logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Dosare secrete din lupta comuniștilor împotriva literaturii religioase, în expoziția 'Sub capota mașinii'

Image

Dosare secrete, documente și fotografii din timpul anchetelor desfășurate în perioada comunismului despre circulația clandestină a literaturii religioase în România pot fi descoperite de publicul larg în expoziția 'Sub capota mașinii', care își va deschide porțile pentru Noaptea Muzeelor, la Muzeul UMFST din Cetatea Târgu Mureș.

'Conduc practica primului an masteral de la masteratul de Istorie a Religiilor - Religie și Politică - din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) și în cadrul acestei practici realizăm o expoziție despre circulația cărților religioase clandestine în perioada comunistă. Expoziția se numește 'Sub capota mașinii', un titlu care poate părea un pic ciudat. De ce? Pentru că prima fotografie de care am dat în arhivă este una făcută de către vameșii români în 1985, când au descoperit sub capota unei mașini câteva biblii și literatură religioasă, acestea fiind interzise în România în perioada respectivă. Ei au confiscat toate aceste cărți de literatură religioasă care veneau din vest în România și am pornit de la această idee. Cărțile respective au fost confiscate de vameși și le-am găsit în materialele de Securitate. Dar întrebarea noastră este: oare chiar să fi fost luate toate de către vameși și de către Securitate? Și atunci am încercat, împreună cu studenții, să aflăm în comunități religioase din această zonă dacă a ajuns material religios clandestin și dacă s-a folosit', a declarat, pentru AGERPRES, Anca Șincan, cercetător la Institutul de Studii Religioase 'Ioan Petru Culianu' al UMFST din Târgu Mureș.


Foto: ARHIVA CNSAS


 

Cercetătorul spune că expoziția temporară 'Sub capota mașinii: circulația clandestină a literaturii religioase în timpul regimului comunist din România' este menită să completeze imaginea despre îngrădirea libertății religioase în România comunistă, dar mai ales asupra modalităților în care preoți, pastori și credincioși obișnuiți au reușit să păstreze și să transmită textele esențiale ale credinței lor.

'Este o poveste tristă. O societate în care deținerea unei cărți este un act de ilegalitate, în special a unei biblii, de exemplu, este o societate în care nu trebuie să ne placă să ne întoarcem. Și acesta este și motivul pentru care expoziția are un mesaj în spate: trebuie să avem libertatea aceasta de a citi ce ne place, de a crede în ce vrem', a afirmat Anca Șincan.

Expoziția de la Muzeul UMFST Târgu Mureș cuprinde, în mare parte, texte religioase care au circulat clandestin în perioada comunistă, imagini din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului, din baza de date a proiectului Hidden Galleries despre minorități religioase în arhivele poliției secrete (University College Cork), obiecte și literatură religioasă, biblii, manuscrise din colecții private ale unor comunități religioase din Transilvania.

'Am descoperit numeroase cărți și documente, astfel că am reușit să punem cap la cap o expoziție cu acest material, cu această literatură religioasă care a trecut frontiera, dar și cu literatura religioasă care era moștenită de părinți și bunici de la părinții lor dinainte, din anii '40, din anii '30, pe care o păstrau: cărți de rugăciune, îndreptare ortodoxe, cărți de cântece și pricesne religioase. Toate acestea strânse ca o comoară în casa bunicilor, în casa părinților din care s-a făcut educația religioasă într-o perioadă în care religia nu avea atâtea drepturi și atâtea libertăți de exprimare precum le are astăzi', a spus Anca Șincan.

Fotografia de la care a pornit ideea expoziției este alb-negru și arată locul dintre baterie și capota unei mașini unde erau pitite câteva biblii.


Foto: ARHIVA CNSAS


'Aceste biblii erau traduse în Occident, în Franța, în Germania, în America și veneau peste graniță ascunse în mașini sau pe nave. Avem un caz în care ele sunt ascunse în nave care circulau pe Dunăre, se numește operațiunea 'Navigatoru' în dosarele poliției secrete. România este nu doar un spațiu în care ajunge literatura religioasă, este un spațiu care este și traversat de aceasta, în drum spre Uniunea Sovietică. Aceste cărți ajung și pe granița de la Rădăuți și de acolo trec în Uniunea Sovietică', a explicat cercetătorul.

În baza proiectului de cercetare, spune Anca Șincan, a fost adunat un vast material de arhivă, dar nu există dovada că aceste cărți au fost confiscate în totalitate și că totuși au fost citite.

'Ne-am îndreptat înspre comunitățile religioase de aici, am mers în biblioteci de preoți ortodocși, am găsit în bibliotecile lor aceste cărți pe care le primeau din Occident 'pe sub mână', cum era vorba în perioada respectivă, și care pe cotor nu aveau nimic, ca să nu iasă în evidență. Le-am găsit în bibliotecile preoților, în comunități neoprotestante, în comunitățile greco-catolice. Absolut toată lumea care avea nevoie de literatură religioasă (și nu se publica în perioada respectivă) avea la un moment dat o astfel de carte în bibliotecă', a afirmat Anca Șincan.


Foto: (C) DORINA MATIŞ/AGERPRES


 

În expoziție este prezentat inclusiv un voluminos dosar de cercetare penală întocmit de poliția secretă comunistă în privința introducerii în țară a unor biblii și alte cărți religioase.

'La acest dosar sunt adăugate toate cărțile care au fost găsite în biblioteca unui preot din clandestinitatea greco-catolică, în momentul în care acesta a fost arestat. Este un dosar penal care urma să servească celor din procuratură în momentul în care îl trimiteau în judecată. Este o expoziție combinată, avem imagini din dosarele poliției secrete, dar este și o expoziție a cărților pe care le-am primit din aceste comunități. Sunt foarte multe din aceste cărți, sunt bătute la mașină. Ca să știți, noi avem și povestea bătutului la mașină în comunism. Pentru că în comunism, fiecare cetățean care avea o mașină de scris trebuia să o înregistreze la Miliție - se introducea o foaie de hârtie și se băteau toate literele din toate semnele mașinii de scris, pentru că toate mașinile de scris aveau o amprentă specială. Și în felul acesta, în momentul în care băteai un text la mașină, dacă era o problemă cu acel text, dacă era un text considerat periculos, un manifest, să spunem, sau o carte din aceasta religioasă, Miliția știa imediat cum să te găsească', a precizat cercetătorul.


Foto: (C) DORINA MATIŞ/AGERPRES


 

Coordonatorul Muzeului UMFST, conferențiar universitar doctor Georgeta Fodor, a declarat, pentru AGERPRES, că expoziția 'Sub capota mașinii' dorește să transmită și un avertisment celor care au devenit nostalgici față de regimul comunist.

'Suntem îngrijorați în context contemporan de ascensiunea extremismelor, de curentele acestea nostalgice față de regimurile comuniste. Și muzeul cred că contribuie prin acest eveniment și la a oferi o altfel de educație celor tineri, apropo de ceea ce înseamnă absența libertății, a lipsei libertății de exprimare, a lipsei libertății de a crede și de a-și manifesta deschis credința. Ne bucurăm de această deschidere și parteneriatul cu acest centru de cercetare al religiilor și a istoriei religiilor din cadrul UMFST, pentru că venim și anul acesta, cu prilejul Nopții Muzeelor, cu un eveniment deosebit. Această expoziție temporară este menită să dezvăluie o altă parte din povestea și istoria regimului comunist, de data aceasta a experiențelor religioase ținute, din păcate, la nivel de la nivel de underground', a subliniat Georgeta Fodor.


Foto: ARHIVA CNSAS


 

Expoziția 'Sub capota mașinii' este un demers al cercetătorilor de la Institutul de Studii Religioase 'Ioan Petru Culianu' al UMFST, în colaborare cu Muzeul UMFST, Muzeul Ororilor Comunismului în România și University College Cork din Irlanda.

La realizarea expoziției au contribuit curatorii Anca Șincan, Iuliana Cindrea-Nagy, Ionuț Biliuță, muzeograful Georgeta Fodor și studenții Ioana Onea, Benone Pisuc, Hunor Nagy, Petru Cătinean, Sandor Farkas, Nicu Mărie, Reinhard Suciu și Miruna Andone.

Ediția a 22-a a manifestării Noaptea Muzeelor din România va avea loc sâmbătă, 23 mai, cu participarea a peste 300 de muzee din țara noastră. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1240

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 31-05-2026 11:41

PS Timotei Prahoveanul, la slujba din ziua Cincizecimii: Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi

Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi, mai ales atunci când avem puterea să ne recunoaștem limitele și să cerem cu smerenie acest lucru, le-a transmis Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica

Cultura - Media 31-05-2026 09:49

AnulBrâncuși/Expoziția 'A fi sau a nu fi' de Alfred Dumitriu, vernisată în Parcul Domnesc al Primăriei Brebu din județul Prahova

Expoziția de sculptură 'A fi sau a nu fi', realizată de sculptorul Alfred Dumitriu, a fost vernisată la sfârșitul acestei săptămâni, sub auspiciile Anului Omagial 'Constantin Brâncuși 150', în Parcul Domnesc al Primăriei Brebu din județul Prahova. Artistul a expus lucrări inspirate din mitologie, istorie și filosofie, de

Culte 31-05-2026 06:00

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile. Praznicul mai este numit Cincizecimea, deoarece se sărbătorește la cincizeci de zile de la

Culte 30-05-2026 21:54

Mitropolitul Basarabiei, IPS Petru, a cerut retragerea din slujire; IPS Teofan, numit locțiitor

Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, a depus cerere de retragere din slujire, invocând motive de vârstă, sănătate și binele Bisericii, a informat, sâmbătă, Patriarhia Română. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, cererea urmează să fie analizată în cadrul

Cultura - Media 30-05-2026 19:03

A murit fosta crainică Sanda Țăranu; UNITER: O voce calmă și caldă, un om de o eleganță aparte, de o noblețe desăvârșită

Sanda Țăranu, fostă prezentatoare a Televiziunii Române (1963 - 1998), actriță, realizatoare și prezentatoare de emisiuni de radio și TV, jurnalistă și traducătoare, a murit la vârsta de 87 de ani. ''Am aflat cu tristețe că ne-a părăsit doamna Sanda Țăranu, figură emblematică a Televiziunii Române. Actriță, jurnalistă

Cultura - Media 30-05-2026 13:00

1 Iunie/Cristian Șofron: Nu am vrut să fiu nici aviator, nici scafandru; de când mă știu acesta a fost drumul

Cei mai mulți îl știu drept 'Mihu' din 'Toate pânzele sus', însă actorul Cristian Șofron a debutat la vârsta de numai 13 ani în filmul 'Atunci i-am condamnat pe toți la moarte', în regia lui Sergiu Nicolaescu, după ecranizarea nuvelei 'Moartea lui Ipu' de Titus Popovici. De fa

Cultura - Media 30-05-2026 12:00

1 Iunie/ Ștefan Iancu: Nu m-am separat atât de tare de copilul din mine; nu am vrut să îl pierd

A intrat în lumea artistică încă de la vârsta de 4 ani și a ajuns să joace alături de Keira Knightley și Steven Segal. A dat viață personajului Tudoruț în filmul regizat de Cristian Mungiu ''Amintiri din Epoca de Aur'' (2009) și a încântat publicul în ''Kyra Kyralina'' (2014), de Dan Pița. Ștef

Cultura - Media 30-05-2026 11:00

1 Iunie /Cosmin Șofron îi îndeamnă pe copiii de azi: Să fie sinceri cu ei și să citească mult

'Să nu te lași!' i-a spus Olga Tudorache copilului Cosmin Șofron, care avea doar 13 ani, la premiera filmului 'Vreau să știu de ce am aripi'. Și nu s-a lăsat. Nu ar fi putut să nu mai stea de vorbă niciodată cu Valeria Seciu sau cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau cu Gheorghe Dinică. Astăzi îl regăsim în tru

Cultura - Media 30-05-2026 10:00

1 Iunie/ Medeea Marinescu - mesaj pentru copii: Să se bucure căutând prietenia oamenilor din jur

A debutat la vârsta de trei ani în filmul 'Iarna bobocilor', dar a ajuns să fie recunoscută abia după alți patru ani, după ce a jucat în filmul fantezie 'Maria Mirabela' al lui Ion Popescu Gopo. Este Medeea Marinescu, azi actriță la Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' din București. &#

Cultura - Media 29-05-2026 19:06

Cluj: Fundația Regală Margareta a României - 35 de ani de fapte bune în fotografii AGERPRES (GALERIE FOTO)

Istoria de 35 de ani a Fundației Regale Margareta a României este prezentată într-o expoziție fotografică, al cărei vernisaj a avut loc, vineri, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Foto: (c) Marius Septimiu Avram / AG

Culte 29-05-2026 17:09

Dronă căzută la Galați/ Patriarhia: Rugăciune și solidaritate pentru persoanele afectate

Patriarhia Română a adresat un îndemn la rugăciune pentru toți cei afectați în urma prăbușirii unei drone în Galați, pentru vindecarea celor răniți și pentru întărirea sufletească a familiilor. ''Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și solidaritate față de locuitorii municip

Cultura - Media 29-05-2026 16:04

Tulcea: Începe Festivalul filmului european

Tulcenii sunt așteptați, începând de sâmbătă, la Festivalul filmului european, eveniment care le propune iubitorilor de cinema lungmetraje premiate de la concursuri internaționale de profil, Gala de deschidere a festivalului urmând să fie găzduită de cunoscutul critic de film Victor Morozov. Festivalul filmului european

Cultura - Media 29-05-2026 15:29

Demeter Andras: Continui să-mi exercit mandatul până la publicarea decretului de eliberare din funcție

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunțat, vineri, că, până la publicarea decretului privind eliberarea din funcție, își exercită mandatul ''cu aceeași determinare''. ''Luni, 25 mai, la ora 17:00, am pus la dispoziția premierului demisia mea. În așteptarea deciziei sale și a pa

Cultura - Media 29-05-2026 13:45

Emisiune dedicată motivelor florale și zoomorfe în arta populară românească - în magazinele Romfilatelia

Emisiunea de mărci poștale uzuale cu titlul 'Motive florale și zoomorfe în arta populară românească', compusă din nouă mărci poștale și un plic 'prima zi', a fost introdusă în circulație, începând de vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Potrivit unui comunicat al Biroului Relații Publice al Romfilatelia,

Cultura - Media 29-05-2026 13:26

Neamț: Municipiul Piatra-Neamț este, pentru trei zile, capitala tradițiilor și a meșteșugurilor populare (GALERIE FOTO)

Municipiul Piatra-Neamț este, pentru trei zile, capitala tradițiilor și a meșteșugurilor populare, odată cu deschiderea oficială a Festivalului de Artă Populară ''Lada cu zestre''. Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO Pe