Slovenia înscrie în Constituție dreptul cetățenilor de a plăti în numerar
Slovenia a înscris în Constituție dreptul tuturor cetățenilor de a plăti în numerar, după ce digitalizarea rapidă a tranzacțiilor financiare a stârnit temeri cu privire la dispariția banilor cash din viața de zi cu zi, informează marți EFE.
Amendamentul constituțional corespunzător, care consacră dreptul de a utiliza bancnote și monede în toate tranzacțiile bancare și juridice, a fost aprobat luni în parlamentul Sloveniei, format din 90 de membri, cu 61 de voturi pentru și niciunul împotrivă, a relatat marți ziarul Delo din Ljubljana.
Procesul legal pentru această modificare a început după o campanie populară lansată pe Facebook în 2023, în care au fost strânse peste 50.000 de semnături.
Conform legislației slovene, schimbarea Constituției poate fi inițiată de 20 de membri ai parlamentului, de guvern sau de minimum 30.000 de alegători și necesită aprobarea a două treimi din membrii prezenți în parlament în momentul votului.
Reprezentantul inițiativei, Ivan Jurgec, a susținut că cetățenii sunt îngrijorați de potențiala eliminare a numerarului în viitor și că, prin urmare, scopul moțiunii este 'protejarea banilor fizici'.
Inițial, guvernul prim-ministrului Robert Golob, liberal și ecologist, s-a opus adoptării amendamentului, considerând politica monetară ca fiind de competența exclusivă a Băncii Centrale Europene (BCE). Această poziție a fost abandonată după ce mai mulți experți în drept constituțional au dat asigurări că măsura nu intră în conflict cu regulile cadrului monetar privind euro.
Atât partidele de centru-stânga care alcătuiesc coaliția condusă de Golob, cât și opoziția au subliniat vulnerabilitatea sistemelor digitale și deficiențele acestora, care au devenit evidente în timpul mai multor crize.
Legislatorii au remarcat, de asemenea, că multe persoane, inclusiv unele persoane în vârstă, nu sunt capabile să utilizeze tehnologii avansate și că acest amendament garantează că acestea nu sunt excluse de la tranzacțiile financiare de bază. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noi atacuri aeriene ruse asupra Kievului și Harkovului, în contextul convorbirilor de la Abu Dhabi
Capitala Ucrainei, Kiev, a fost supusă unui nou val de atacuri aeriene rusești, au relatat autoritățile ucrainene și presa locală sâmbătă dimineață, informează dpa. Forțele aeriene ucrainene și publicația The Kyiv Independent au anunțat la scurt timp după miezul nopții că orașul este supus unui atac intens. Drone și rachete au lovit mai multe car
Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Statele Unite vor rămâne un aliat cheie al NATO și un partener al Europei, dar vor acorda prioritate apărării interne și descurajării Chinei, conform noii strategii naționale de apărare a administrației președintelui Donald Trump, publicată vineri seară, informează sâmbătă dpa. Documentul precizează că Washingtonul va continua să joace un rol centr
Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Primele discuții de la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), între negociatori ucraineni, ruși și americani s-au încheiat vineri seară, a anunțat președinția ucraineană, înainte de noi discuții prevăzute sâmbătă, transmite AFP. 'Negocierile s-au terminat pentru astăzi', a indicat președinția ucrainea
Haiti: Occidentalii avertizează împotriva destabilizării politice
Occidentalii au avertizat consiliul de tranziție din Haiti împotriva oricărei schimbări politice în fruntea țării, temându-se de o și mai mare instabilitate politică în plină ofensivă împotriva bandelor violente de pe această insulă, transmite AFP. Într-o discuție telefonică vineri, secretarul de stat al SUA
Premierul Starmer consideră jignitoare afirmația prin care Trump a minimalizat sacrificiile aliaților NATO în Afganistan
Premierul britanic Keir Starmer a descris vineri drept jignitoare declarația în care președintele american Donald Trump a susținut că trupele aliaților NATO trimise în Afganistan s-ar fi ferit acolo de confruntările armate directe cu talibanii, pe care le-ar fi lăsat pe seama trupelor SUA, relatează agenția EFE. ''Consider
Ucraina a început să se amestece dur în alegerile din Ungaria, spune ministrul de externe ungar
Ucraina a început să se amestece dur în alegerile din Ungaria, deoarece își dorește un guvern care să spună da Bruxelles-ului în ce privește războiul, dar guvernul ungar va continua să-și protejeze țara și poporul și nu va permite ca Ungaria să fie târâtă în război, a declarat vineri ministrul de externe ungar, Peter Szijjart
Consiliul pentru Pace: UE este îngrijorată de ''concentrarea puterilor'' în mâinile lui Donald Trump
Serviciul diplomatic al Uniunii Europene a ridicat semne de întrebare cu privire la puterile extinse ale președintelui american Donald Trump în cadrul noii sale inițiative intitulate Consiliul pentru Pace, indică un document intern, consultat vineri de Reuters. Trump le-a cerut liderilor din întreaga lume să se alăture aceste
Turcia: Justiția respinge contestația depusă de rivalul lui Erdogan după anularea diplomei sale universitare
Un tribunal turc a respins vineri plângerea depusă de primarul încarcerat al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a contestat decizia de anulare a diplomei sale de licență, a anunțat echipa sa de avocați, potrivit Reuters. Imamoglu, care este principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, se află în arest prev
Petrolierul Grinch din flota fantomă rusească interceptat de Franța va fi trimis în portul Marsilia-Fos
Petrolierul suspectat că aparține flotei fantomă a Rusiei, interceptat joi în Mediterana de către Forțele navale franceze, va fi trimis spre portul Marsilia-Fos, în sudul Franței, informează o sursă apropiată de dosar, relatează AFP. Acest petrolier, Grinch, a fost interceptat joi dimineață în apele internaționale ale Mării A
Consiliul pentru Pace al lui Trump: Cancelarul german și șefa guvernului italian susțin un format modificat
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri că ar fi gata să se alăture inițiativei Consiliului pentru Pace a președintelui american Donald Trump în scopul de a susține Gaza, dar nu poate accepta planul în forma sa actuală, relatează Reuters. ''În forma în care este alcătuit în prezent Consiliul pen
Prim-ministrul danez Frederiksen a vizitat Groenlanda, într-o demonstrație de sprijin în contextul crizei actuale
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a vizitat vineri Groenlanda într-o demonstrație de sprijin față de insula arctică, teritoriu autonom danez pe care președintele american Donald Trump dorește să îl anexeze la SUA, transmite Reuters. La coborârea din avion pe aeroportul din Nuuk, capitala Groenlandei, Frederiksen a fost &
Cel puțin 5.000 de morți în revoltele din Iran; accesul la internet, reluat parțial (ONG-uri)
Cel puțin 5.000 de persoane au fost ucise în revoltele care au zguduit Iranul la începutul acestei luni, marea majoritate fiind demonstranți, a semnalat vineri un ONG din SUA, în timp ce un alt ONG a observat o ridicare parțială a restricțiilor impuse de autoritățile de la Teheran asupra aplicațiilor de mesagerie și de lucru, relatează agențiile AFP
Europa trebuie și va face mai mult pentru securizarea Arcticii, spune cancelarul german
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri că Europa ''trebuie și va face mai mult pentru a contribui la securizarea Arcticii'' și că Germania își va spori angajamentul în acest scop, relatează Reuters. Într-o conferință de presă comună la Roma cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, Merz a spus că a
UE trimite generatoare de urgență în #Ucraina, după ce atacurile rusești au lăsat un milion de oameni fără curent electric
Comisia Europeană a trimis vineri 447 de generatoare de urgență, în valoare de 3,7 milioane de euro, din rezervele strategice rescEU găzduite de Polonia, pentru a reface alimentarea cu energie a spitalelor, a adăposturilor și a serviciilor critice, în contextul în care peste un milion de ucraineni au rămas fără energie electrică, apă și încălz
Peste o sută de arestări pentru fraude la alegerile legislative în Kosovo
Peste 100 de persoane au fost arestate în Kosovo sub suspiciunea de falsificare a rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 decembrie, pentru care s-a dispus o renumărare totală a voturilor, a anunțat vineri un procuror kosovar, informează AFP. ''Vorbim despre o organizare și o intenție directă de a denatura rezultatele votului














