Prahova: Dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri se va judeca la Constanța
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, se va judeca la Constanța, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a tranșat un conflict de competență între Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Constanța, după ce soluționarea cauzei a fost declinată de fiecare dintre aceste două instanțe.
'Stabilește competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 670/36/2025/a1 privind pe inculpații Berendel Angel Cristian, Berendel Dan Florin, Ciupercă Laurențiu Cristian, Podeț Maria Elena și Bâlbâe Cornelia în favoarea Curții de Apel Constanța, instanță căreia i se trimite dosarul. (...) Definitivă', este decizia ÎCCJ.
În luna aprilie, Curtea de Apel Constanța, pe rolul căreia a fost înregistrată inițial această speță, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Ploiești care, la rândul ei, a decis să trimită dosarul înapoi către Curtea de Apel Constanța.
În motivarea deciziei Curții de Apel Constanța consultate de AGERPRES se arată că unul dintre inculpați a fost trimis în judecată pentru acte de diversiune constând în aceea că, în calitate de administrator al unei firme, 'în baza unei rezoluții infracționale unice, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) - 07.01.2019 (data ultimei facturi având ca obiect kerosen provenit din import), a livrat combustibil turboreactor de aviație neconform unităților militare din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene, fapt ce a determinat în perioada 21.07.2018 - 15.02.2020 apariția a 12 incidente care au condus la degradarea avioanelor militare de luptă MIG 21 Lancer ale Ministerului Apărării Naționale, care au necesitat reparații și operațiuni de curățare și depoluare a instalațiilor, (...) incidente intervenite inclusiv în timpul misiunilor de zbor, fapt ce a pus în pericol securitatea națională prin afectarea capacității de apărare a țării'.
'De asemenea, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) - 31.07.2021 (data rezilierii Acordului-Cadru), urmare a acțiunilor repetate de întârziere în livrarea către unitățile militare din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene a combustibilului turboreactor de aviație Jet A1 și Jet A1 Premium achiziționat de Ministerul Apărării Naționale de la societatea (...) SRL, a adus în stare de neîntrebuințare aeronavele militare din dotarea Ministerului Apărării Naționale destinate să asigure securitatea națională a României în eventualitatea apariției unei stări de conflict armat, punând în pericol securitatea națională prin afectarea capacității de luptă și de reacție a țării în condițiile în care, prin respectivele întârzieri repetate, unele baze militare au înregistrat chiar și pe parcursul unor perioade mai îndelungate de timp stocuri de kerosen extrem de reduse sau egale cu zero', arată sursa citată.
În document este descris modul în care au acționat ceilalți inculpați din dosar.
'La această presupusă activitate infracțională ar fi contribuit și inculpatul (...), în calitate de administrator de fapt al Jetfly Hub SRL, care l-ar fi determinat pe fratele său (...) să livreze aceeași cantitate de kerosen, provenită din import, inculpatul (...) ar fi contribuit și el la această presupusă activitate infracțională, în calitate de complice, dat fiind calitatea sa de șef depozit (...) să livreze aceeași cantitate de kerosen, inculpata (...) ar fi contribuit la această presupusă activitate infracțională, în calitate de administrator la SC (...) SRL, prin acte de complicitate în sensul că ar fi înlesnit livrarea de către Jetfly Hub SRL a cantității de kerosen, iar inculpata (...) ar fi contribuit și ea la această presupusă activitate infracțională, în calitate de șef de laborator în cadrul (...) SRL, în sensul că ar fi înlesnit livrarea de către Jetfly Hub SRL a cantității de kerosen', explică anchetatorii.
Potrivit acestora, cantitatea totală de kerosen neconform provenit din import și livrat unităților militare a însumat 4.487,67 tone.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanța a constatat că locul săvârșirii infracțiunii, respectiv locul din care s-a livrat cea mai mare cantitate de kerosen, este sediul Jetfly Hub SRL Ploiești.
'Astfel, de la sediul societății din Ploiești s-a livrat cea mai mare cantitate de kerosen, de 2.958,14 tone kerosen alterat, reprezentând amestecuri de kerosen descărcat din vasele cu denumirile (...), (...) Petrol și Neptune, depozitat în cursul anului 2018 în cele 3 rezervoare ale (...) SRL din Ploiești (1.848,1 t în rezervorul T2 + 702,8 t în rezervorul T3 + 407,24 t în rezervorul T5), iar apoi au fost livrate în cursul aceluiași an unităților militare UM Câmpia Turzii (5 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare a instanței), Baza Aeriană 86 Borcea (5 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare a instanței) și (...) (2 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare a instanței)', se mai arată în motivarea instanței.
Dosarul în care sunt inculpate cinci persoane fizice și două persoane juridice a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Ploiești în decembrie 2025, fiind înregistrat la acel moment pe rolul Curții de Apel Constanța. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest
Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri
Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car
Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.
Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p
DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită
Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup
CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul
Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda
Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de









