logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alba: Turismul, viitorul localităţii Roşia Montană, consideră viceprimarul comunei din Apuseni

Imagine din galeria Agerpres

Viceprimarul comunei Roşia Montană, Vasile Morariu, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că viitorul localităţii constă în turism, o primă urgenţă fiind întocmirea Planului Urbanistic General (PUG), pentru a se putea dezvolta infrastructura, de la introducerea apei potabile şi modernizarea drumurilor la construirea de pensiuni.

Vasile Morariu mai susţine că mulţi dintre politicieni şi-ar fi dorit să piardă statul român.

Întrebat care ar fi primul pas care ar trebui făcut după ce România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană, judecat la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington, viceprimarul a spus că trebuie întocmit PUG.

"În prima fază, să putem să facem PUG-ul. În lipsa PUG-ului nu se poate face absolut nimic. Nu se poate construi o casă, nu se poate construi o pensiune, nu se poate introduce apă potabilă. Pentru toate aceste lucruri este nevoie de autorizaţie de construcţie şi la Roşia Montană nu se poate obţine fără PUG. Din 2021, când s-a intrat în UNESCO, am reuşit să obţinem nişte PUZ-uri, pentru nişte drumuri, dar sunt demersuri foarte greoaie. Ca să faci prima dată un PUZ, sunt nişte cheltuieli în plus", a arătat viceprimarul.

El a explicat că, fiind sit UNESCO, primăria nu poate face singură PUG, ci împreună cu Consiliul Judeţean şi Guvernul.

Vasile Morariu crede că viitorul vechii aşezări constă în turism, zilnic venind pe timp de vară mulţi vizitatori.

"Roşia Montană are ce le arăta oamenilor. E o afluenţă destul de mare de turişti pe timpul verii. Astă vară au fost de la trei până la şapte autocare zilnic, plus turiştii veniţi cu maşinile personale", a spus Morariu.

El consideră compania minieră şi politicienii români răspunzători de blocarea Roşiei Montane în ultimii 20 de ani.

"Această victorie a statului român nu se atribuie politicului din România. Fiindcă toţi (politicienii - n.r.) şi-ar fi dorit să piardă statul român", a mai spus viceprimarul.

Despre elaborarea unui nou PUG pentru Roşia Montană s-a discutat de mai multe ori în ultimii ani, fără să existe o concretizare în acest sens.

Administratorul public al judeţului Alba, Dan Popescu, a declarat, în februarie, pentru AGERPRES, că, după constituirea, anul trecut, prin hotărâre de CJ, a Comitetului de organizare UNESCO pentru Peisajul Cultural Minier Roşia Montană, s-a purtat o corespondenţă în acest sens cu Ministerul Dezvoltării, dar că din noiembrie 2023 nu s-a mai primit niciun răspuns.

Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind recunoscută astfel valoarea universală excepţională a acestuia, fundamentată de patru dintre cele şase criterii culturale stabilite prin Convenţia Patrimoniului Mondial. Pentru înscrierea unui sit în Lista Patrimoniului Mondial este suficientă întrunirea unui singur criteriu.

În subteranul Roşiei Montane se găsesc peste 150 kilometri de galerii, în adâncul celor patru masive muntoase. Aici a fost documentat cel mai vast sistem de exploatare minieră auriferă de epocă romană cunoscut până în prezent (7 kilometri), dar şi un amplu sistem de exploatare de epocă modernă (sec. XVII-XVIII) realizat cu praf de puşcă (10 kilometri), completat de exploatările cu dinamită (53 de kilometri) de epocă contemporană (sec. XIX-XX).

Studiile arată că rezervele dovedite ale zăcământului de la Roşia Montană se ridică la 323 de tone de aur şi peste 1.600 de tone de argint, fiind cel mai mare din Europa. AGERPRES/ (A, AS - autor. Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

* Guvern: România primeşte câştig de cauză la acuzaţiile Gabriel Resources; reclamanţii - obligaţi să plătească despăgubiri

 

* Ministrul Economiei: Speculaţiile bursiere cu resursele minerale ale românilor trebuie să înceteze

 

* MF: România a primit câştig de cauză în dosarul Roşia Montană şi i se vor rambursa şi cheltuielile de judecată

 

* Cazul Roşia Montană/ Cioloş: Patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde

 

* Drulă acuză coaliţia că a isterizat România în cazul Roşia Montană şi apreciază că DNA ar trebui să se autosesizeze

 

* Boloş: Atacarea deciziei Curţii de Arbitraj în dosarul Roşia Montană trebuie să aibă motive bine întemeiate

 

* Ciucă: După nouă ani de proces, dosarul Roşia Montană se închide

 

* ''Salvaţi Roşia Montană'': Roşienii şi societatea civilă au câştigat

Afisari: 151

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 04-11-2026 14:44

REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT

Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Administratie 04-11-2026 12:26

Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepționate la termen, PMB pierde finanțarea

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică opțiunea de a iniția simultan mai multe proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai prin faptul că infrastructura era 'aproape inutilizabilă', iar primăria riscă să piardă finanțarea, în cazul în care lucrările nu sunt încheiate la timp. 'Liniile de tramvai erau apro

Administratie 04-11-2026 09:39

Primăria Capitalei: Taxele și impozitele locale vor fi plafonate în 2027

Taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027, informează Primăria Municipiului București (PMB). 'Taxele și impozitele locale în București, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027. Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le p

Administratie 03-11-2026 16:28

Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027

Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp

Administratie 03-11-2026 16:27

Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite

Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar

Administratie 02-11-2026 18:48

Primăria Capitalei a anunțat stadiul proiectelor pentru reabilitarea liniilor de tramvai; patru loturi, finalizate

Primăria Capitalei a anunțat luni stadiul proiectelor pentru reabilitarea liniilor de tramvai, lucrări care trebuie finalizate până în decembrie 2029, pentru a nu pierde 1,6 miliarde lei, fonduri nerambursabile. Conform municipalității, modernizarea celor 50 km de șine de tramvai a început în februarie 2024. Timp de doi ani lucrările au

Administratie 02-11-2026 17:48

Termoenergetica: 29% dintre asociațiile de proprietari nu au apă caldă și căldură la parametrii corespunzători

Termoenergetica informează că, în prezent, 71% dintre asociațiile de proprietari au apă caldă și căldură la parametri corespunzători. În data de 16 octombrie, compania a început furnizarea agentului termic pentru încălzire, ca urmare a îndeplinirii condițiilor privind temperaturile exterioare. 'Sunt asociații de

Administratie 02-11-2026 17:20

Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate pe 14 noiembrie

Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop

Administratie 02-11-2026 15:33

Începe furnizarea căldurii în municipiul Constanța; gigacaloria pentru populație - la aceeași valoare de 400 de lei

Locuitorii municipiului Constanța au, începând cu 2 noiembrie, căldură în locuințe, societatea de termoficare începând furnizarea energiei termice pentru încălzire, au informat luni reprezentanții companiei. Conform sursei citate, Termoficare Constanța SRL informează consumatorii că, începând de luni, se realizea

Administratie 02-11-2026 11:22

Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei

Compania Iluminat Public anunță pe SEAP licitație pentru decorațiuni destinate iluminatului festiv în valoare de 1.996.600 lei. Contractul vizează achiziționarea a 745 de echipamente electrice tip perdea cu LED-uri pentru uz exterior, interconectabile, inclusiv cablurile de alimentare cu rectificator de tensiune. Echipamen

Administratie 31-10-2026 14:34

Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise

Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h

Administratie 31-10-2026 12:57

Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente

Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat

Administratie 31-10-2026 12:01

Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin

Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din

Administratie 31-10-2026 09:54

Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean

Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi

Administratie 30-10-2026 17:45

Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare

Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor