Primăria Sectorului 5 va acorda un sprijin financiar de 1,5 milioane lei Catedralei Mântuirii Neamului

Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat vineri acordarea unui sprijin financiar în valoare de 1,5 milioane lei, în anul 2022, Catedralei Mântuirii Neamului.
Potrivit raportului de specialitate, pe 18 iulie, reprezentantul legal al Catedralei a solicitat Consiliului Local al Sectorului 5 acordarea unui sprijin financiar în valoare de 42.778.731 lei, necesar continuării lucrărilor de consolidare.
"În urma deplasării pe teren din data de 9 august 2022 şi luând în considerare informaţiile oferite de reprezentantul legal, a rezultat că, din lipsă de fonduri, nu s-a putut continua executarea lucrărilor rămase de executat, respectiv panouri decorative altar, pictură în tehnica mozaic corp principal, lucrări tencuieli interioare şi exterioare. Ţinând cont de prevederile bugetare de la nivel local, considerăm ca fiind necesară finanţarea doar pentru acele lucrări care reprezintă o urgenţă", prevede documentul respectiv.
Consilierii locali au aprobat şi alte şase hotărâri în baza cărora va fi acordat sprijin financiar unor unităţi de cult. Este vorba despre: Mănăstrirea Antim - Paraclisul Sfinţii Haralambie, Athanasie, Clement şi Visarion (608.341 lei), Capela Ortodoxă Sf. M. Mc. Ignatie Teoforul şi Sf. Cuv. Filaret cel Milostiv - Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta (28.500 lei), Parohia Sfântul Ilie - Gorgani (174.971 lei), Biserica Sfântul Elefterie-Vechi (355.342 lei), Biserica Adventistă de Ziua a şaptea - Bellu (190.784 lei), Parohia Bariera Rahova (100.000 lei). AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Boloș: România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene
România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene, prin care finanțează investiții esențiale precum conectarea românilor la rețelele de apă-canalizare și gaze, reabilitarea termică a locuințelor și reciclarea deșeurilor, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. '
Zeci de organizații civice solicită să nu fie permis accesul auto pe drumurile forestiere din Pădurea Băneasa
Zeci de organizații civice au transmis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, autorităților locale și conducerii Romsilva, solicitând stoparea 'urgentă' a demersurilor pentru deschiderea drumurilor forestiere circulației auto în Pădurea Băneasa. Printre semnatari se numără reprezentanți ai Asociației Parcul Natural Văcărești, ai Fundați
Nicușor Dan anunță începerea curățeniei de primăvară în parcuri
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, începerea curățeniei de primăvară în parcurile administrate de municipalitate. În lunile martie și aprilie vor fi toaletați arborii și arbuștii, vor fi tunse gardurile vii și vor fi îngrijite rondurile de trandafiri,
Bihor: Licitație lansată de CJ pentru achiziția a 22 de microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Bihor a lansat procedura de licitație pentru achiziția a 22 de microbuze școlare electrice destinate transportului elevilor din județ, termenul pentru depunerea ofertelor fiind 22 aprilie 2025. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, cei interesați pot accesa anunțul de participare CN1078727, disponibil pe adresa
Boloș: Lansăm apeluri de 980 milioane euro pentru a proteja viețile oamenilor, reduce facturile și crește eficiența energetică
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pregătește 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, cu un buget de peste 980 de milioane de euro, a anunțat ministrul de resort, Marcel Boloș. '2025, anul dezvoltării durabile: lansăm apeluri de 980 milioane euro pentru a proteja viețile oamenilor, reduce facturile și crește eficiența energ
Femeile și bărbații contribuie aproape egal la alegerea și plata vacanțelor pe litoralul românesc (studiu)
Femeile și bărbații se implică aproape în egală măsură la alegerea și plata vacanțelor pe litoralul românesc, arată un studiu realizat de un turoperator care activează pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră. 'Atât doamnele, cât și domnii se implică în alegerea destinației, hotelului, tipului de pachet turistic, precum și &ici
Nicușor Dan anunță lucrări pentru repararea străzilor din toate sectoarele Capitalei
Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat, duminică, executarea de lucrări pentru repararea străzilor din toate sectoarele Capitalei. 'Administrația Străzilor (ASB) a început lucrări de remediere a gropilor apărute din cauza fenomenelor de îngheț-dezgheț, a ninsorii, a aplicării materialelor antiderapante și altor factori climatici. Intervențiil
MARTIE LA FEMININ/Sibiu: Laura, managerul care a lăsat fondurile europene pentru decorațiunile din foi de porumb
Laura Bogdan din Rășinari, comună învecinată cu municipiul Sibiu, a reușit să iasă în evidență în acest an la târgurile dedicate mărțișorului cu flori, decorațiuni și aranjamente, toate din foi de porumb, fiind unicul expozant de la un eveniment dedicat femeilor care a transformat foaia porumbului în artă. 'Am vrut cât m
Burduja: stadiul de execuție a termocentralei de la Iernut este de 97%
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că centrala pe gaze de la Iernut, un proiect început în 2016 și care în 2019 s-a blocat la stadiul de 80%, a ajuns în prezent la un stadiu de execuție de 97%. 'Astăzi, stadiul de execuție a termocentralei de la Iernut este de 97%, ceea ce reprezintă un progres bun, dar încă insufic
Wizz Air vrea să majoreze ponderea femeilor pilot până la 7% în 2030
Compania aeriană Wizz Air și-a sărbătorit angajatele de Ziua Internațională a Femeii, organizând zboruri cu echipaje formate exclusiv din femei în cele mai mari piețe ale sale, inclusiv România. Potrivit unui comunicat al Wizz Air, compania se angajează să îmbunătățească diversitatea de gen în întreaga industrie aeronautică,
ANPIS: 153.858 de beneficiari ai indemnizației pentru creșterea copilului, în ianuarie 2025
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului a fost, în luna ianuarie 2025, de 153.858 de persoane, în scădere cu 531 de beneficiari față de luna precedentă, când 154.389 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
BTA/ Primul transplant de inimă din 2025, efectuat la spitalul St. Ekaterina din Sofia
Primul transplant de inimă din 2025 a fost efectuat la Spitalul Universitar Sfânta Ekaterina din Sofia, după ce un pacient bulgar a primit o inimă de la un donator din România, a anunțat vineri Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. Transplantul a fost efectuat de o echipă condusă de profesorul Dimitar Petkov. P
Sector 1: Cheltuielile bugetului local pe 2025 depășesc 2,4 miliarde de lei (proiect în dezbatere)
Cheltuielile bugetului local al Sectorului 1 pe 2025 depășesc 2,4 miliarde de lei, potrivit unui proiect pe această temă aflat în dezbatere publică. Din totalul cheltuielilor, la Autorități publice și acțiuni externe sunt prevăzuți peste 200 de milioane de lei, la Învățământ - peste 621 de milioane de lei, la Sănătate - peste
Galați: Coridor de transport de 60 de km, modernizat de la zero cu fonduri europene în valoare de 75 de milioane de euro
Consiliul Județean Galați va moderniza de la zero un coridor de transport în lungime de 60 de km, investiție cu fonduri europene în valoare de 75 de milioane de euro, oferind astfel o alternativă la DN25 și DN24D, informează, vineri, președintele CJ Galați, Costel Fotea. 'Modernizăm de la zero 60 de kilometri, pe ruta Bălăbăneș
Tulcea: Programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, o șansă pentru școlile cu toalete în exterior
Școala gimnazială Chilia Veche, județul Tulcea, una din unitățile de învățământ cu toaletă în exteriorul clădirii, va deveni anul acesta o școală inteligentă, dacă autoritatea locală primește sprijinul financiar al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.