Mureș: Orchestra UMFST și Trupa Re-Born, în deschiderea Zilelor Târgumureșene
Orchestra Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, Trupa Re-Born de la Palatul Copiilor din municipiu, câștigătoarea trofeului 'Românii au talent', alături de Alina Manole & Band, deschid joi seara, în Cetatea Medievală, ediția cu numărul 29 a Zilelor Târgumureșene.
Tot în Cetate este organizat, la Bastionul Croitorilor, un spectacol de teatru-lectură cu piesa 'Lecția' de Eugen Ionescu, iar spre seară, la Teatrul de Vară din oraș are loc un spectacol de operetă, șlagăre și secvențe umoristice, iar .
Ziua se va încheia la Palatul Administrativ cu un concert inedit în Turnul cu Ceas, de la ora 21:00.
'Pentru mine, Zilele Târgumureșene înseamnă, înainte de toate, bucuria de a fi împreună. Sunt zile în care ne revedem cu prieteni și cunoștințe, petrecem timp alături de familie, ne bucurăm de muzică, de cultură și de atmosfera care ne amintește cât de frumos este să numim acest oraș 'acasă'. Vă invit cu drag să ne întâlnim la evenimente și să sărbătorim împreună Târgu Mureșul!', a arătat primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán.
Manifestările sunt organizate în mai multe puncte cheie din municipiu, Cetatea Medievală, Piața Victoriei, Piața Teatrului și Strada George Enescu, iar activități speciale vor avea loc și la Palatul Culturii, Teatrul de Vară sau Piața Trandafirilor.
Pe parcursul acestei ediții a Zilelor Târgumureșene sunt anunțate peste 80 de evenimente, concerte, spectacole, expoziții și evenimente gastronomice. Pe lângă componenta artistică, vizitatorii vor avea acces la un târg al producătorilor și meșteșugarilor, o alee a vinului și zone de relaxare precum 'Enescu Chill Zone'.
Pe scena principală din Piața Victoriei vor evolua Alina Eremia, Follow The Flow, Kökény Attila, Suie Paparude, Blahalouisiana și Voltaj, în Piața Teatrului vor concerta Fără Zahăr, Ducu Bertzi și Costi Dumitrașcu, iar în Cetatea Medievală vor urca pe scenă Bosquito, Om la Lună, Ioana Ignat, Aura Șova, Jakab Csaba, Joco Molnar & Vagabonds, Iarmarock DP, Red Parlament, Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu.
'Un loc important în cadrul sărbătorii îl ocupă și Târgul Meșteșugarilor din Piața Trandafirilor. Peste 80 de meșteri populari și artizani din județul Mureș, dar și din județele învecinate și-au anunțat participarea, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi meșteșuguri, tradiții și produse realizate cu pasiune și pricepere', a arătat primarul.
La eveniment vor participa și delegațiile din orașele înfrățite cu Târgu Mureș: Strumiany - Bulgaria, Montigny-le-Bretonneux - Franța, Chișinău, sectorul Rîșcani - Republica Moldova, Subotica - Serbia, Ujgorod (Uzhhorod/Ujhorod) - Ucraina, Baja, Debrecen, Kecskemét și Zalaegerszeg din Ungaria.
În programul manifestărilor figurează aniversarea a 30 de ani de la înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu Zalaegerszeg (Ungaria), Nunta de Aur pentru cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie și ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățean de Onoare.
În program se regăsește și o proiecție specială a filmului 'Jocul Luminii', în regia lui Ovidiu Georgescu, în rol principal fiind și actorul mureșean Nicu Mihoc, cel care a primit premiul de cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER din acest an. Gala de film se va desfășura la centrul Cultural Mihai Eminescu, vineri, la ora 18:00.
Bugetul total al ediției din acest an este de aproximativ două milioane de lei, dintre care aproximativ 1,5 milioane de lei reprezintă costurile aferente programului artistic și infrastructurii tehnice necesare desfășurării evenimentelor, iar 60.000 lei pentru spectacolul de artificii care va încheia Zilele Târgumureșene. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei. Starețul Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi', arhiman
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a
Michael Schmidt: Festivalul Haferland este cea mai importantă manifestare dedicată culturii săsești
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului 'Săptămâna Haferland' a fost deschisă joi, pe esplanada Bisericii fortificate din satul Archita, comuna mureșeană Vânători, cu un concert susținut de fanfara tradițională săsească Original Karpaten-Express, urmat de un spectacol de dansuri tradiționale săsești prezentate de Forumul German. Michael Schmid
Concursul Enescu 2026: Ediția aniversară oferă aproape o lună de evenimente gratuite pentru public
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, sub genericul 'În căutarea excelenței', va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări nu doar competiția propriu-zisă, ci și masterclass-uri, repet
VIDEO Săptămâna Haferland - concerte de muzică săsească, reprezentații de teatru, expoziții și ateliere, de joi până duminică
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland se deschide joi, timp de patru zile urmând să fie organizate zeci de evenimente - concerte de jazz și muzică tradițională, reprezentații de teatru, tururi ghidate la obiective istorice, ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți și vizite la bisericile fortificate. Festiv
Iași: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' - vernisată la Palatul Culturii, în cadrul SFR (GALERIE FOTO/VIDEO)
Expoziția 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', organizată de Agenția Națională de Presă AGERPRES la împlinirea a 50 de ani de la primul 10 olimpic obținut de Nadia Comăneci, a fost vernisată miercuri la Palatul Culturii din Iași, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR).









