Gorj: Lucrările la primul pasaj subteran din municipiul Târgu Jiu vor începe luni
Lucrările pentru pasajul subteran din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu' din Târgu Jiu, primul dintre cele trei care vor fi realizate în zona centrală a municipiului, vor începe luni, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu.
Potrivit acestuia, în primă fază, se va circula pe un un singur fir pe sens în giratoriul din zonă, urmând ca traficul să fie blocat complet în momentul turnării și apoi al uscării plăcii de suprafață.

Sursa foto: OANA POPESCU / AGERPRES
'Începând de luni, firma care a câștigat licitația pe pasajul de la Colegiul Național 'Tudor Vladimirescu' va intra în execuția lucrărilor. E adevărat că primele lucrări nu vor afecta foarte mult circulația în acea zonă, pentru că sunt tot felul de marcaje, de balizaje, însă o perioadă de timp se va circula pe un singur fir pe sens. Astăzi avem câte două benzi pe sens, se va folosi banda dinspre trotuar, pe o perioadă de timp, până se relocă toate utilitățile. Va veni și un moment, poate la începutul anului viitor, când se va turna placa, după ce se montează pilonii de susținere, când tot sensul giratoriu va fi închis pentru o perioadă de câteva luni, până se maturează placa de suprafața, urmând ca lucrările din subteran ulterior să se poată desfășura fără niciun fel de probleme, cu circulația la nivelul optim', a menționat Marcel Romanescu.

Sursa foto: OANA POPESCU / AGERPRES
Edilul a adăugat că în curând vor începe și lucrările la cel de-al doilea pasaj subteran, însă la cel de-al treilea pasaj, respectiv cel din zona Pieței Centrale, lucrarea este în procedură de licitație.
'În maximum două săptămâni încep lucrările și la pasajul din față de la magazinul Parâng. La pasajul de la Piața Mare mai durează, pentru că acolo suntem în procedură de licitație, pentru că prima procedură de licitație a fost invalidată. Pe toate clădirile din jurul celor trei sensuri giratorii au fost montați senzori de mișcare, orice mișcare a acelor clădiri pe perioada execuției lucrărilor poate fi sesizată de acești senzori, tocmai pentru a putea elimina orice suspiciune care ar putea să apară în privința problemelor legate de clădirile care se află în imediata apropiere a acestor sensuri giratorii. O parte din zona centrală va fi afectată de pasajul de la magazinul Parâng, se decopertează o parte din zona respectivă, urmând ca în momentul în care se finalizează gura de intrare și ieșire în acest pasaj să se amenajeze tot în forma în care este astăzi', a afirmat Romanescu.

Sursa foto: OANA POPESCU / AGERPRES
Suprafața subterană a celor trei pasaje va fi de circa 6.000 de metri pătrați. Pasajele vor fi prevăzute cu instalații de climatizare, ventilare, grupuri sanitare, cu apă caldă menajeră, iar spațiile generoase vor putea găzdui diverse evenimente, galerii de artă sau expoziții.

Sursa foto: OANA POPESCU / AGERPRES
Banii pentru această investiție, respectiv 60 de milioane de euro, au fost accesați de autoritatea locală în cadrul Programului Operațional Regional. Fiecare pasaj costă circa 20 de milioane de euro. AGERPRES/(A - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al










