Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Sărbătoare cu sport, muzică și activități interactive - 'Bulevardul Copiilor, la UVT'
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a adresat o invitație publică, și în acest an, către copiii din comunitatea locală și regională, către partenerii din mediul preuniversitar, pentru a participa la ediția anuală a evenimentului 'Bulevardul Copiilor, la UVT', dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei 'Luna Verde @ UVT 2025'.ț
Duminică, 31 mai 2026, în intervalul orar 9 -16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și bucuriei de a învăța prin mișcare și experimentare, un eveniment universitar creat pentru promovarea stilului de viață sănătos și participării active a celor mici în activități sportive, educative și interactive. Copiii înscriși au fost bucuroși să intre în activități captivante și formative, gândite să îmbine în mod armonios curiozitatea științifică, jocul creativ și energia mișcării, într-un cadru relaxat și prietenos.
În seria de activități ale acestei zile speciale s-au înscris și cele organizate de CSU - UVT. Astfel, peste 1300 de copii au participat la festivalul sportiv organizat de către Clubul Sportiv Universitar UVT, pe Bulevardul Vasile Pârvan, luând parte la meciuri de handbal, volei, baschet, fotbal, dar și la demonstrații de karate sau partide de badminton și șah, în spațiile interioare și exterioare ale universității.
Pentru extra bucurie, partenerii de la ICE DYP au oferit înghețată pe tot parcursul zilei.
La deschidere, rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat: 'Sportul înseamnă mult mai mult decât mișcare și activitate fizică, înseamnă spirit de echipă și fair-play, înseamnă perseverență și multe, multe calități, importante în viață. Pe lângă sport, vor fi și multe alte surprize frumoase, în această zi specială, oferite de echipele organizate prin aportul voluntarilor din cele douăsprezece facultăți ale UVT.'
***
Evenimentul a fost organizat de: Clubul Sportiv Universitar - UVT, Direcția de Cercetare-Dezvoltare-Inovare-UVT, echipa CeCOCe-Vest, Facultatea de Educație Fizică și Sport-UVT.
Mulțumim partenerilor pentru sprijinul acordat: DM, REHA, Linde Gaz, Coca-Cola, Ice-Dyp și Spuma Party.
Parteneri media: Kiss FM, Uvt Media Hub.
***
Dr. Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.