Diabet: Campanie masivă de retragere de pe piață a unor senzori de glicemie după mai multe decese
O amplă campanie de retragere de pe piață a unor senzori de glicemie este în curs de desfășurare în 17 țări, printre care Franța și Statele Unite, după identificarea unei defecțiuni care ar putea fi legată de șapte decese, potrivit unui comunicat transmis miercuri de compania farmaceutică Abbott către AFP.
Această operațiune vizează 'anumiți senzori FreeStyle Libre 3 și FreeStyle Libre 3 Plus' utilizați de pacienții diabetici, a precizat un reprezentant al companiei în același comunicat, explicând că 'testele interne au stabilit că unii dintre acești senzori ar putea furniza măsurători incorecte ale glicemiei scăzute'.
Compania Abbott a declarat că a primit până în prezent rapoarte care menționează șapte decese și 736 de incidente grave care ar putea fi legate de această defecțiune.
Utilizate în gestionarea diabetului, senzorii de glicemie monitorizează în mod continuu nivelul glucozei, ajutând astfel pacienții să prevină riscul de hipoglicemie și de hiperglicemie, care, dacă nu sunt tratate, pot provoca intrarea în comă sau chiar decesul.
Dispozitivele defecte sunt legate de o singură linie de producție, a precizat compania Abbott, care a alertat autoritățile sanitare din țările în care acestea au fost comercializate și a inițiat o acțiune de retragere a lor de pe piață.
Numai în Statele Unite, aproximativ 3 milioane de senzori defectuoși ar fi fost distribuiți, estimează compania Abbott.
Celelalte țări afectate sunt Germania, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia, Elveția și Regatul Unit. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: freestyle.abbott
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Manifestațiile din Franța se extind și în Belgia
Sute de persoane au manifestat sâmbătă la Bruxelles și la Liege, în Belgia, în siajul zilei de mobilizare organizată în Franța împotriva scumpirii vieții, adunări marcate de unele violențe atribuite de autorități unor 'elemente turbulente', relatează AFP. La Bruxelles, poliția a trebuit să facă uz de gaze
Nou bilanț al participanților la manifestațiile de protest din Franța: 800.000, conform organizatorilor
Circa 800.000 de persoane au participat la acțiuni și defilări peste tot în Franța sâmbătă împotriva 'costului ridicat al vieții', potrivit unui bilanț actualizat, difuzat de mai multe organizații asociate la această mobilizare națională, relatează AFP. Sindicatul CGT difuzase anterior o primă estimare de 500.000 de
VIDEO Mobilizare împotriva 'costului ridicat al vieții': Peste 500.000 de manifestanți în Franța, potrivit sindicatului CGT
'Peste 500.000' au participat la acțiuni și defilări organizate sâmbătă în Franța împotriva 'costului ridicat al vieții', a indicat sindicatul CGT, cerând guvernului 'să înceteze reprimarea' după confruntări între manifestanți și forțele de ordine, relatează AFP. 'Guvernul trebuie
VIDEO 'Am luat Bastilia': zi de manifestații în Franța, marcată de violențe
Incidentele și violențele s-au înmulțit sâmbătă la Paris și în mai multe orașe franceze în contextul manifestațiilor organizate în semn de protest împotriva costului ridicat al vieții, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează France Presse. În apropierea emblematicei Piețe a Rep
Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma
Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma sâmbătă după-amiază, urmând să se întoarcă la Vatican după o intervenție chirurgicală cauzată de un cancer pulmonar, care a fost efectuată în urmă cu patru zile, informează Reuters și AFP. În momentul în care a ieșit din clădirea spitalului, suveranul pontif a fost &ic
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la Tirana
Mii de tineri s-au adunat sâmbătă în fața Ministerului Educației din centrul capitalei albaneze Tirana, în a cincea zi a unei mișcări tot mai ample conduse de studenți pentru a-l determina pe prim-ministrul Edi Rama să demisioneze, relatează Reuters. Protestul a degenerat în violențe când un grup de tineri purtând măști a ar
Zi de mobilizare în Franța: Tensiuni cu forțele de ordine încă de la începutul protestelor
Mai multe zeci de rețineri au avut loc sâmbătă dimineață în timp ce tensiunea crește în capitală și în alte orașe din Franța la primele manifestații la apelul fostelor Veste galbene și al tinerilor, relatează AFP. Amintirea mișcării sociale a Vestelor galbene din 2018-2019, care a început cu un protest împotriva creșterii ta
Papa Leon al XIV-lea, considerat 'apt pentru a fi externat', transmite Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea, care se recuperează după extirparea unui nodul pulmonar canceros, a fost considerat sâmbătă, de către medicii săi, 'apt pentru a fi externat' din Spitalul Gemelli din Roma, a anunțat biroul de presă de la Vatican, informează agențiile de presă internaționale. 'Ținând cont de rezultatele analizelor sangvine, de radiograf
Germania: Atac cu cuțitul într-un azil de bătrâni soldat cu un mort și doi răniți
O femeie în vârstă de 86 de ani a fost ucisă și alte două persoane rănite grav într-un atac cu cuțitul dintr-un azil de bătrâni din vestul Germaniei, a anunțat poliția, relatează dpa. Cele două persoane rănite sunt două femei în vârstă de 81 și 83 de ani, una dintre ele aflându-se într-o stare în care viața
Mii de albanezi protestează la Tirana, manifestațiile antiguvernamentale se extind (GALERIE FOTO)
Mii de tineri albanezi au defilat prin Tirana vineri, spărgând vitrine și semafoare, în a patra zi de proteste tot mai violente în fruntea cărora se află studenții; demonstranții cer demisia premierului Edi Rama, relatează Reuters. Manifestațiile antiguvernamentale se extind în întreaga țară. Joi, în capital
Numărul catolicilor din Africa l-a depășit pe cel din Europa, a anunțat Vaticanul
În prezent există mai mulți catolici în Africa decât în Europa, a anunțat vineri biroul de presă de la Vatican, care a publicat totodată cele mai recente statistici ale Bisericii Catolice, întocmite de agenția sa de știri, Fides, informează Reuters. La sfârșitul lunii iunie 2024, numărul total al credincioși
Veneția va taxa turiștii în 2027 mai multe zile decât anul acesta
Veneția va taxa anul viitor turiștii cu 10 euro pe zi în 72 de date între Vinerea Mare și jumătatea lui august, au anunțat vineri autoritățile locale, conform dpa. Consiliul municipal a decis creșterea numărului de zile în care se percepe taxa pentru accesul în una din cele mai populare destinații turistice din Europa; anul acesta,
Papa Leon al XIV-lea va apărea în public duminică, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea înregistrează o ameliorare constantă a stării de sănătate în spital, după ce a fost supus în această săptămână unei intervenții chirurgicale pentru cancer pulmonar, a anunțat vineri Vaticanul, precizând că Suveranul Pontif poate desfășura acum activitățile zilnice obișnuite în deplină autonomie, relatează Reute
Papa Leon al XIV-lea a oficiat o slujbă la spital, după operația la plămâni și Vaticanul a publicat primele fotografii
Papa Leon al XIV-lea a oficiat vineri, la prânz, o slujbă religioasă într-o încăpere amenajată la etajul al zecelea al Spitalului Gemelli din Roma, unde este internat după o intervenție chirurgicală pentru cancer pulmonar, a anunțat Vaticanul. La slujbă au participat medici, asistente și alți membri ai personalului medical, a
Zeci de mii de studenți protestează în Italia și cer un învățământ public mai performant și combaterea crizei climatice (GALERIE FOTO)
Zeci de mii de studenți au manifestat vineri în orașe importante din Italia, precum Roma și Bologna, și au cerut măsuri urgente pentru a aborda criza climatică și îmbunătățiri structurale ale sistemului public de învățământ, informează EFE. Protestele, organizate de organizații studențești și grupuri de mediu sub slogan














