Ministrul Cseke Attila: Un sfert din primării nu vor trebui să reducă niciun post ocupat
Un sfert dintre administrațiile publice locale nu vor trebui să concedieze niciun angajat, conform măsurilor prevăzute în pachetul de reforme pentru acest sector, a declarat, marți, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Potrivit acestuia, această situație este regăsită la autoritățile locale 'care și-au gestionat eficient resursa umană și organigrama nu este plină'.
'Din acest sistem pe care noi îl propunem în pachetul de administrație, o pătrime din UAT-uri (n.r.- unități administrativ teritoriale) nu vor trebui să își reducă niciun post ocupat. Înseamnă că se poate și altfel, înseamnă că sunt instituții, autorități locale, primării care și-au gestionat eficient resursa umană și organigrama nu este plină. Acolo unde organigrama este plină sau aproape de a fi complet ocupată, acolo sigur vor trebui făcute reorganizări, în sensul în care se reduc și posturi ocupate. Este un sistem corect gândit de către coaliție, de către Guvern, pentru că statul trebuie să își reducă cheltuielile', a afirmat Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării a inaugurat, marți, prima creșă construită în municipiul Botoșani după 1990. La eveniment au participat primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, precum și prefectul Raluca Curelariu. AGERPRES / (A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viceprimarul Sectorului 6 Mihaela Ștefan a inițiat un proiect pentru organizarea unui târg de carte în aer liber
Viceprimarul USR al Sectorului 6, Mihaela Ștefan, a inițiat un proiect pentru organizarea primului târg de carte în aer liber din sector, ''Grădina cu cărți'', prin care cartea și cultura ajung mai aproape de locuitorii cartierelor din această zonă. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis miercuri,
Sector 1: Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu' intră în reabilitare
Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu', de la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Monetăriei, intră în reabilitare, au anunțat, marți, reprezentanții Primăriei Sectorului 1. Instituția de învățământ, construită în 1896, este fosta Școală comunală Mavrogheni și este clasată ca monument istoric. Gardu
PMB: Serviciul Concesionări nu are în evidență lucrări pe bd Pallady pentru realizarea cărora s-au înregistrat donații
Serviciul Concesionări și Exproprieri din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) precizează că nu are în evidență lucrări de investiții de utilitate publică derulate pe bulevardul Theodor Pallady pentru a căror realizare să fi fost încheiate acte de donație. Municipalitatea menționează, într-un drept la replică transmis marți AGERPRES,
Brăila: Premieră - primul județ care a finalizat integral iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunțat, marți, că Brăila este primul județ din România care a finalizat integral implementarea prevederilor legale privind iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene din intravilanul localităților, fiind instalate sisteme LED alimentate prin panouri fotovoltaice la
MDLPA: Codul urbanismului - publicat în Monitorul Oficial; va intra în vigoare în 15 zile
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, transmis AGERPRES, noua legislație reprezintă una dintre cele mai ample reforme realizate în ultimii ani în domen
Argeș: Urs observat în zona Cetății Poenari; obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate
Cetatea Poenari poate fi vizitată exclusiv în grupuri organizate, după ce un urs a fost observat în zonă, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Argeș. 'În urma verificărilor efectuate și a consultărilor dintre instituțiile implicate, s-a stabilit că obiectivul turistic poate fi vizitat în condiții de siguranță,
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran, odată cu cei 50 de kilometri de șină de tramvai, a anunțat luni Primăria Capitalei. 'Se află sub șine, într-un adevărat hățiș, și de multe ori ne blochează înaintarea. Este motivul pentru care, câteva săptămâni, nu vedeți muncitori pe unele porțiuni de șantie
Galați: A fost semnat contractul pentru modernizarea axei rutiere Berheci-Brăhășești, în valoare de 111 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat luni că a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea unei axe rutiere de 16 kilometri, între E581, Berheci, Nărtești, Gohor, Corcioveni și Brăhășești, investiție în valoare de 111 milioane de lei. Potrivit unei
Mureș: Cea mai bună alergătoare de trail din lume, Mădălina Florea, cetățean de onoare al Sighișoarei
Una dintre cele mai bune alergătoare de trail și alergare montană din lume, Mădălina Florea, cea care domină circuitele globale de elită, va deveni Cetățean de Onoare al municipiului Sighișoara, la inițiativa edilului Ioan Iulian Sîrbu. 'Sighișoara se mândrește cu Mădălina Florea. Ea ne arată, prin fiecare cursă și prin fiecare kilometru,
Primăria Arad oferă asociațiilor de proprietari căsuțe pentru pisicile fără stăpâni
Primăria Arad le va oferi asociațiilor de proprietari, în mod gratuit, căsuțe din lemn pentru pisicile fără stăpân, pentru a se evita adăposturile improvizate făcute mai ales în jurul blocurilor. Primăria Arad a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că oferă și instalează gratuit aceste căsuțe la cererea asociațiilor de proprietari, car
Primarul Brașovului: Prin restaurarea troițelor din Schei vrem să le aducem în atenția brașovenilor și turiștilor
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat, luni, că proiectul de restaurare a celor 10 troițe ale junilor din Schei, în valoare de 11,4 milioane de lei fonduri europene, are ca scop inclusiv aducerea în atenția turiștilor dar și a brașovenilor a acestor monumente importante pentru creștinismul și românismul din Transilvania. Potrivit
VIDEO Sector 1: Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei, aplicate anul acesta pentru terenuri neîngrijite
Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei au fost aplicate anul acesta, până la sfârșitul lunii iulie, pentru terenuri neîngrijite, a anunțat primarul Sectorului 1, George Tuță. 'În 2024 au fost aplicate 87 de sancțiuni pentru terenuri neîngrijite. În 2025, 578 de sancțiuni. Iar în 2026, doar p&a
Primăria Sectorului 1: Festivalul 'Parfum de livadă', în weekend în Piața Matache
Festivalul de vară 'Parfum de Livadă', un eveniment dedicat fructelor românești de sezon și producătorilor locali, în programul căruia se regăsesc ateliere pentru copii și un film proiectat sub cerul liber, are loc, în acest weekend, în Piața Matache. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vi
Ciprian Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie durează circa 50 de zile
Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova, afectat de explozie, vor dura aproximativ 50 de zile, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. ''Până în momentul de față s-au realizat branșamentele de apă, energie electrică și internet și s-au semnat contractele cu furnizorii necesare organizări
Covasna: Iluminatul public și arhitectural, reduse pe timpul nopții la Sfântu Gheorghe pentru economisirea energiei
Iluminatul public și cel arhitectural vor fi reduse pe timpul nopții în municipiul Sfântu Gheorghe, în contextul eforturilor de eficientizare a utilizării resurselor energetice, a anunțat, vineri, administrația locală. Potrivit reprezentanților instituției, iluminatul arhitectural al clădirii Primăriei va fi oprit în ti










