Stațiile de transport public din București vor avea sisteme de informare a călătorilor despre programul de circulație

Stațiile de transport public din București vor avea sisteme de informare a călătorilor despre programul de circulație a vehiculelor, conform unui proiect adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri, care are o valoare estimată a investiției de aproape 178 de milioane de lei inclusiv TVA.
Hotărârea aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții 'Sistem ITS Integrat Smart&Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov - Informarea călătorilor în stațiile de transport public' și indicatorii tehnico-economici.
Investiția vizează digitalizarea furnizării de informații privind programul de circulație a vehiculelor în stațiile de transport public, care reprezintă 'prima interfață' cu pasagerii. Stațiile de transport public reprezintă 'una dintre cele mai importante metode de a invita potențialii utilizatori în sistem', se menționează în actul normativ.
Prin instalarea unor mijloace de informare (panouri e-papper/totem e-papper și ecran multimedia) în stațiile de transport public și crearea unui centru de comandă și control ce se va integra cu sistemele inteligente de transport (ITS) viitoare va crește gradul de atractibilitate al transportului public în București, conform documentelor atașate actului normativ.
Potrivit acestora, investiția va asigura efecte benefice - integrarea și interoperabilitatea la nivelul sistemului de transport public între servicii și operatori, reducerea emisiilor generate de transport, prin eficientizarea operării serviciilor de transport public și prin diminuarea repartiției modale a transportului privat individual, îmbunătățirea calității serviciului de transport prin creșterea nivelului de predictibilitate. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 zile, ca urmare a situației de urgență provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund. Instituția Prefectului - Județul Harghita a transmis, joi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru
Mureș: După patru luni de control judiciar, Soos Zoltan și-a reluat atribuțiile de primar
După patru luni, timp în care s-a aflat sub control judiciar cu interdicția de a-și exercita mandatul, într-un dosar instrumentat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Târgu Mureș, primarul municipiului Târgu Mureș, Soos Zoltan, s-a reîntors, joi, în primărie, arătând că măsura dispusă a fost 'd
Primarul Iașiului: România trebuie să acorde toate privilegiile diasporei și nu trebuie să uite de ajutorul primit
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, că deși România nu este singura țară europeană care își cinstește diaspora, ''întotdeauna pe noi ne-a durut cel mai mult de ce se întâmplă cu poporul român plecat''. ''România trebuie să rămână o țară cu ușil
Giurgiu/ Primarul Adrian Anghelescu: Municipiul nu își poate asigura cheltuielile de funcționare
Primarul Adrian Anghelescu a declarat miercuri că municipiul Giurgiu se află printre cele 75% dintre localitățile din țară care nu își pot asigura cheltuielile de funcționare. ''Din anul 2021 vă spuneam de starea economico-financiară a Primăriei Giurgiu, care era una de insolvență sau de faliment. (...) Cu părere de rău a spus-o
Suceava: 24 de case distruse complet de viiturile din 27 iulie, refăcute cu sprijinul unor ONG-uri sau firme
Peste 20 de case din orașul Broșteni care au fost complet distruse de viiturile puternice din 27 iulie vor fi refăcute cu sprijinul unor organizații neguvernamentale sau companii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta susține că reconstrucția acelor locuințe va fi făcută
Suceava: Locuitorii din Broșteni au din nou apă curentă, după inundațiile puternice din 27 iulie
Locuitorii din orașul Broșteni au, începând de marți, din nou apă curentă, după aproape zece zile de la inundațiile puternice care au distrus sistemul de alimentare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta susține că lucrările au fost efectuate în regim de
Cseke Attila: Pachetul privind reforma administrativă răspunde provocărilor autorităților locale și va rezolva unele inadvertențe
Măsurile referitoare la reforma administrativă, cuprinse în pachetul doi, răspund provocărilor și necesităților autorităților locale, în contextul anului 2025, și va rezolva unele inadvertențe care au existat sau există pe partea de proceduri administrative, a declarat pentru AGERPRES Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrați
Ialomița: Investiție de peste 400 de milioane de euro în trei parcuri eoliene, construite până în 2027
Județul Ialomița va găzdui una dintre cele mai importante investiții în energie regenerabilă din România, prin realizarea Parcului Eolian Ialomița, cu o capacitate totală de peste 250 de MW și o valoare estimată de peste 400 de milioane de euro, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Marian Pavel. Proiectul este dezvol
Primarul Brașovului: Sper să demarăm cât mai repede restaurarea la Bastionul Postăvarilor, urmează Biserica Neagră
Lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor din municipiul Brașov ar putea demara în scurt timp, a anunțat, miercuri, primarul George Scripcaru, care a precizat că există trei ofertanți interesați de atribuirea acestui contract, în valoare de 11,8 milioane de lei. Această investiție face parte din programul de restaurare a monumentel
ASPA folosește un țarc pentru prinderea câinilor fără stăpân; sistemul e monitorizat și nu trebuie deschisă poarta
ASPA București folosește o metodă nouă de capturare a câinilor fără stăpân, un țarc-capcană monitorizat de la distanță. Sistemul permite capturarea simultană a mai multor câini, fără a-i speria, informează Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, miercuri, pe Facebook. 'Echipajele de intervenție ASP
Maramureș: Mașini de epocă și automobile fabricate în România, prezentate publicului pasionat în orașul Baia Sprie
Mașini de epocă sau mașini construite spre sfârșitul anilor 1970 în România vor fi prezentate publicului și pasionaților de automobile într-o expoziție găzduită de fostul oraș minier, Baia Sprie, a declarat marți, pentru AGERPRES, primarul localității, Alin Bîrda. 'Este o expoziție unică, o întâlni
Timiș/Președintele UNCJ, Alfred Simonis: Guvernul are obligația să intervină urgent în zonele inundate
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene (UNCJ) din România, Alfred Simonis, a declarat, marți, că Guvernul are obligația să intervină urgent în zonele inundate, în ciuda constrângerilor bugetare. Liderul administrației timișene a făcut apel la solidaritate și a atras atenția că rolul o
Hunedoara: Telecabina de pe Dealul Cetății Deva a fost repornită, după mai multe luni de staționare
Telecabina care urcă spre Cetatea Deva a fost repornită marți, după mai multe luni în care a fost indisponibilă din cauza unor probleme tehnice și, ulterior, a obținerii avizelor necesare funcționării. Potrivit unui anunț al Primăriei Deva, telecabina va funcționa zilnic între orele 9:00 și 20:00, cu ultima urcare la ora 19:15 și ultima coborâ
Bujduveanu: Paza în parcuri, asigurată și de firme specializate, din această săptămână
Paza în parcurile bucureștene va fi asigurată, din această săptămână, și de firme specializate, a anunțat, luni, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu. El a precizat, pentru Digi24, că polițiștii locali nu pot asigura paza pentru toate parcurile administrate de Primăria Capitalei. 'La nivel
Neamț: Tone de material lemnos, resturi menajere și animale moarte, aduse de viituri pe râul Bistrița, la Borca
Tone de material lemnos, resturi menajere și auto, dar și animale moarte, aduse de viiturile formate în urmă cu o săptămână pe râul Bistrița, se află în mai multe zone din comuna Borca, a informat, luni, Prefectura Neamț. Conducerea Primăriei Borca a solicitat intervenția de urgență pentru igienizarea și deblocarea zone