Chișinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1' (vicepremier)
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1', la sfârșitul lunii iulie, în cadrul căreia să se discute despre Fondul de convergență, a anunțat joi vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după o ședință a guvernului, relatează Moldpres și Radio Chișinău.
Formatul de discuții '1+1' este unicul funcțional în condițiile actuale, susține vicepremierul moldovean. De obicei, negocierile cu privire la reglementarea transnistreană se desfășoară în formatul '5+2' (Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia și OSCE, plus SUA și UE ca observatori), însă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina acest format nu a mai putut fi reactivat, dat fiind faptul că doi dintre mediatori se află în război.
'Chișinăul a propus o nouă reuniune la sfârșitul lunii iulie. Așteptăm delegația Tiraspolului la Chișinău. Ne-am propus să discutăm despre Fondul de convergență și cum va funcționa acesta. Suntem în proces de elaborare a mecanismului', a afirmat Chiveri, adăugând că 'în scurt timp, vom prezenta un calendar al acțiunilor care vor reieși din acest mecanism'.
'În răspunsurile primite de la Tiraspol, am luat notă de faptul că propunerile de a discuta despre acest subiect nu au stârnit (prea) mult entuziasm. Totuși, pentru noi este important faptul că în raioanele de est se discută tot mai mult despre Fondul de convergență. Astfel, indiferent de propagandă și falsuri, am reușit să răspundem așteptărilor cetățenilor din stânga Nistrului și vom face tot posibilul ca procesul de reintegrare și de implementare a fondului să-și atingă obiectivul', a declarat Valeriu Chiveri.
În declarația sa pentru presă, vicepremierul pentru reintegrare s-a referit și la situația economică din regiune.
'La Tiraspol persistă o constantă previzibilă: orice s-ar întâmpla în regiune, responsabilitatea se pune pe seama Chișinăului. De situația economică este vinovat Chișinăul, de restanțele la pensii și salarii, de dificultățile privind asigurarea regiunii cu gaze. Deci trebuie să ai un talent deosebit pentru a beneficia de resurse energetice gratuite și să aduci economia regiunii într-o situație atât de precară. Iar, în același timp, să explici această situație prin factori din afara raioanelor de est. Cetățenii din regiune urmăresc această situație și adresează întrebări despre cum s-a putut ajunge la o asemenea gestionare a lucrurilor, încât situația economică să fie atât de precară, și cine este responsabil de acest lucru', a punctat Valeriu Chiveri.
Ultima reuniune în formatul '1+1' s-a desfășurat pe 16 aprilie. Formatul implică discuții directe între negociatorii-șefi ai Chișinăului și Tiraspolului cu privire la soluționarea problemelor curente, inclusiv aspecte sociale, economice și educaționale, notează Radio Chișinău. AGERPRES/(AS - redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia: Partidul premierului Andris Kulbergs, în fruntea alegerilor legislative (exit poll)
Partidul centrist al premierului Andris Kulbergs, Lista Unită, este pe cale să câștige alegerile legislative organizate sâmbătă în Letonia, conform sondajelor de ieșirea de la urne, mulți alegători fiind îngrijorați ca urmare a avertismentelor privind o posibilă agresiune a Rusiei, relatează Reuters. Un sondaj la ieșire
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei pe fondul tensiunilor cu Seulul
Coreea de Nord a lansat sâmbătă cel puțin o rachetă balistică în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează EFE. Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud a raportat sâmbătă dimineață că a detectat lansarea în jurul orei 6:30 a.m., ora locală (21:30 GMT vineri) din zona Wonsan, potrivit agenției de ști
Jumătate dintre alegătorii britanici sunt în favoarea reintegrării Regatului Unit în UE (sondaj)
Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE. Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii la
Alegeri intermediare/Cel mai puțin productiv Congres al SUA din ultimii 50 de ani își suspendă activitatea
Actualul Congres al Statelor Unite - care deține recordul de a fi cea mai puțin productivă legislatură din ultimii peste 50 de ani - și-a încheiat săptămâna aceasta activitatea și a intrat în pauză pentru alegerile intermediare din 3 noiembrie, informează EFE. Cel de-al 119-lea Congres din istoria SUA a adoptat 119 legi, ceea
Ucraina: Un alt pod important din Kiev a fost lovit într-un atac aerian rusesc
Forțele ruse au lovit sâmbătă un pod important din Kiev, Podul de Nord, la doar câteva zile după atacul asupra Podului de Sud, a anunțat primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, informează AFP. 'Podul de Nord a fost lovit. Serviciile de urgență sunt pe drum', a scris Kliciko pe Telegram. O alertă de drone
Mai multe drone au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
Mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat sâmbătă dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în proximitatea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni, relatează agenția de presă Moldpres. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării, care precizează că datele au fost furnizate de S








