O majoritate a canadienilor consideră că aderarea țării la UE merită luată în considerare
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea țării la Uniunea Europeană (UE) este o idee bună sau cel puțin merită luată în considerare, potrivit unui sondaj publicat luni, care citează drept factori care au contribuit la acest rezultat amenințările și atitudinea ostilă a președintelui american Donald Trump față de Canada și de alte țări, informează EFE.
Sondajul, realizat între 22 și 26 martie de Spark Advocacy, pe un eșantion format din 4.000 de oameni, indică faptul că 25% dintre respondenți consideră aderarea Canadei la UE 'o idee bună', în timp ce 58% spun că merită cel puțin explorată.
Doar 17% dintre canadienii intervievați de Spark Advocacy au indicat că potențiala aderare a Canadei la UE este o 'idee proastă'.
Împărțiți în funcție de afilierea politică, o majoritate a liberalilor, conservatorilor, social-democraților și naționaliștilor din Quebec sunt în favoarea luării în considerare a aderării la UE.
Cea mai puternică opoziție față de această idee este concentrată în rândul conservatorilor, 33% dintre ei afirmând că este o idee proastă. Dar chiar și printre alegătorii Partidului Conservator din Canada, 17% spun că ar fi o idee bună, iar 50% susțin luarea în considerare a acesteia.
Mai mult, 64% dintre cei chestionați au declarat că ieșirea Regatului Unit din UE a fost 'o greșeală'.
Bruce Anderson, director de strategie la Spark Advocacy, a scris pe blogul său că 'ostilitatea constantă a lui Trump față de NATO a contribuit la alimentarea dorinței canadienilor pentru un viitor în care alegerile administrației SUA au un impact mai mic' asupra canadienilor.
'Canadienii își văd țara ca fiind mai bine poziționată, având acces la vânzarea produselor noastre pe piețele globale și cred că suntem mai capabili să abordăm amenințările la securitate și problemele globale, cum ar fi schimbările climatice, atunci când lucrăm cu alte țări', a apreciat Anderson. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: De la Espriella întrerupe tradiția și va susține primul discurs ca președinte nu la Bogota, ci la Cali, în fața militarilor
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, va încălca vineri o altă tradiție și își va ține primul discurs ca lider în fața militarilor dintr-un batalion din orașul Cali (sud-vest), și nu în fața Congresului din Bogota, așa cum fac de obicei președinții în ceremonia de învestire, relatează EFE. Informația a fo
Sri Lanka: Trupe puternic înarmate, mobilizate după un val de revolte în închisori
Trupe puternic înarmate au fost desfășurate vineri în principala închisoare de înaltă securitate din Sri Lanka în urma unei tentative de evadare eșuate, în timp ce tulburări au fost raportate și la un alt penitenciar, au declarat oficialii închisorii, relatează AFP. Sute de militari și membri ai forțelor de poliție păz
Rusia: Incendiu la un centru logistic Wildberries după un alt atac cu drone
Un incendiu a izbucnit vineri la un centru logistic aparținând gigantului rus de comerț electronic Wildberries din Ekaterinburg, în regiunea Ural, în urma unui alt atac asupra depozitelor companiei, care au fost vizate de drone ucrainene încă de la mijlocul lunii iulie, relatează AFP. 'Pompierii sunt detașați la centrul logistic al
SUA și ASEAN cer eliberarea imediată și necondiționată a fostei lidere birmane Aung San Suu Kyi
Departamentul de Stat al SUA și președinția ASEAN, deținută de Filipine în 2026, și-au reiterat vineri apelurile pentru eliberarea imediată și necondiționată a fostei lidere a Myanmarului, Aung San Suu Kyi, și a altor deținuți politici, relatează Reuters. Luni, Aung San Suu Kyi s-a întâlnit cu un reprezentant al Comitetului Internațional al C
#Ucraina: Cota de încredere a lui Zelenski, în scădere după protestele legate de demiterea ministrului apărării
Cota de încredere a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski este în scădere, conform unui sondaj publicat joi, după protestele legate de demiterea lui Mihailo Fedorov din funcția de ministru al apărării, relatează vineri dpa. În sondajul realizat de institutul de cercetare Sozis, în perioada 28 iulie-2 august, în rândul a
SUA impun sancțiuni unor oficiali și companii militare cubaneze
Statele Unite au anunțat joi sancțiuni împotriva unor entități și persoane din Cuba care contribuie la obținerea de arme și întrețin relații cu armate străine, informează vineri dpa. Sancțiunile vizează cinci entități și opt persoane care 'facilitează relațiile militare ale Havanei și livrările de arme pentru regimul cubanez', a declarat De
SUA: Trump sugerează că Fauci ar trebui urmărit penal
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Dr. Anthony Fauci ar trebui urmărit penal, la câteva ore după ce senatorul republican Rand Paulo a declarat că va solicita Departamentului de Justiție să facă acest lucru, relatează Reuters. Paul a spus că vrea măsuri după ce Fauci a refuzat să răspundă la întrebări despre pandemia de COVID-19.
Uganda autorizează desfășurarea de trupe în Fâșia Gaza, în cadrul acordului pentru dezarmarea Hamas
Parlamentul statului african Uganda a autorizat joi desfășurarea unui contingent al armatei acestei țări în Fâșia Gaza, în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) convenite în acordul de dezarmare a grupării islamiste palestiniene Hamas încheiat la sfârșitul lunii iulie, relatează AFP. Desfășurarea
#Ucraina: Zelenski ordonă atacuri susținute împotriva industriei militare ruse
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că ordonat desfășurarea unor operațiuni speciale împotriva industriei militare ruse, transmite agenția dpa. Operațiunile au obiectivul de a ținti 'companii precise pe care le-am identificat deja', a scris Zelenski pe Facebook, după o reuniune cu membri ai conducerii politice
Văduva activistului Navalnîi îndeamnă rușii să voteze partidul liberal Iabloko, ce se opune continuării războiului în #Ucraina
Văduva activistului opozant rus Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a lansat joi un apel către cetățenii ruși să voteze la alegerile parlamentare în septembrie partidul liberal pro-occidental Iabloko, partid care cere încetarea războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'Acestea vor fi primele alegeri parlamentare care se vor d
Germania neagă că avionul ucrainean de la Leipzig vizat de o dronă explozivă transporta arme sau muniții
Un oficial din Ministerul de Interne german a negat joi relatările din presă conform cărora un avion cargo ucrainean, în apropierea căruia a fost găsită în noaptea de marți spre miercuri pe aeroportul din Leipzig o dronă echipată cu explozivi, transporta arme sau muniții, relatează agențiile Reuters și dpa. Declarația respectivului
Zelenski efectuează sâmbătă o vizită în Serbia, o premieră de la începutul războiului ruso-ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua sâmbătă o vizită în Serbia, prima sa deplasare în acest stat aliat tradițional al Moscovei de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, a declarat joi pentru AFP un înalt responsabil ucrainean. ''Trebuie să-i despărțim pe sârbi de tabăra rusă'
Franța va judeca zeci de utilizatori ai unui canal ''masculinist''
Un număr de 34 de utilizatori ai unui canal ''masculinist'' de pe aplicația de mesagerie Telegram vor fi judecați în Franța pentru distribuirea de mesaje de instigare la ură împotriva femeilor, în urma unei anchete care a condus la reținerea a 45 de persoane în luna iunie, scrie joi ziarul Le Figaro, preluat de agenția EFE.
Zelenski susține că #Ucraina e aproape să-și dezvolte propriul scut antirachetă
Ucraina face progrese în dezvoltarea propriului sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski, în contextul în care țara sa continuă să se confrunte cu atacuri aeriene zilnice din partea Rusiei, relatează dpa. ''Pot să confirm că producătorii noștri de arme au a
Un colonist evreu din Cisiordania a fost inculpat pentru uciderea unui profesor palestinian
O instanță districtuală din orașul israelian Beersheba l-a inculpat pe un colonist evreu din Cisiordania, acuzat că a împușcat mortal un profesor palestinian în 2025, informează joi presa israeliană preluată de dpa. Inculpatul are 33 de ani și va fi judecat pentru ucidere din culpă, acces ilegal cu arma și distrugere de bunuri, săv








