Sector 1: Strada Radu Beller devine pietonală în weekendul prelungit de Ziua Copilului
Strada Radu Beller devine pietonală, de vineri noapte, în weekendul prelungit de Ziua Copilului, traficul rutier fiind restricționat pe tronsonul cuprins între străzile Aviator Popa Marin și Puțul lui Zamfir, precum și pe arterele care acced acestuia. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, măsura se aplică de vineri, ora 23:00,
Brașov: Număr record de apeluri la 112 privind urșii, în ultima noapte; încă unul a fost împușcat
Un număr de 25 de cazuri de prezență a ursului în municipiul Brașov au fost sesizate în cursul nopții de joi spre vineri la 112, fiind un record absolut, numărul alertelor fiind ridicat chiar și pentru această perioadă în care fenomenul a crescut. Conform Primăriei Brașov, în noaptea de joi spre vineri a mai fost împușcat un urs,
Dronă căzută la Galați/ Pucheanu: Situația e sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a precizat vineri, referitor la incidentul cu drona prăbușită pe acoperișul unui bloc din oraș, că situația este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă. ''Dragi gălățeni, orele trecute am trăit din nou un moment pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat posibil într-un oraș european
Sibiu: CJ acuză consilierii PSD și AUR că blochează rectificarea bugetară a județului
Consiliul Județean (CJ) Sibiu a anunțat, joi, că proiectul de rectificare bugetară a județului nu a fost adoptat, după ce consilierii județeni ai PSD și AUR s-au abținut de la vot, situație care afectează servicii publice și investiții importante, potrivit unui comunicat de presă. Conform CJ Sibiu, decizia ar fi fost luată 'exclusiv pe cri
Primăriile de sector, obligate să implementeze principiul 'plătește pentru cât arunci' (proiect)
Autoritățile administrației locale vor avea obligația să implementeze instrumentul economic 'plătește pentru cât arunci', conform regulamentului privind serviciul de salubrizare supus dezbaterii publice. Principiul va fi implementat conform hotărârilor aprobate la nivel de sector, iar administrațiile locale vor fi obligate
Olt: Microbuze școlare electrice, în 15 localități; trebuie îmbunătățit tot parcul de microbuze școlar, afirmă președintele CJ
Transportul elevilor din 15 localități din județul Olt, în care microbuzele școlare existente erau vechi și nu mai corespundeau normelor tehnice actuale, se va face începând din această săptămână cu microbuze noi, electrice, achiziționate de Consiliul Județean (CJ) Olt prin Administrația Fondului de Mediu, autovehiculele fiind distribuite joi
Bistrița-Năsăud: Consilierii județeni au primit tricouri și medalii de campioni naționali, după titlurile obținute la handbal feminin
Consilierii județeni din Bistrița-Năsăud prezenți, joi, la ședința ordinară a acestui for, au primit medalii și tricouri inscripționate 'Campion național 2025-2026', ca urmare a câștigării, de către echipa de handbal feminin Gloria Bistrița, a Cupei României și a titlului de campioană în Liga Florilor. Clubul Sportiv
Brașov: Peste 120 de semnalări privind prezența urșilor în municipiu în mai; două exemplare 'habituate' - împușcate
Peste 120 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în municipiul Brașov au fost înregistrate în această lună, în 50 de cazuri echipele de intervenție alungând animalele în pădure, a transmis, joi, Primăria Brașov, care a precizat că, în ultimele zile, au fost și două cazuri în care s-a apelat la împușcare.
1 Iunie/ Program dedicat copiilor pe Calea Victoriei, la 'Străzi Deschise'
Programul 'Străzi Deschise' va fi dedicat copiilor sâmbătă și duminică și include spectacole, ateliere creative, parade, momente artistice în aer liber, dar și o petrecere cu confeti. 'Cei mici sunt invitați să participe la o varietate de ateliere interactive și educative - de la pictură pe nisip, colorat zmee, reciclare creativă, model
Primarul Ciucu a semnat dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că a semnat, în sprijinul Federației Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028. El menționează că au fost alocați bani în buget pentru reparațiile necesare. 'În curând lansăm procedura pentru real
Timiș: Un centru social pentru copii se desființează; se înființează noi servicii pentru vârstnicii vulnerabili
Aleșii județeni au aprobat, în ședința de miercuri, desființarea unui centru social pentru copii, din Timișoara, din lipsă de personal, dar se vor înființa noi servicii pentru persoanele adulte cu dizabilități și vârstnici. Casa de tip familial 'Phoenix' din Timișoara, aflată în subordinea Direcției Generale de
Ciprian Ciucu: Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate
Edilul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că două treimi din proiectele cu finanțare europeană derulate de PMB vor fi dezangajate. Este vorba despre proiecte din perioada 2021-2026, a spus Ciucu în cadrul dezbaterii 'Upgrade Romania: Viața după PNRR', organizată de DC Media Group. 'Am cerut
Harghita: Zonă de joacă cu instrumente muzicale, inaugurată în Parcul Central din Miercurea-Ciuc, în premieră în județ (GALERIE FOTO)
Parcul Central din Miercurea-Ciuc a fost completat cu o zonă de joacă dotată cu instrumente muzicale, realizată în premieră în județul Harghita, investiție care marchează finalizarea intervențiilor de amenajare în acest spațiu. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat miercuri, într-o conferință d
Teleorman: Reprezentanți ai mediului de afaceri francez, în vizită în județ pentru oportunități de investiții (GALERIE FOTO)
Potențialul economic și investițional al județului Teleorman a fost prezentat reprezentanților companiilor franceze din România și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză, aflați într-o vizită în plan local.
VIDEO Sector 2: Aparatul de specialitate al primarului se reorganizează, conform Ordonanței de urgență nr. 7/2026
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 2 se reorganizează, conform Ordonanței de urgență nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, după ce Consiliul Local Sector 2 a adoptat un proiect de hotărâre în ace








