, o să avem 45 de zile, conform legii, să venim cu bugetul local. O să vin, evident, şi eu cu o propunere - pentru că este atributul meu legal - de buget local al Municipiului Bucureşti. O să aştept şi bugetele alternative ale partidelor din CGMB", a spus el.
Edilul general a menţionat că, în acest an, cele 19 spitale aflate în subordinea Municipalităţii au primit de la autoritatea locală 200 de milioane de lei, instituţiile culturale (teatre, muzee, circul, centre culturale) au avut un buget de 300 de milioane de lei, iar iluminatul public a reprezentat 80 de milioane de lei.
"Eu când vorbesc de două miliarde, vorbesc de un buget redus drastic, pentru că noi am preluat primăria într-o situaţie financiară extrem de dificilă, care avea tot aceleaşi două miliarde venituri, dar care avea cheltuieli de trei. (...) Eu sper în continuare să existe înţelepciunea... pentru că nu este exclusiv responsabilitatea primarului municipiului să rezolve problema asta. Este o responsabilitate comună a celor care conduc oraşul la nivelul Consiliului General, a partidelor lor şi mai ales a celor care conduc România, la nivel general", a mai spus Nicuşor Dan. AGERPRES / (A - autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Nicuşor Dan spune că situaţia căldurii în apartamentele din Bucureşti e mai bună decât anul trecut
* Nicuşor Dan: Două licitaţii eşuate pentru tăblierul de pod la Doamna Ghica; s-a reluat procedura
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/ Administrație publică: Instituirea un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație
Adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale, a Codului de Procedură Administrativă care ar institui un cadru unitar pentru relația cetățean - administrație și operaționalizarea consorțiilor administrative rurale se numără printre măsurile cu orizont de timp de 12 - 18 luni ale capitolului 'Administrație publică și descentralizare' din programul de guvernare p
Program de guvernare/ Reforma administrativ-teritorială, precondiția ca celelalte capitole ale programului să funcționeze
Reforma administrativ-teritorială este prioritatea 'zero' a programului de guvernare, fiind 'precondiția' pentru ca celelalte capitole să funcționeze - stipulează programul de guvernare propus de premierul desemnat Eugen Tomac. 'România este singura țară din UE care nu a realizat o reformă administrativ-teritorială la
Sector 3: Festivalul Cireșelor de Iunie și cel al Plăcintelor Brașovene, în weekend în parcurile Pantelimon și IOR
Festivalul Cireșelor de Iunie și Festivalul Plăcintelor Brașovene cu preparate tradiționale sunt organizate, în acest weekend, în parcurile Pantelimon și IOR din capitală. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au scris, vineri, pe Facebook, că Festivalul Cireșelor de Iunie are loc, de vineri până duminică, în Parcul Pan
Tulcea: La Somova a început festivalul Dichis'n'Blues
Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului Dichis'n'Blues, un eveniment care își dorește atât promovarea comunei din apropierea municipiului reședință de județ, cât și a muzicii de calitate. Festivalul s-a deschis
Primăria Sectorului 1: Tribunalul București a decis că relația contractuală cu Romprest încetează la termen
Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care operatorul este informat că relația contractuală cu Primăria Sectorului 1 încetează la termen, pe 30 iunie. ''În dosarul nr. 21166/3/2026, Tribunalul București a respins cererea Romprest de suspendare a efectelor actului prin care op
Mureș: Inițiatorii referendumului din Sânger acuză prejudicii publice; primarul respinge acuzațiile
Inițiatorii referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat duminică, 14 iunie, îi impută acestuia o serie de prejudicii aduse interesului public și un impact negativ asupra dezvoltării comunității, în timp ce edilul contrazice fiecare dintre motivele invocate, printr-o scrisoare deschisă adre
Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind majorarea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, precum și, după caz, creșterea numărului de personal și a cheltuielilor salariale aferente, ca urmare a dezvoltării activității, pentru 36 de operatori economici care nu au înregistrat pierderi sau
Gorj: Constantin Trufelea, numit în funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia
Consiliul de Supraveghere al societății Complexul Energetic Oltenia (CEO) a hotărât, vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei, după plecarea din funcție a lui Iulius Dan Plaveti, care a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica. Tot
Sibiu: Bazinul de înot Olimpia va fi modernizat și va putea găzdui, din 2027, concursuri internaționale
Bazinul de înot Olimpia din Sibiu, închis de șase ani din cauza neîndeplinirii normelor sanitare, va fi modernizat în urma unei investiții de aproximativ 7 milioane de euro, iar după finalizarea lucrărilor, în 2027, va putea găzdui, pentru prima dată, competiții internaționale, a anunțat, vineri, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM), Dari
Primăria Capitalei actualizează regulile pentru repartizarea locuințelor sociale, convenabile sau de necesitate (proiect)
Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un nou regulament privind repartizarea locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate. Proiectul prevede verificarea periodică a beneficiarilor, monitorizarea modului de utilizare a locuințelor și recuperarea spațiilor ocupate fără forme legale. Regulamentul propune și realiza
Buzău: Un urs a intrat în 8 case, ultima fiind locuită; a căutat inclusiv la frigider
Autoritățile sunt în alertă după ce un urs a intrat, în ultima perioadă, în opt locuințe din localitatea Pleși, comuna Bisoca, cel mai recent incident având loc în noaptea de joi spre vineri, într-o casă în care se afla o femeie în vârstă. Potrivit conducerii administrației locale, majorita
Arad: Băncuțele clasice din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart
Băncuțele clasice de pe străzile din orașul Pecica vor fi înlocuite cu unele solare smart, care vor furniza internet wi-fi gratuit și vor avea porturi de încărcare a telefoanelor, pentru achiziție fiind alocat un buget de peste două milioane de lei, ce include instalarea unor camere de supraveghere. Primarul din Pecica, Petru Antal, a decla
Ciucu a vizitat șantierele cu întârzieri și îi va cere constructorului să se mobilizeze
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat joi patru șantiere pentru reabilitarea rețelei de termoficare ce înregistrează întârzieri și urmează să discute cu reprezentanții firmei, pentru a le cere să se mobilizeze. Unele șantiere înregistrează întârzieri de un an, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Galați: Fostul cinematograf 'Țiglina', transformat în sediu pentru Teatrul pentru Copii și Tineret 'Gulliver'
Fostul cinematograf 'Țiglina' din municipiul Galați este în plin proces de renovare printr-un proiect de peste 19 milioane de lei, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, să devină noul sediu al Teatrului pentru Copii și Tineret 'Gulliver', a anunțat, joi, primarul Ionuț Pucheanu. 'Este o clădire de care ne leag
Galați: Peste 100 de participanți din 3 țări, la unicul concurs de pescuit pentru nevăzători din România
Peste 100 de persoane nevăzătoare din România, Republica Moldova și Serbia participă, joi, la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Internațional de Pescuit Sportiv pentru Nevăzători, organizat la Complexul de Agrement Balta Zătun din Galați, competiție unică în România și prima de acest gen dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere.













