1 Iunie /Cosmin Șofron îi îndeamnă pe copiii de azi: Să fie sinceri cu ei și să citească mult
'Să nu te lași!' i-a spus Olga Tudorache copilului Cosmin Șofron, care avea doar 13 ani, la premiera filmului 'Vreau să știu de ce am aripi'.
Și nu s-a lăsat. Nu ar fi putut să nu mai stea de vorbă niciodată cu Valeria Seciu sau cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau cu Gheorghe Dinică.
Astăzi îl regăsim în trupa Teatrului 'Toma Caragiu' din Ploiești.
Povestește că a avut o copilărie ca toți copiii, însă a avut șansa extraordinară să aibă 'niște întâlniri absolut uimitoare' care i-au marcat viața și intenția de a continua pe drumul acesta al actoriei.
L-am întrebat dacă a fost impulsionat și de fratele său - actorul Cristian Șofron.
'Poate dimpotrivă. Noi din breasla asta, marea majoritate, eu, mă rog, și când pregătesc copii care vor să dea la facultate încerc la început să îi fac să renunțe. Așa a încercat și el cu mine, cred, o perioadă, pentru că, na, când ai ajuns acolo știi ce înseamnă și cât e de greu, și cât e de puțin apreciat, și în ziua de astăzi nu mai vorbesc, mai ales de cine ar trebui să decidă în destinele noastre, și atunci sigur că nu sfătuiesc pe nimeni și probabil că nici el nu a vrut neapărat să mă sfătuiască. (...) Începutul a fost de fapt o oarecare coincidență, pentru că la primul film, la șapte ani, eu nu știam, nu se știa, nu trebuia să joc în el. Era un scurtmetraj făcut de uimitorul regizor și profesor Lucian Bratu, care avea nevoie ca decor pentru acțiunea filmului de un apartament. Cristi era în postsincron la Buftea, nu mai știu pentru ce film, și a auzit discuțiile. A vorbit acasă și părinții au fost de acord să pună la dispoziție apartamentul. Și pentru că în rolul principal era nevoie de un copilaș, lângă blocul meu, la 50 de metri, era școala generală, și au venit la școală, în clasa I, să găsească un copil. Și bineînțeles că au explicat în fiecare clasă - 'Știți că filmăm aici la familia Șofron', 'Da, da, păi fiul e aici la mine în clasă'. 'Nu, nu, nu, fiul e mare, e la facultate'. 'Nu, nu, e în clasă aici, că mai e unul, mai mic'. Și când m-au văzut au zis: 'A, e și casa lui, trebuie să filmeze în casa lui'. Așa am ajuns să fac eu primul film', a declarat Cosmin Șofron, pentru AGERPRES.
Are 'multe, multe' amintiri din acea perioadă care îl emoționează până și azi.
'Dincolo de faptul că eu am crezut că fac Electronică, multă vreme, pentru că eram destul de bun și la matematică, și cu electronică și acum sunt și meșter și reparator, și am avut revelația, în clasa a XII-a, cred, cum adică eu o să fiu director general la IPRS Băneasa, sau ce era pe vremea mea cel mai tare, și nu o să mai stau de vorbă cu Valeria Seciu sau cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau cu Gheorghe Dinică, cu care eu deja făcusem film? Și mi-am dat seama că nu pot să exist altfel, că n-aș putea să am cât de frumoasă ar fi viața sau, nu știu, bănoasă, pe vremea aia, (...) dar fără să mai vorbesc cu oamenii ăștia - am zis nu, nu am cum', a rememorat actorul. Și a continuat să răsfoiască albumul cu amintiri. 'Probabil că una dintre amintiri - la premiera de la 'Vreau să știu de ce am aripi'. După proiecție, doamna Olga Tudorache, care îmi era bunică în film, stătea pe rând cu mine, dar eram despărțiți de un coridor din acela mic, la balcon, și când ne-am ridicat a început lumea să aplaude, ne-am ridicat să plecăm, am dat să trec, eram cu mama, și mi-a pus mâna în față, mi-a blocat drumul, s-a ridicat, era plânsă toată, m-a pupat pe frunte și mi-a zis: 'Să nu te lași!'. N-am știut ce înseamnă asta până în clasa a XII-a când mi-am dat seama că n-am cum să mă las. Asta e o amintire', a povestit Cosmin Șofron.
Ce parte din copilul de atunci se regăsește în adultul de azi?
'Tot. Tot copilul de atunci. Și îmi dau seama că, din păcate, gândesc de multe ori așa cu bucuria și poate naivitatea încă a copilului acela și nu mă mai duc oasele și mușchii pentru acțiunile copilului acela. Dar, nu știu ce să zic, mult. Și cu cât intervine și nostalgia, parcă ai vrea să fie și mai mult', a subliniat Cosmin Șofron.
Dacă s-ar întâlni acum cu copilul Cosmin Șofron, 'sfaturile ar fi mai ales legate de familie'.
'Aș ști eu să îmi spun niște lucruri, niște trenuri pe care le-am ratat sau în care nu am urcat din convingeri oarecum eronate, probabil, și aș ști eu ce să îi zic: bă, ai grijă că acolo poate ar trebui să te gândești mai bine. Dar nu cred că aș avea ce mari sfaturi să îi dau, decât să ai grijă cu părinții, să știi când, poate, preîntâmpini ceva sau poate... Nu știu. Dar cred că toate lucrurile pe care le-aș spune ar fi mai puțin despre carieră, pe care nu aș încerca să o schimb. (...) Cred că sfaturile ar fi mai ales legate de familie', a mai spus actorul.
Marea lui bucurie este publicul care umple sălile de teatru.
'În copilărie nu știam ce înseamnă succesul. În copilărie era să se uite colegii altfel și să ai scutire de la diriga. N-am știut eu că rebel se numește, pe vremea aia, dar să pot să nu vin cu uniforma la școală, pentru că, vezi Doamne, eu am filmare sau să nu mă tund. Asta era iarăși o nebunie: 'nu pot să mă tund, doamna, că, știți, eu am filmări și...' Dar în perioada aceea asta cu succesul nu era cine știe ce. Iar acum succesul înseamnă nimic mai mult decât aplauzele sincere ale publicului, nu de la premieră că la premieră de multe ori vin cei invitați și așa mai departe, ci publicul care, din marea, marea, marea mea bucurie și nu numai a mea, umple sălile de teatru', a mărturisit actorul.
Pentru copiii de azi, mesajul său este 'să citească' și 'să nu mai stea doar în telefon, permanent, care dă informații de toate felurile'.
'Să fie sinceri cu ei, să citească mult și să gândească și să își imagineze mult cu mintea lor, cu mintea lor de copii puri, buni, iubitori' - este îndemnul lui Cosmin Șofron, 'Buzescu' din 'Extemporal la dirigenție' pentru copiii de azi. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editori: Andreea Rotaru, Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a
Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe
Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură
Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'
Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.
ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție
Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir
Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației
Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil
Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș
Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea
Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale
Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'
Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.
Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec
Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special
Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi
Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se













