logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: Tudor Vladimirescu a intrat în București, în fruntea oastei de panduri (21 martie 1821)

Image

La 21 martie 1821, oastea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu a intrat în București, după ce la 20 martie 1821, făcuse un apel direct la solidaritatea tuturor locuitorilor țării, indiferent de condiția lor socială, pentru a lucra 'cu toții dimpreună obșteasca fericire, făr de care norocire în parte nu poate fi (...) Să ne unim dar cu toții, mici și mari, și ca niște frați, fii ai uneia maici, să lucrăm cu toții împreună, fieștecare după destoinicia sa, câștigarea și nașterea a doua a dreptăților noastre', potrivit volumului 'Istoria militară a poporului român' (Editura Militară, București, 1987).

'În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot și în stânga pe căpitanul Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfășurat și el ducând o pâine mare albă, semn al belșugului pe care intenționa să-l dea țării, Vladimirescu a intrat în București, în fruntea pandurilor, pe Podul Calicilor (astăzi, Calea Rahovei). Reședința și-a ales-o în casele Zoiței Brâncoveanu, sub Dealul Mitropoliei', conform lucrării 'Istoria românilor' (Editura Enciclopedică, București, 2003).

Oastea de panduri a fost întâmpinată de populația Bucureștilor, cu mare entuziasm și speranță. Preluând în scurtă vreme controlul principalelor puncte și obiective întărite din oraș și evitând pe cât posibil complicațiile cu forțele lui bimbașa Sava, fidele Eteriei, Tudor Vladimirescu s-a străduit să realizeze de la început o colaborare cu boierii din Divanul țării, indică lucrarea 'Istoria militară a poporului român' (Editura Militară, București, 1987).



Tratativele cu boierii s-au încheiat repede și la 23 martie 1821 a fost semnată 'Cartea de adeverire', fiind instituit un regim politic nou, în cadrul căruia acționa o dualitate a puterii: pe de o parte, a lui Tudor, reprezentantul 'Adunării norodului' - al oastei revoluționare devenită acum o instituție politico-militară -, deținând conducerea și inițiativa într-o serie de probleme principale, inclusiv de politică externă, pe de altă parte, autoritatea reprezentată de 'vremelniceasca ocârmuire', cu atribuții politice și administrative - definite în linii generale prin 'jurământul lui Tudor', din aceeași zi de 23 martie 1821.

Prin 'Cartea de adeverire', boierii declarau că 'pornirea dumnealui slugerului Theodor Vladimirescu nu este rea și vătămătoare, nici în parte fieștecăruia, nici patriei, ci folositoare și izbăvitoare și norodului spre ușurință' și se angajau 'a nu cugeta împotriva vieței și a cinstei' sale. La rândul său, slugerul făgăduia să nu 'cugete' împotriva vieții, 'cinstei' și - în plus - a averii boierilor 'patrioți', să ceară 'toate trebuincioasele oștirilor a se împlini prin poruncile acestei stăpâniri' - deci conlucrare în administrație cu reprezentanții acestor boeiri -, să ia măsuri 'spre încetarea pagubelor și a răutăților ce au cercat drumeții și alții' și să determine poporul 'a da toată supunerea și ascultarea la stăpânirea țării'. ('Istoria românilor', Editura Enciclopedică, București, 2003)

Tudor Vladimirescu ajunsese în apropierea Bucureștiului, la Bolintin, în 16 martie. Conform înțelegerii sale cu șefii organizației Eteria, el avea să se unească cu Ipsilanti, să cucerească scaunul domniei și să ajute trecerea armatei grecești peste Dunăre, potrivit lucrării 'Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în țările românești' (Andrei Oțetea, București, 1945).

Dezavuarea mișcării sale și a lui Ipsilanti de către țarul Alexandru i-a răsturnat toate planurile și l-a silit la o înțelegere cu boierii. Tudor Vladimirescu sosise la Bolintin 'cu Adunarea cea mare', adică cu corpul principal al armatei sale din care un detașament fusese trimis la Cotroceni, iar altul la Ciorogârla Domnească, proprietatea lui Constantin Samurcaș, urmând ca joncțiunea tuturor trupelor sale să se facă la București, indică lucrarea 'Tudor Vladimirescu '821' (Andrei Oțetea, Colecția 'Biblioteca de Istorie', București, 1971).



De la Bolintin, conducătorul pandurilor a lansat o nouă proclamație 'către toți dumnealor prea cinstiți boierii, către toți negustorii și către toți lăcuitorii din orașul București, atât cei de loc cât și cei streini, câți lăcuiesc acolo', după cea de la Slatina, prin care le vestea că a sosit cu o armată de 16.000 de oameni la marginile orașului, unde are 'să se adune toată țara, cu mic cu mare; și acolea au să aștepte până când vor sosi trimișii, oameni credincioși ai prea-puternicii împărății, ca să cerceteze jalnica lor stare și să le facă dreptate și orânduială bună'. (Andrei Oțetea, 'Tudor Vladimirescu '821', București, 1971)

Prin proclamațiile sale, Tudor Vladimirescu trezise mari speranțe în sufletul țăranilor, dar agitația acestora stârnise îngrijorarea clasei boierești pe care Tudor a urmărit să și-o apropie. La apropierea lui Tudor de București, boierii au fost cuprinși de panică. Unii se temeau să se compromită față de Turcia, alții față de Rusia. La vestea că trupele lui Alexandru Ipsilanti au sosit la Buzău și se îndreaptă spre București, a început emigrația. Primul care a părăsit Bucureștii a fost banul Grigore Brâncoveanu care, la 12 martie, s-a retras la moșia sa de la Mogoșoaia, apoi a plecat la Brașov. Agitația în oraș a crescut pe măsură ce veștile despre apropierea lui Tudor și a lui Ipsilanti de București se confirmau.

El amintea, în aceeași proclamație, că scopul ridicării poporului era câștigarea 'dreptăților cele folositoare la toată obștea'. Repetând că necazurile care se abătuseră asupra țării se datoraseră regimului fanariot și că oastea revoluționară deținea controlul întregii regiuni de dincolo și de dincoace de Olt, Tudor făcea cunoscută intrarea sa iminentă în Capitală și cerea să i se dea un răspuns imediat în scris 'de voiți binele de obște sau nu'. Pentru că, spunea el în încheierea proclamației, 'oricare va fi la un glas și întru unire cu creștinescul norod, ce este pornit numai pentru dreptate, acela se va numi patriot', iar cine se va împotrivi 'în veac se va căi', menționează volumul 'Istoria militară a poporului român' (Editura Militară, București, 1987). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro

Afisari: 1714

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 20-04-2026 08:30

UN SECOL DE CINEMATOGRAFIE: Realizarea dispozitivului Vitaphone de sincronizare a sunetului cu imaginea în mișcare în producțiile de film (20 aprilie)

Îndustria cinematografică după Primul Război Mondial a fost revoluționată în 1926 prin inițierea sistemului care introducea sunetul sincronizat cu imaginile în mișcare. La 20 aprilie 1926, a apărut dispozitivul numit Vitaphone, realizat de companiile Bell Telephone Laboratories și Western Electric, conform

Documentare 20-04-2026 08:00

20 aprilie - Ziua limbii chineze (ONU)

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii, a literaturii și a poeziei chineze în cultura lumii. Celebrarea acestei zile vizează promovarea multilingvismului, diversitatea culturală și utilizarea egală a celor șase limbi oficiale ale ONU, menționează www.un.org.

Documentare 20-04-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 20 aprilie

Ortodoxe Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului; Sf. Cuv. Teodor Trihina Greco-catolice Sf. cuv. Teodor Trihina; Sf. Teotim al Tomisului Romano-catolice Ss. Anicet, pp.; Marcian, călug. Sfântul Teotim, episcop al Tomisului, este pomenit în ca

Documentare 20-04-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 aprilie

Este a 110-a zi a anului 2026. Au mai rămas 255 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 06 m. Luna răsare la 07 h 46 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 19-04-2026 08:00

Prima ediție a Caravanei Alpin Film Festival la București (19 aprilie)

La 19 aprilie 2026, Cinema Muzeul Țăranului găzduiește prima ediție a Caravanei Alpin Film Festival la București. Evenimentul include proiecția a patru filme, întâlniri cu invitați speciali și personalități ale lumii montane, precum și activități sportive precum ateliere de alergare urbană și escaladă pe un turn instalat în curtea Muzeului Țăranului Rom&aci

Documentare 19-04-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 19 aprilie

Ortodoxe Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma) Greco-catolice Duminica a 2-a a Paștilor (a lui Toma). Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catolice Duminica a 3-a a Paștelui Sf. Leon al IX-lea, pp. Sf&ac

Documentare 19-04-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 aprilie

Este a 109-a zi a anului 2026. Au mai rămas 256 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 07 h 03 m și apune la 23 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 18-04-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 75 de ani de la semnarea Tratatului privind crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (18 aprilie)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, statele europene au început demersuri pentru găsirea unor modalități de cooperare postbelică pentru a evita apariția unui nou conflict în spațiul european. Franța și Germania au fost țările interesate de coagularea unei piețe comune europene în ceea ce privește cărbunele și oțelul, aceste două materii pri

Documentare 18-04-2026 11:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 520 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bazilicii Sfântul Petru (18 aprilie)

Bazilica Sfântul Petru a fost construită pe locul unde a fost crucificat, în anul 67, Sfântul Apostol Petru, pe Câmpia Vaticanului. La început a fost doar un monument comemorativ, însă, în cinstea primului între Apostoli, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a construit apoi, deasupra mormântului a

Documentare 18-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Eric Roberts

Actorul Eric Roberts a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru rolul său din 'Runaway Train' (1985) și de trei ori la Globul de Aur pentru 'Runaway Train, Star 80' (1983) și 'King of the Gypsies' (1978). A fost aclamat la Festivalul de Film Sundance pentru rolul din 'A Guide to Recognizing Your Saints' (2006) și 'It's My Party' (1

Documentare 18-04-2026 10:00

DOCUMENTAR: Pianistul și dirijorul Cristian Mandeal împlinește 80 de ani (18 aprilie)

Student al lui Herbert von Karajan la Berlin (1980) și al lui Sergiu Celibidache la Munchen (1990), Cristian Mandeal este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori români contemporani. Născut la 18 aprilie 1946, în localitatea Rupea, județul Brașov, a studiat, timp de zece ani, la Conservatorul 'Ciprian Porumbescu' din București (1965-19

Documentare 18-04-2026 09:00

18 aprilie - Ziua internațională a monumentelor și a siturilor

Sărbătorită în fiecare an pe 18 aprilie, Ziua internațională a monumentelor și a siturilor (IDMS) oferă pasionaților de patrimoniu, profesioniștilor din domeniul patrimoniului și membrilor ICOMOS oportunitatea de a pune în lumină responsabilitatea comună de protejare a patrimoniului. În 2026, tema zilei 'Răspuns de urgență pentru Patrimon

Documentare 18-04-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 aprilie

Ortodoxe Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul Greco-catolice Sâmbăta Luminată. Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul Romano-catolice Sf. Atanasia din Egina Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sf&a

Documentare 18-04-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 aprilie

Este a 108-a zi a anului 2026. Au mai rămas 257 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 04 m. Luna răsare la 06 h 30 m și apune la 21 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-04-2026 14:03

Retrospectiva evenimentelor interne 13-17 aprilie 2026

Participarea președintelui Nicușor Dan la reuniunea prin videoconferință a Inițiativei Internaționale pentru Libertatea de Navigație în Strâmtoarea Ormuz, la invitația Franței și Marii Britanii, declarațiile președintelui despre la rolul său de mediator în criza politică a coaliției de guvernare și cu privire la faptul că nu va susține un guvern PSD