Argeș: Manelistul Dani Mocanu condamnat definitiv la închisoare cu executare, dat în urmărire generală
Manelistul Dani Mocanu, condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu de polițiști.
Polițiștii l-au dat în urmărire și pe fratele său, Ionuț Nando Mocanu, condamnat la șapte ani de închisoare cu executare în același dosar.
Cei doi urmau să fie ridicați pentru a fi escortați la penitenciar, în vederea executării pedepselor.
'Astăzi, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu', se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Conform aceleiași surse, verificările continuă în vederea depistării celor doi și punerii în aplicare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii.
Sentința în cazul celor doi a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, unde dosarul fusese strămutat de la Curtea de Apel Pitești.
Instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul Mocanu Daniel și partea civilă din dosar împotriva sentinței date pe fond de Tribunalul Argeș pe 14 martie 2025, desființând în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza.
Cercetările în dosarul de tentativă la omor au început în august 2022, după ce un bărbat a fost agresat de mai mulți indivizi într-o benzinărie din municipiul Pitești.
'Ca urmare a administrării probatoriului și obținerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice', se arăta într-un comunicat transmis la acel moment de IPJ Argeș.
Agresiunea s-a produs în noaptea de 18 spre 19 august 2022, polițiștii intervenind la fața locului în urma unui apel la 112.
'La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală. Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun', a transmis IPJ Argeș.
Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, unul dintre cei care au participat la incident este cântărețul de manele Dani Mocanu. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: politiaromana.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: 18 percheziții într-un caz de proxenetism, șantaj, camătă și ultraj contra bunelor moravuri
Polițiștii efectuează, marți dimineață, 18 percheziții în Târgoviște, Răzvad, Gura Ocniței și Dragomirești, precum și în județul Ilfov, într-un caz de proxenetism, șantaj, camătă și ultraj contra bunelor moravuri, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Acțiunea are loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă
Operațiunea Jupiter: Polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 28 milioane de lei
Polițiștii au indisponibilizat bunuri de peste 28 de milioane de lei, în urma celor 185 de percheziții domiciliare efectuate luni în cadrul Operațiunii 'Jupiter', ce vizează combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală. Conform unui comunicat al Poliției Române, în cadrul acțiunii
Patronul care a ucis cu drujba o angajată gravidă, condamnat la închisoare pe viață; Tribunalul București: O brutalitate excepțională
Paul Bușe, patronul care a ucis o angajată gravidă folosind o drujbă și trei cuțite, a fost condamnat luni de Tribunalul București la închisoare pe viață. Bărbatul în vârstă de 72 de ani a primit detenție pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare, asupra unei femei gravide și prin cruzimi
Anchetă a Parchetului European în legătură cu fraudă și corupție la achiziții publice de echipamente medicale în timpul pandemiei
Parchetul European (EPPO) - Biroul din Cluj-Napoca desfășoară o anchetă privind suspiciuni de corupție și fraudă în achiziții publice legate de achiziționarea de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19 din anul 2021. Potrivit unui comunicat al EPPO, săptămâna trecută au fost efectuate percheziții în Bucureș
Șoferul unui autobuz din Capitală, amenințat cu pistolul în trafic de un conducător auto
Agenții Secției 4 Poliție din Capitală au reținut un tânăr de 26 de ani, plasat ulterior în arest la domiciliu, acuzat că în urmă cu două zile s-ar fi manifestat agresiv în trafic la adresa unui șofer de autobuz, pe care l-a amenințat cu un pistol. ''La data de 25 aprilie 2026, polițiști din cadrul Direcției Gen
Hunedoara: Percheziții într-un dosar de piraterie software și înșelăciune
Polițiștii de investigare a criminalității economice din județul Hunedoara au efectuat, luni, două percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează comercializarea ilegală de licențe software și inducerea în eroare a cumpărătorilor, suspect fiind un bărbat din Deva, care ar fi oferit la vânzare licențe-pirat cu prețuri cuprinse între 2.0
Radu Marinescu: În momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa
Ministrul demisionar al Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, luni, că, în momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa. 'Aș vrea să vă spun (...) că, în momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa. Legile din 2022, care au făcut obiectul unor discuții în
Vaslui: Dosar pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului decedat după ce a fost lovit de un acoperiș
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului decedat, duminică, după ce a fost lovit de un acoperiș smuls de vânt, în municipiul Huși. 'Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în municipiul
Gorj: Cinci percheziții la persoane și firme suspectate de implementarea unor site-uri de știri tip 'oglindă'
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj efectuează, luni dimineață, cinci percheziții la domiciliile și sediile unor persoane fizice și juridice suspectate de implementarea unor site-uri de știri tip 'oglindă', a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Miruna Prejbeanu. Din cercetăr
Prahova: Trei persoane, reținute în urma unui scandal produs într-un local din Românești
Trei persoane au fost reținute în urma unui scandal produs, duminică seară, într-un local din Românești, județul Prahova, pentru aplanarea conflictului intervenind echipaje din cadrul structurilor de siguranță publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și efective de jandarmi. 'Din verificările preliminare efectuate a rezul
Operațiunea 'Jupiter': 185 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală
Parchetul General și polițiști specializați în investigarea criminalității economice desfășoară luni 185 de percheziții domiciliare în întreaga țară, în cadrul a 76 de dosare penale ce vizează încălcări ale legislației privind drepturile de proprietate intelectuală. Potrivit unui comunicat comun al Parchetului și Poliției, acțiune
Mai multe persoane care au avariat o autospecială de poliție în Sectorul 4, identificate și conduse la audieri
Mai multe persoane care au avariat o autospecială de poliție în Sectorul 4, duminică, au fost identificate și conduse la audieri, informează Poliția Capitalei. Polițiștii interveniseră pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, în urma unui incident semnalat pe o stradă din Sectorul 4. 'Polițiștii Capitalei
Botoșani: Percheziții la un bărbat care s-a filmat cu o armă deținută ilegal și a postat clipul pe internet
Un bărbat din județul Botoșani este cercetat penal după ce, în urma unor percheziții, polițiștii au descoperit la locuința sa un pistol deținut ilegal, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, ancheta în acest caz a fost declanșată după ce bărbatul
VIDEO Constanța: Șase sturioni, cinci delfini și un rechin prinși în plase ilegale, la Marea Neagră
Șase sturioni, cinci delfini și un rechin, prinși în plase ilegale în Marea Neagră, au fost salvați și eliberați după o acțiune a Poliției de Frontieră, informează instituția, duminică, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei cit
Constanța: Autoturism de 45.000 de euro căutat de autoritățile suedeze, depistat în port
Un autoturism în valoare de 45.000 de euro căutat de autoritățile suedeze a fost descoperit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în Portul Constanța, mașină care urma să fie exportată în Georgia, informează instituția, duminică, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră din cadrul Punctulu








