logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2017 Tulcea: Anul trecerii falezei Dunării în administrarea autorităţilor judeţului

Imagine din galeria Agerpres

Trecerea falezei şi a portului Tulcea din administrarea companiei gălăţene Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA în cea a Consiliului Judeţean (CJ) reprezintă cel mai important eveniment al anului 2017 a cărui realizare a fost aşteptată în ultimii peste 20 de ani de autorităţile judeţului Tulcea şi solicitată public anul trecut, în deschiderea RowmaniaFest.

Faleza şi portul au fost în administrarea APDM Galaţi din anul 1991, iar autorităţile tulcene au reclamat mereu şi degeaba faptul că veniturile atrase din acostările în Portul Tulcea nu presupun şi lucrări de infrastructură.

În vara acestui an, în urma adoptării Legii nr. 176/2017, CJ a preluat în proprietate o parte din bunurile deţinute pe APDM pe faleza oraşului Tulcea, însă, potrivit preşedintelui Consiliului, Horia Teodorescu, mai sunt zone care trebuie să fie preluate. La finele transferului de proprietate, CJ doreşte să reamenajeze principala zonă de promenadă a oraşului Tulcea, faleza Dunării, printr-un proiect cu un buget total estimat de 40 de milioane de euro.

În condiţiile în care autoritatea judeţeană a înfiinţat propria autoritate portuară, consilierii judeţeni liberali au solicitat retragerea APDM din Portul Tulcea, cu atât mai mult cu cât nu-şi onorează obligaţiile financiare faţă de noua autoritate. În plus, ei au atras atenţia asupra faptului că pentru dalele pe care le deţine pe terenul aflat în prezent în proprietatea CJ Tulcea, APDM Galaţi emite şi în prezent facturi unor operatori portuari.

Disputele pe tema falezei nu s-au oprit aici. Primăria municipiului Tulcea, care a renunţat la dreptul de proprietate pentru 16.500 de metri pătraţi de pe faleza oraşului în favoarea CJ, implicit la venituri anuale de circa 100.000 de lei, a solicitat autorităţii judeţene "o compensare instituţională corectă, clară şi rezonabilă". Până la începutul lunii decembrie, cele două părţi nu au căzut de acord cu privire la obiectul compensării, iar APDM a continuat să emită facturi utilizarea dalelor din piatră de pe faleza oraşului Tulcea.

*** Un alt eveniment important al anului 2017 a fost recordul înregistrat în ultimii 10 ani de autorităţile statului în eliberarea avizelor necesare angajării de către agenţii economici de persoane din state non-UE, pe fondul deficitului de forţă de muncă. Peste 1.000 de persoane din străinătate au fost angajate anul acesta în judeţul Tulcea care a devenit astfel, la sfârşitul lunii septembrie, cel mai important centru de atragere a forţei de muncă din România, după Bucureşti şi Ifov. Numărul avizelor eliberate de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului a fost unul record pentru ultimii 10 ani, în condiţiile în care acest serviciu eliberează avizele necesare angajării persoanelor care provin din state terţe ale Uniunii Europene. La începutul lunii decembrie, numărul persoanelor din străinătate angajate în judeţ a scăzut la 700. Dintre acestea, 521 provin din state non-UE, Vietnam şi Ucraina, iar restul din state europene. Lipsa forţei de muncă specializată a fost reclamată în repetate rânduri atât de instituţiile statului, cât şi de cel mai mare angajator privat din judeţ, şantierul naval Vard Tulcea SA, iar aceasta a fost soluţia găsită momentan de managementul celui mai mare angajator privat din judeţ.

*** Trecerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din subordinea Ministerului Mediului în cea a Secretariatului General al Guvernului este unul dintre cele mai importante evenimente administrative din judeţ. Din punctul de vedere al guvernatorului Rezervaţiei, Mălin Muşatescu, acest transfer este o scurtcircuitare a procesului decizional.

"Este un câştig prin faptul că legătura cu forul tutelar este mai directă şi mai eficientă. Partea proastă este că încă nu s-a găsit o soluţie la toate problemele legate de reglementările de mediu care intră în atribuţiile Ministerului Mediului", a precizat guvernatorul Rezervaţiei.

*** Refuzul înregistrat de CJ în luna octombrie din partea a patru concesionari de a preda terenurile utilizate la expirarea contractelor încheiate cu autoritatea reprezintă de asemenea o premieră din punct de vedere administrativ. Refuzul celor trei societăţi private şi al unei persoane fizice a fost urmat de acţiuni în instanţă, dar şi de o hotărâre de CJ privind întocmirea studiilor de oportunitate pentru concesionarea suprafeţei aflate în litigiu, circa 17.410 hectare, adică peste 50% din amenajările agricole concesionate în Delta Dunării.

Una din societăţile care a refuzat să predea terenurile utilizate în ultimii 20 de ani a acţionat în instanţă încă din luna aprilie 44 de foşti şi actuali consilieri judeţeni şi angajaţi ai CJ, pentru a le cere despăgubiri însumând 7 milioane de euro din cauză că nu a putut demara un program de investiţii bazat pe fonduri europene.

*** În octombrie, autorităţile judeţului au început demersurile pentru înfiinţarea unei Organizaţii de Management a Destinaţiei (OMD) Delta Dunării. La un interval scurt de timp, vicepreşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a anunţat că doreşte să înfiinţeze o organizaţie similară alături de autorităţile localităţilor izolate din Deltă, fără sprijinul CJ. În opinia lui Iluşcă, statul, prin instituţiile publice, nu ar trebui să se implice în activitatea OMD-urilor decât cel mult financiar, iar aceasta să nu fie influenţată politic de preşedinţii consiliilor judeţene sau de primari.

"Aceste OMD-uri trebuie să se organizeze singure, fără intervenţia în cazul nostru al CJ care doreşte să organizeze o asemenea structură prin vocea fostului director al SRI Tulcea care nu a administrat o casă de vacanţă, darămite o pensiune şi care nu ar putea fi identificat ca un lider al operatorilor turistici", a mai spus Iluşcă. Potrivit CJ, OMD Delta Dunării îşi propune să pună în valoare turismul în Dobrogea de Nord şi să se implice în soluţionarea unor importante probleme relevante pentru judeţ, ca de exemplu cele legate de resursa piscicolă sau de stabilizarea forţei de muncă în turism.

*** Trei cazuri de ultraj grav la adresa unor poliţişti au avut loc în acest an în judeţ. Pe data de 28 mai, subofiţerul Ionuţ Rădulescu, angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) a fost internat pentru îngrijiri medicale de specialitate, după ce a fost lovit cu maşina de un bărbat din oraşul Măcin care avea emis pe numele lui un mandat de executare a închisorii pentru ultraj. Bărbatul a fost reţinut pentru 30 de zile, iar după aceea şi-a ispăşit pedeapsa în stare de libertate, potrivit IJJ.

Un alt caz de ultraj în judeţul Tulcea a fost semnalat la începutul lunii decembrie, atunci când un poliţist, aflat singur în misiune, a fost pălmuit de un bărbat în comuna Niculiţel, atunci când reprezentantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) încerca să-l conducă în maşina poliţiei pe un individ cel mai probabil aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul tulceanului acuzat de ultraj s-a luat decizia arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cu o lună înainte, un tânăr de 32 de ani din comuna Somova a insultat şi ameninţat cu un topor un echipaj al Poliţiei de Frontieră aflat în misiune. Echipajul a încercat să oprească un autoturism cu numele de înmatriculare provizorii al cărui şofer a ignorat semnalele poliţiştilor de frontieră. Evenimentul s-a înregistrat în timpul legitimării conducătorului auto, iar tânărul de 32 de ani a fost oprit de o angajată a Gărzii de Coastă.

*** Cazul profesorului de muzică Lucian Şerbănică acuzat de pornografie infantilă şi şantaj a atras atenţia în mod deosebit în acest an. Cazul lui a ajuns la autorităţi după ce o elevă de 13 ani s-a plâns părinţilor că este ameninţată cu publicarea a patru fotografii pe care le-a făcut de bună-voie.

Profesorul i-ar fi cerut, totodată, alte noi fotografii în care apare dezbrăcată. Cercetările IPJ au demonstrat că, în perioada decembrie 2016 - aprilie 2017, bărbatul de 30 ani ar fi creat şi utilizat conturi cu date nereale pe un site de socializare, ar fi intrat în legătură cu mai multe persoane de sex feminin preponderent minore, utilizatoare ale unei reţele de de socializare şi le-a invitat să participe la o preselecţie de modeling, solicitându-le fotografii indecente.

*** Cazul bărbatului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice filmat atunci când este întins pe holul SJU, iar două femei de serviciu fac curăţenie pe lângă a atras de asemenea atenţia opiniei publice. Imaginile filmate şi făcute publice pe o reţea de socializare au făcut obiectul unei şedinţe a Comisiei de disciplină din cadrul spitalului. În urma audierii celor două angajate, acestea au fost sancţionate şi mutate pe o altă secţie. Între timp, bărbatul filmat a fost internat în secţia Psihiatrie a SJU şi a mai fost subiectul unor cercetări ale IPJ.

*** Pentru atragerea medicilor în judeţul Tulcea, autorităţile au făcut demersurile necesare construirii unor locuinţe destinate exclusiv acestora, astfel că anul acesta Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) a recepţionat 60 de apartamente. Repartizarea locuinţelor se va efectua însă abia după ce legislaţia în vigoare le va da acces la ele şi medicilor cu vârste mai mari de 35 de ani. CJ a început demersurile pe lângă autorităţile naţionale pentru ca legislaţia să se modifice, însă până acum acestea nu s-au concretizat, iar de câteva luni cele 60 de unităţi locative rămân nelocuite.

*** cercetătorii din România au identificat 9.581 de specii în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu peste 22% mai mult decât cel al speciilor identificate în anul 2008, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDD). Cel puţin o treime din speciile înregistrate sunt periclitate, potrivit lucrării "Un inventar al speciilor din RBDD" prezentată anul acesta, în timpul celei de-a 25-a ediţii a simpozionului "Delte şi zone umede".

Printre cauzele scăderii biodiversităţii din Deltă care se reflectă în numărul mare al speciilor aflate sub diferite grade de periclitare se numără, potrivit cercetătorilor, schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, exploatarea resurselor şi influenţa speciilor invazive. De notat este faptul că anul acesta INCDDD, alături de CJ, ARBDD şi Prefectura judeţului Tulcea a început demersurile pentru înfiinţarea unui cluster care să atragă fonduri europene pentru punerea în practică a politicilor de mediu.

*** La capitolul sportiv, Tulcea a găzduit anul acesta prima competiţie de aquabike din România. La concursul de înot şi ciclism, desfăşurat în apropiere de cetatea Enisala şi organizat de Clubul sportiv Aqua Vita Delta şi Federaţia Română de Triatlon, s-au înscris 80 de sportivi. Cel mai mic participant a avut 14 ani, iar cel mai în vârstă 64 de ani. Câştigătorul competiţiei a fost Ciprin Bălănescu, potrivit organizatorilor.

În anul 2017, secţia de triatlon a clubului sportiv amintit a înregistrat şi prima medalie într-o competiţie internaţională, după ce, la juniori, Ana-Maria Nichifor a obţinut locul al III-lea la Campionatul balcanic de duatlon.

Delta Dunării a înregistrat anul acesta două premiere sportive mai puţin obişnuite. Prima dintre ele a fost semnată de Avram Iancu, cel care a încheiat pe data de 18 septembrie cursa de 2.860 de kilometri de înot pe Dunăre. El a devenit astfel primul om care a străbătut fluviul de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră fără costum de protecţie şi fără materiale ajutătoare.

A doua dintre ele a fost înregistrată de germanul Pascal Rosler, care două zile mai târziu, la Sulina, a încheiat o călătorie de 2.500 de kilometri începută pe stand up paddle (SUP), la Munchen. Rosler a devenit astfel primul om din lume care a străbătut în acest mod Dunărea, fără să cadă de pe placă nici măcar o singură dată, potrivit propriei declaraţii. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 96

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 31-10-2026 14:34

Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise

Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h

Administratie 31-10-2026 12:57

Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente

Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat

Administratie 31-10-2026 12:01

Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin

Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din

Administratie 31-10-2026 09:54

Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean

Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi

Administratie 30-10-2026 17:45

Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare

Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor

Administratie 30-10-2026 16:12

Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major

Administratie 30-10-2026 15:11

Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ

Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,

Administratie 29-10-2026 16:40

Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi

Administratie 29-10-2026 15:32

VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As

Administratie 29-10-2026 15:20

Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei

La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.

Administratie 29-10-2026 15:02

Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care

Administratie 29-10-2026 14:19

Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,

Administratie 29-10-2026 14:09

Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru

Administratie 29-10-2026 13:54

Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027

Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul

Administratie 29-10-2026 13:01

Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli

Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr