Korodi Attila, învestit în funcţia de primar al municipiului Miercurea Ciuc: Este o zi a responsabilităţii

Noul primar al municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a fost învestit, luni, în funcţie, în cadrul unei şedinţe festive şi a declarat, după depunerea jurământului, că este un om de echipă, iar această echipă este formată atât din colegii săi din primărie şi din consiliul local, cât şi din cetăţenii oraşului.
"Ziua depunerii jurământului este o zi a responsabilităţii, dar pentru mine nu înseamnă doar o responsabilitate individuală, toată cariera mea am lucrat în echipă. Pentru mine, Consiliul Local, colegii din cadrul Primăriei, precum şi cetăţenii reprezintă echipa cu care vreau să lucrez. Următorii zece ani de zile înseamnă provocări noi, înseamnă un deceniu pe care îl începem acum şi calendaristic şi atunci trebuie să fim pregătiţi, cu o Primărie deschisă, cu o autoritate locală deschisă, să reuşim să luăm deciziile cele mai bune, pentru că atunci sunt convins că deciziile noastre vor servi comunitatea', a declarat presei noul primar al oraşului, la finalul şedinţei festive.
El a punctat faptul că atât comunitatea maghiară, cât şi cea română sau alte comunităţi din oraş reprezintă fundamentul activităţii noii echipe alese pe 27 septembrie.
"Suntem mai multe forţe politice, şi comunitatea românească, prin PNL, este prezentă în Consiliul Local. Pentru noi, cei din UDMR, toţi cei care sunt alături de noi în decizii, în pregătirea deciziilor, sunt partenerii noştri. Pentru noi, comunităţile maghiară, română şi alte comunităţi sunt un fundament al activităţii noastre", a spus Korodi.
Noul primar a mai arătat că municipiul Miercurea Ciuc este şi trebuie să rămână un bastion al comunităţii maghiare din Transilvania.
"Şi la ora actuală oraşul Miercurea Ciuc este un bastion al comunităţii maghiare din Transilvania şi trebuie să rămână. Şi trebuie să fim o comunitate viabilă, pentru că asta aduce şi o valoare adăugată în sine, nu numai ceea ce facem în oraş, ci şi pentru toată comunitatea din Transilvania, care este una specifică", a afirmat Korodi.
Prezent la şedinţa de învestire, prefectul Ion Proca i-a mulţumit fostului primar, Raduly Robert Kalman, pentru activitatea sa şi i-a spus primarului ales, Korodi Attila, că îi doreşte să fie printre oamenii buni care lucrează pentru binele comunităţii din Miercurea Ciuc.
"Ştiţi că oraşul aşteaptă mult de la voi, se aşteaptă mult şi pentru că ştacheta deja e sus şi se aşteaptă mult pentru că oamenii, în general, aşteaptă în noutate să vadă ceea ce e folositor şi bun pentru viaţa lor. Până la urmă, ce facem altceva decât să-i mulţumim pe oamenii pe care-i reprezentăm? Sigur că vremurile de acum nu ne sunt foarte propice, dar autoritatea care nu are credibilitate în momente de criză nici nu are cum să aibă eficienţă în combaterea ei. O poate face în parteneriat cu societatea, o poate face şi spiritul de echipă invocat de actualul primar al municipiului nostru poate să dea o garanţie şi o linişte de care oamenii au nevoie. Oamenii sunt de multe feluri, dar să ştiţi că oricum ar fi ei, cei buni tot răzbesc. Eu vă doresc să fiţi printre oamenii buni care lucrează pentru binele municipiului Miercurea Ciuc", a spus prefectul.
De asemenea, la evenimentul de învestire a noului primar şi de constituire a Consiliului Local Miercurea Ciuc a luat parte şi preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, care le-a transmis colegilor săi că trebuie să colaboreze şi să lucreze împreună sub semnul solidarităţii.
Fostul primar, Ráduly Róbert Kálmán, i-a înmânat lui Korodi Attila cheia oraşului şi i-a urat să găsească armonia pe care el a găsit-o între consiliu şi oraş şi să nu treacă prin experienţa pe care a trăit-o el şi viceprimarul Szőke Domokos (au fost judecaţi într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA şi au fost, ulterior, achitaţi definitiv - n.r.).
Şedinţa de constituire a Consiliului Local Miercurea Ciuc a fost condusă de decanul de vârstă al consilierilor, Kálmán Dénes, care a spus, în discursul său, că scopul pentru următorii patru ani trebuie să fie reprezentarea intereselor tuturor cetăţenilor oraşului, indiferent de naţionalitate, culoare politică sau convingeri religioase şi promovarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul la fericire.
"Scopul nostru nu poate să fie altul decât să reprezentăm cu cinste interesele tuturor cetăţenilor oraşului, indiferent de naţionalitate, indiferent de culoarea politică, indiferent de convingerile religioase şi indiferent dacă au votat pentru unul sau altul dintre partide. Cu experienţa mea spun, dar au spus şi alţii, că vom reuşi numai împreună, vom reuşi numai dacă vom promova drepturile fundamentale ale cetăţenilor: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la fericire. În fond, scopul final ar fi ca toată lumea să fie fericită, ce alt sens poate să aibă viaţa decât realizarea fericirii?", a spus consilierul Kálmán Dénes.
La şedinţa de constituire a noului consiliu local au participat 18 din cei 19 consilieri, unul dintre ei fiind confirmat cu noul coronavirus şi urmând să depună jurământul în prima şedinţă ordinară.
Jurământul a fost rostit în română şi, după caz, în maghiară, de către consilierii acestei etnii.
Korodi Attila are 43 de ani, a încheiat al treilea mandat de deputat în Parlament şi a ocupat de trei ori fotoliul de ministru al Mediului, în cabinetele Tăriceanu, Ungureanu şi Ponta. El a fost ales de 73,78% dintre participanţii la scrutinul local din septembrie şi îi succede în funcţie lui Ráduly Róbert Kálmán, care a câştigat patru mandate consecutive de edil al oraşului Miercurea Ciuc.
Consiliul Local Miercurea Ciuc este format din 15 membri UDMR, trei ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania şi unul de la PNL. AGERPRES (A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an pentru că organizatorii nu au găsit un sector de plajă necontractat
Organizatorii Neversea anunță că ediția a VII-a a festivalului se amână pentru 2026, evenimentul neputându-se desfășura în vara acestui an la Constanța pentru că nu a fost găsit un sector de plajă necontractat și care să corespundă conceptului manifestării. Potrivit sursei citate, după șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au
Sector 1: Apel de idei pentru transformarea clădirii administrative a Pieței Amzei în hub pentru industrii creative
Primăria Sectorului 1 și filiala București a Ordinului Arhitecților din România au lansat, miercuri, un apel de idei pentru transformarea a cinci săli din clădirea administrativă a Pieței Amzei într-un hub pentru industriile creative, suma maximă pentru această investiție fiind estimată la un milion de lei. 'Ne aflăm într-o clădire istori
Nicușor Dan: Între Primăria Capitalei și Termoenergetica sunt datorii care se vor stinge pe parcursul anului
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că datoriile între Primăria Generală și Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului. 'Între Primăria Capitalei și Termoenergetica sunt ca în fiecare început de an datorii care se vor stinge pe parcursul anului, pentru că în lunile de iarnă sunt facturile m
Timiș: A fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și construcția viitorului stadion 'Dan Păltinișanu'
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că a fost desemnat, prin licitație, câștigătorul contractului pentru proiectarea și construcția viitorului stadion 'Dan Păltinișanu' din Timișoara. 'Procedurile pentru stabilirea câștigătorului licitației de proiectare și construcție a stadionului 'D
Maramureș: Casa Iancu de Hunedoara va intra în proces de restaurare și la final, în circuitul turistic local
Casa Iancu de Hunedoara, clădire istorică situată în centrul vechi al municipiului Baia Mare, va intra în proces de restaurare, ca apoi să fie introdusă în circuitul turistic, a informat primarul Doru Dăncuș. 'Am demarat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de restaurare a Casei Iancu H
Arad: Noul pod peste Mureș din municipiu, investiție de 165 de milioane de lei, va fi deschis în vară (GALERIE FOTO)
Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat peste 165 de milioane de lei, este aproape finalizat, fiind necesare mici lucrări precum cele la rosturile de dilatație, urmând să fie deschis traficului în vara acestui an și astfel să lege mai multe cartiere mari.
CJ Ilfov efectuează, de marți până pe 30 aprilie, tratamente pentru combaterea țânțarilor
Consiliul Județean (CJ) Ilfov, prin Direcția de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, efectuează, de marți până pe 30 aprilie, tratamente terestre pentru combaterea țânțarilor adulți în județ, pe spațiul public, inclusiv pe zonele verzi din interiorul localităților, în intervalul orar 21:00-5:00. Reprezentanții CJ Ilf
Tulcea: Propunerea privind pescuitul sportiv pe lacul Ciuperca, în dezbatere publică
Primăria municipiului Tulcea așteaptă, până miercuri, sugestiile locuitorilor cu privire la proiectul de hotărâre pentru modificarea unei decizii luate anul trecut privind pescuitul recreativ-sportiv pe lacul Ciuperca și intenționează să monitorizeze video zona de agrement reamenajată în urmă cu aproximativ 15 ani. Proiectul
Harghita: Primăria Miercurea-Ciuc propune ca drumul parcurs de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc în 2019 să îi poarte numele
Conducerea Primăriei Miercurea-Ciuc a anunțat luni că va propune ca drumul parcurs de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc până la altarul de unde a oficiat Liturghia Pontificală, în anul 2019, să îi poarte numele. De asemenea, un steag negru a fost arborat pe clădirea Primăriei Miercurea-Ciuc, după anunțul privind
AGERPRES vă urează Paște fericit!
Echipa Agenției Naționale de Presă AGERPRES vă urează Paște binecuvântat alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi. Paște fericit!
REPORTAJ/Șimleu Silvaniei, orașul în care bugetul de dezvoltare a crescut de patru ori în ultimii patru ani
Șimleu Silvaniei, al doilea oraș ca mărime al Sălajului, a înregistrat, în ultimii patru ani, o creștere a bugetului de dezvoltare de aproape patru ori, evoluție reflectată în numeroase proiecte prin care administrația locală și-a dorit să schimbe fața orașului, majoritate dintre ele fiind finanțare din fonduri europene. Primarul orașului Șim
VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede