ZIUA MONDIALÃ A TURISMULUI - TEME DE REFLECȚIE

27 Septembrie a fost instituită în anul 1979 ca 'Ziua Mondială a Turismului' de către Organizația Mondială a Turismului (UNWTO, care este agenția de profil a Organizației Națiunilor Unite) în amintirea adoptării, în această zi, în 1970, a Statutului UNWTO, crearea organizației de nivel mondial consfiintind importanta acordată în ultimele decenii turismului.

Temele focale și mesajele oficiale la nivel Mondial pentru fiecare ediție a Zilei Mondiale a Turismului pot fi consultate la https://www.unwto.org/world-tourism-day și mai nou la https://www.untourism.int/world-tourism-day-2026

În 2026, tema Zilei Mondiale a Turismului este 'Agenda Digitală și Inteligența Artificială pentru Re-Designul Turismului' (Digital Agenda and Artificial Intelligence to Redesign Tourism), două teme foarte actuale între care există conexiuni importante.

Tot mai mulți turiști își planifică concediile și achiziționează serviciile turistice prin platforme digitale și solicită tot mai mult consultanta turistică de la platforme de Inteligență Artificială în loc să acceseze surse primare sau specializate în informații turistice. Problema este cât de obiectiv și neutru prezintă aceste instrumente oferta turistică și cât de fapt o pot modela după criterii care nu sunt sub controlul și nici în interesul turiștilor în cauză nici a ofertanților de servicii turistice sau destinațiilor ? Aceasta e nouă temă la care actorii în domeniul turistic vor trebui să gasesca urgent răspunsuri...

Dincolo de această chestiune de actualitate pentru operatorii economici din turism și autoritățile locale și cele cu atribuții în domeniul promovării turismului, 27 Septembrie rămâne și o ocazie de difuzare a mesajului ca turismul poate fi și un important factor de dezvoltare durabilă, putând contribui pozitiv la toți cei trei piloni ai dezvoltării durabile - economic, social și de mediu - și la fiecare din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă proclamate de ONU, și poate și trebuie să fie o forță unificatoare, care să contribuie la armonie și cooperare internațională, dar în acest sens e nevoie de multe transformări în lumea actuală, și ele trebuie să fie de tip dezvoltare rezilientă și incluzivă, bazată pe sustenabilitate, inovație și cooperare globală, cu implicarea comunităților locale, cu accent pe reducerea impactului negativ de mediu sau social și cultural, prevenirea supraturismului și a celui 'industrial'. Nu întâmplător, anul 2027 va fi 'Anul Internațional al Turismului Sustenabil și Rezilient'. https://www.untourism.int/events/opening-ceremony-international-year-of-sustainable-and-resilient-tourism-2027

Din păcate, aceste dileme și probleme de nuanța ce preocupă în alte țări intens comunitățile locale, societatea civilă, autoritățile naționale și locale și firmele din domeniu, par în România destul de străine multor demnitari și înalți funcționari publici, decidenți din autorități centrale și locale acționând adesea cu încălcarea obligațiilor legale de asigurare a accesului la informațiile de interes public și a acelor de transparentă decizională și tratând subiectul turismului de multe ori cu nepăsare, incompetență și neglijența brodată însă pe ipocrizie și pe retorică găunoasă, compromițând viitorul și marginalizând specialiștii sau ignorând recomandările lor, cu consecințe vizibile.

Astfel, chiar legislația-cadru specifică privind turismul (OG 58/ 1998) îl declară domeniu prioritar, și deși a cunoscut în ultimii ani câteva îmbunătățiri, continuă să aibă serioase deficiențe. Începând chiar cu definiția turismului, pe care îl tratează într-un mod îngust, doar prin prisma economică, de 'bunuri și servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obișnuit pe o perioadă mai mică de un an și al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activități remunerate în interiorul locului vizitat'.

Astfel exclude toate excursiile/ turele/ vacanțele/ concediile făcute de cineva fără a apela la servicii de profil oferite de alții (făcându-și planificarea pe cont propriu, deplasarea prin mijloace proprii și servireamesei și, când e cazul, cazarea, prin mijloace proprii).

Pe acesta cale, actuala legislație exclude din conceptul de 'turism' reglementat de ea în mare parte atât turismul pedestru (mai ales montan, deoarece în cea mai mare parte din Carpați nu există cabane și campinguri amenajate pe principalele trasee pe munte, ci eventual doar la periferii) și majoritatea celorlalte formelor de turism activ în afara celor câteva zone bine amenajate turistic, și exclude și toate formele de turism practicate cu durata de o zi cu baza în localitatea de reședință în afara unui cadru formal organizat, precum și toate vacanțele și concediile făcute cu masa și cazare în mijloace proprii (mâncarea dusă de acasă sau cumpărată din magazin, și cazare în rulotă, cort, hamac sau caravana în afară campingurilor amenajate, care sunt foarte puține în România și lipsesc total în multe zone).

De asemenea, actuala lege cam exclude din definiție turismul de afaceri și de reuniuni profesionale (deoarece persoanele în cauză fac de regulă acele deplasări în interes de serviciu și sunt remunerate pentru acea activitate), deși multe structuri de primire turistice trăiesc în mare parte din cazarea oamenilor de afaceri și persoanelor trimise în delegații de serviciu și din găzduirea de congrese și conferințe profesionale. În schimb, în actuala definiție (deși e greu de crezut că aceasta a fost intenția legiuitorului) s-ar încadra perfect vizitele la rude în altă localitate, astfel ca majoritatea cetățenilor romani vor putea apărea în statistici ca practicând regulat activități de 'turism'.

Actuala legislație îngrădește abuziv și dreptul constituțional de liberă asociere în domeniu, pretinzând obținerea avizului ministerului de profil la dobândirea personalității juridice a asociațiilor și fundațiilor cu activitate turistică (art.35 alin.3 din OG 58/ 1998), în condițiile în care în niciun alt domeniu, nici măcar în cele mult mai sensibile din punct de vedere social, politic, economic și de altă natură, nu există o asemenea cerința. Ba mai mult, legislația prevede textual chiar pretenția de avizare de către ministerul de profil a activităților turistice desfășurate de asociațiile de profil pentru proprii lor membri și limitarea acestora la cele desfășurate cu mijloace proprii (art.35 alin.2 din OG 58/ 1998), o viziune de o restrictivitate nemaîntâlnită și demnă de epoca totalitară în care par să plutească mental încă multidecidenți care croiesc soarta societății noastre.

Autoritatea publică centrală de profil a fost și ea, în consecință, de multe ori rebotează și reorganizata și, după ce mulți ani a fost minister distinct sau măcar agenție guvernamentală de sine stătătoare, a fost din nou combinată în cadrul unui minister mai mare (la ora actuală fiind ' Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului'). Dacă e discutabil dacă pentru turism e mai bine să fie o parte secundară într-un minister mare dar puternic decât o entitate separată dar considerată puțin importantă, e indubitabil că a fost un factor profund negativ instabilitatea instituțională cronică.

Astfel, a suferit modificări foarte frecvente de organizare, adesea în fiecare an sau chiar de două ori în același an. Actuala bază legală de organizare nici măcar nu apare pe site-ul ministerului în secțiunea privind legislația în domeniul turistic https://economie.gov.ro/legislație/legislatie-turism/#, ci apare la acest moment ce fiind actuala legislație de organizare și funcționare a ministerului HG 1327/ 2021 deși acest act a fost abrogat prin HG 864/ 2023 la rândul său abrogat prin HG 189/ 2025. Cât despre acte normative de tip lege, este menționată ca cea mai recentă modificare a 'Legii turismului' (OG 58/ 1998) ar fi Legea 275/ 2018, pe când în realitate 'Legea turismului' a suferit modificări și completări exprese și prin OUG 65/ 2021, OUG 86/ 2022 aprobată prin Legea 64/ 2023, OUG 150/ 2024, Legea 35/ 2026 și Legea 41/ 2026). Asta apropo de 'digitalizarea' în turism când nici la cele mai elementare aspecte nu e actualizate site-ul ministerului de resort.

În plus, autoritatea publică centrală pentru turism a fost constant subfinanțată și tratată tot ca o entitate cu importanța redusă, plus că a fost privite mereu că trebuind să aibă preocupări în principal economice, deși turismul este esențial pe alte linii - sociale, culturale, ecologice, sportive, de imagine externă, de sănătate publică etc. Iar adoptarea unui cadru legislativ coerent și actualizat pentru turism este în continuare tergiversată de către autorități.

Astfel, mai multe proiecte de 'lege a turismului' au zăcut cu anii prin Parlament și au fost chiar retrase de inițiatori, modificările actualei legi desuete s-au făcut cel mai adesea la repezeală, prin OUG-uri vizând numai pe aspecte punctuale.

Iar legislația subsecventa (de punere în aplicare a Legii Turismulului adică OG 58/ 1998) este instabilă, incompletă și incoerentă. De exemplu, legislația privind traseele de turism pedestru montan (HG 77/ 2003) este la nivelul de viziune de acum peste jumătate de secol, mult-asteptatele Norme metodologice privind crearea, amenajarea și omologarea traseelor pentru turism pedestru în zona nemontana au apărut ca HG 1252/ 2022 cu grave deficiențe iar ghidul privind amenajarea traseelor pentru turism pedestru, care trebuia să fie aprobat prin ordin ministerial și să cuprindă indicatoarele și marcajele, a fost publicat cu peste doi ani de întârziere, iar normele privind traseele de turism biciclistic, după 25 de ani de tergiversare, au fost adoptate într-o formă improvizată, incoerenta, greu de pus în practică, prin HG 441/ 2022 care este jenantă că tehnica legislativă față de proiectele care au fost dezbătute ani de zile, iar actele ce trebuiau emise în aplicarea ei nu au fost încă adoptate nici acum, la aproape patru ani și jumătate de la apariția acelei HG.

În multe zone ale României, o bună parte din structurile de primire turistică cu funcții de cazare continuă să fie neclasificate, existând localități cu numeroase pensiuni turistice dintre care însă un procent important lucrează 'la negru', și în mod evident tolerate de autorități, fapt ce dovedește prezenta corupției și disfuncțiuni încă semnificative în sistemul de autorizare și control în turism.

S-au cheltuit din bugete publice și în ultimele decenii sume importante pentru promovare turistică și pentru elaborarea de strategii. Unele materiale recente continuă să aibă deficiențe calitative, fiind conținutul lor inadecvat și atribuirea contractelor respective banuibilă de ilegalitate, altele sunt lăudabile ca și conținut și forma, dar ignorate sistematic de către autoritățile care ar fi trebuit să țină cont de ele.

De exemplu 'frunză' ca simbol turistic al României, criticată de unii, era legată de o strategie corectă, care sublinia că potențialul țării noastre este mai ales în legătură cu Carpații, cu turismul activ în forme cu impact redus de mediu, nu în turismul 'industrial' al anilor 70, în mari stațiuni pe litoral sau noi stațiuni de schi. Cu toate acestea, zeci de milioane de EUR au fost alocate în ultimul deceniu și ceva de autoritățile centrale și locale tot pentru megainvestitii în ramuri fără perspectivă, incluzând șosele inutile sau cu grav impact negativ de mediu, instalații de transport pe cablu și pârtii în zone unde geografic și climatic există șanse minime de sustenabilitate și centre de informare turistică și de vizitare nefuncționale sau cu orare neadaptate grupului-tinta (majoritatea fiind închise în weekend), fiind neglijate în schimb domeniile de mare perspectivă.

În acest timp, autoritățile publice centrale și locale contribuie adesea pasiv și chiar activ la sistematică distrugere a bazei naturale și culturale a turismului în România. Astfel, prin haosul urbanistic din localități, sunt de multe ori încălcate normele de protecție a monumentelor istorice (dintre care multe sunt oricum ilegal demolate sau 'renovate') și condițiile minimale de estetică urbană, iar prin tolerarea distrugerii spațiilor verzi, poluării de înalt nivel a aerului, zgomotului excesiv și barbarismelor arhitectonice sunt alungați turiștii urbani ce ar fi fost interesați de valorile pe care le avem, pentru că nu te poți aștepta să vină cu masca de gaze sau antifoane pe urechi și să facă acrobații pentru a putea fotografia vreo perlă arhitectonică prin păienjenișul de cabluri aeriene, dacă nu a fost cumva deja îngropată vizual de vreun mostru de beton sau sticla crescut în imediata vecinătate.

În zonele montane cu potențial turistic ridicat prin peisaj și valori specifice naturale și culturale, tăvălugul așa-zisei 'dezvoltări' postdecembriste a lăsat deja răni adânci în loc să le vindece pe cele moștenite din trecut.

Astfel, pădurile carpatine sunt într-un proces încă semnificativ de brăcuire și tăieri râse masive iar râurile carpatine care au scăpat de marile baraje și aducțiuni interbazinale sunt sub asediul microhidrocentralelor, care le lasă aproape seci și cu albiile distruse, stanele și sălașele tradiționale dispar dar munții se umple de amatori de distracții motorizate puternic poluante, se plănuiesc noi mari exploatări miniere de suprafață, culmile dominante sunt slutite de aliniamente de eoliene, antene GSM și linii electrice aeriene și înțesam munții de șosele și vile de prost gust împrăștiate peste tot unde 'au vrut mușchii' potentaților zilei și au emis autorizații ilegale sau au 'închis ochii' autoritățile corupte la vârf (și care își 'leagă de mâini' funcționarii cinstiți pe care îi mai au) și toate acestea în timp ce, în mod ipocrit, proclamăm 'Gradina carpatică' drept brand turistic al României. Și nici Delta Dunării și alte zone nu se simt prea bine...

Ar trebui să ne preocupe problemele de fond semnalate, care vor persista dacă nu se schimbă în rest nimic instituțional și legislativ. De aceea, Ziua Mondială a Turismului nu poate fi pentru România o zi de sărbătoare, dar ar trebui să fie măcar una de conștientizare a direcției greșite în care se orientează tara într-un domeniu în care, spre deosebire ce cel politic, educațional, sanitar, social sau economic, de cele mai multe ori, răul făcut este ireversibil și valorile naturale și culturale pierdute nu mai pot fi recuperate, indiferent câte fonduri, oricâtă voința și stăruința ar fi dispuse generațiile viitoare să aloce pentru repararea loviturilor pe care actuala generație le da prezentului și viitorului turismului românesc.

Radu Mititean
Director executiv CCN