Ciucu anunţă că în Sectorul 6 începe montarea ghenelor îngropate, care permit colectarea deşeurilor pe 4 fracţii
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că vineri va fi montată prima ghenă subterană care permite colectarea deşeurilor pe patru fracţii.
Joi, în cadrul "Climate Change Summit", edilul a precizat că la nivelul sectorului ar fi necesare peste 3.000 de astfel de ghene. Primăria a atras o finanţare de aproximativ o sută de milioane de lei pentru amenajarea primelor o mie de puncte de colectare.
"În urmă cu un an şi jumătate s-a deschis linia de finanţare pentru deşeuri, pe POIM, bani care trebuie să fie cheltuiţi până la sfârşitul acestui an. Şi ne-am înhămat la cel mai greu proiect posibil: să avem o mie de ghene îngropate şi supraterane - acele puncte de colectare selectivă. Dacă mergeţi oriunde în Bucureşti, vedeţi o grămadă de tomberoane pline cu mizerie. Nu mi se pare normal în Capitala României, într-o ţară civilizată. Am zis: hai să ne civilizăm şi noi, chiar dacă nu este popular să scoţi ghenele din bloc. Oamenii trebuie să colecteze selectiv", a spus primarul.
Ciprian Ciucu a adăugat că pentru acest proiect au fost necesare peste 8.000 de avize şi a trebuit parcursă o birocraţie "fabuloasă". Pe de altă parte, edilul a precizat că astfel de demersuri sunt necesare şi pentru alte proiecte. Astfel, înainte de construirea unei străzi noi, până la începerea lucrărilor propriu-zise, sunt necesari doi-trei ani pentru exproprieri, studii şi documentaţii.
"Am atras undeva la o sută de milioane pentru acest proiect. Pentru fiecare a fost nevoie de documentaţie de urbanism. Deci: o mie de documentaţii de urbanism, o mie de intabulări, după care a fost nevoie să facem procedura de achiziţie, care cuprinde inclusiv proiectare, diriginţie de şantier şi aşa mai departe. Şi acum de abia ne apucăm să punem... mâine punem prima ghenă îngropată pe patru fracţii, în Sectorul 6. A fost nevoie, pentru fiecare, de aproximativ şase avize: de la Termoenergetica, de la Apa Nova, de la DSP. Şi ele vin în cascadă şi sunt dependente unele de altele", a spus edilul.
Ciucu a mai precizat că primăria alocă anual aproximativ 100 de milioane de lei pentru curăţenie stradală şi deszăpezire. El a subliniat că în cazul în care bucureştenii nu ar mai arunca deşeuri pe jos angajaţii firmei de salubritate ar avea mai puţine "treceri", iar în acest fel s-ar putea face economii la bugetul local.
"Ce înseamnă aceste 100 de milioane? Înseamnă că trebuie să fie mai multe treceri ale unor muncitori care sunt cu mătura sau mecanizat, depinde fiecare cum e organizat. Asta înseamnă: consum de motorină, de ore de lucru, depozitare la groapă. Înseamnă foarte mulţi bani, pentru că aruncăm paharul acela nenorocit pe fereastră. Pentru că niciun primar nu o să lase paharul acela acolo. De ce? Pentru că lumea îl înjură pe el. Şi atunci o să bage mâna în buzunarul sectorului şi o să plătească salubristul, ca să nu treacă o dată pe săptămână sau o dată la două zile, ci de două-trei ori pe zi. Dacă am avea coşuri de gunoi mai mici, dacă am arunca mai puţin pe jos, cu toţii am plăti poate la jumătate sau o treime curăţenia stradală şi ne-ar ajunge mai mulţi bani să facem parcuri, şcoli, grădiniţe, spitale, străzi, piste de biciclete", a spus el.
Primarul a mai precizat că în Bucureşti, dar şi la periferie există "mormane întregi" de deşeuri din construcţii.
"Când am făcut Parcul Liniei, am scos de pe calea ferată basculante întregi de deşeuri, care ne costă enorm, pentru că sunt deşeuri din construcţii foarte, foarte grele, care trebuie concasate, prelucrate. Generaţia noastră poate începe să înţeleagă că oraşul de fapt suntem noi", a afirmat Ciucu. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebu
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale, a sistemului de iluminat public și a mobilierului urban. Acordul-cadru pe patru ani are o valoare totală estimată cuprinsă între 734.911.890 și 2.938.797.687 lei. ''Obiectivul general și scopul l
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier v
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.
VIDEO Ciucu: Am plantat 94 de arbori, 1.500 de arbuști; bulevardul Națiunile Unite era o rușine
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat plantarea a 94 de arbori, 1.500 de arbuști și 17.000 de plante perene pe bulevardul Națiunile Unite, în urma unei acțiuni de reamenajare urbană. 'Acesta este primul proiect mai consistent de reamenajare/regenerare urbană din mandatul meu. Este o primă mostră despre ceea ce se va
Primăria Giurgiu vrea o centrală fotovoltaică din fonduri europene
Primăria municipiului Giurgiu intenționează să-și diminueze costurile cu energia electrică prin construirea unei centrale fotovoltaice pentru autoconsum, proiect care să fie finanțat din fonduri europene. 'Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea











