VIDEO Bilanțul inundațiilor din Mexic a ajuns la 76 de morți
Inundațiile și alunecările de teren care s-au produs în centrul și estul Mexicului în urmă cu 10 zile au făcut 76 de morți și 27 de dispăruți, potrivit unui bilanț actualizat publicat luni de Guvernul mexican, informează AFP.
Acele dezastre, care s-au produs după mai multe zile marcate de ploi extrem de abundente, au izolat totodată 119 localități, care au rămas separate de restul lumii din cauza avarierii unor drumuri și autostrăzi, conform raportului prezentat de președinta mexicană, Claudia Sheinbaum, în conferința sa de presă zilnică.

'Reacția serviciilor de urgență (...) nu s-a încheiat deocamdată, continuăm să lucrăm', a declarat președinta țării, care a anunțat totodată distribuirea primei tranșe dintr-un ajutor financiar care va ajunge la 10 miliarde de pesos (466 milioane de euro) pentru aproximativ 100.000 de familii afectate de aceste catastrofe.
În statul Hidalgo, vecin cu capitala Ciudad de Mexico, se află cel mai mare număr de localități izolate (65) din cauza situării lor în zone muntoase, unde căile de acces au fost avariate de alunecări de teren.

Veracruz, în estul țării, pe țărmul Golfului Mexic, este statul cel mai grav afectat de inundații. Mai multe dintre localitățile sale sunt traversate de râuri, care pot ieși din matcă în doar câteva ore în cazul creșterii bruște a debitelor lor.
Peste 12.700 de militari din armată și marină sunt mobilizați în statele afectate de catastrofă, fiind în curs de desfășurare numeroase transporturi aeriene și trei transporturi maritime pentru a oferi ajutor populațiilor izolate.

Potrivit serviciilor meteorologice mexicane, precipitațiile înregistrate la sfârșitul sezonului ploios au fost rezultatul unei depresiuni tropicale care a pătruns în Golful Mexic și care a întâlnit apoi un front atmosferic rece, venit din nord. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto (c) Rolando Ramos/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opt morți în urma unui seism de magnitudine 5,9 produs în Afganistan
Opt persoane au fost ucise și un copil a fost rănit vineri, după ce o clădire s-a prăbușit la Kabul din cauza unui cutremur, a anunțat Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor din Afganistan, transmite Reuters. Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit vineri regiunea Hindu Kush din Afganistan, a anunțat și Centrul German de Geoștiințe
Căldura extremă este asociată cu greutatea scăzută la naștere (studiu)
Expunerea la căldura extremă crește riscul ca bebelușii să se nască subponderali, potrivit unui nou studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Adelaide din Australia, informează Xinhua. Studiul a analizat date medicale obținute de la peste 85.000 de mame și bebelușii lor din Pakistan, combinând înregistrările privind naște
UPDATE Indonezia: Cel puțin un mort după un cutremur puternic în Marea Molucelor
O persoană a murit în prăbușirea unei clădiri în Indonezia, a declarat pentru AFP un oficial al serviciilor de urgență, în urma unui cutremur puternic care s-a produs joi dimineață în Marea Molucelor, declanșând o alertă de tsunami care a fost între timp ridicată.
O furtună de nisip african perturbă transporturile din Grecia (FOTO/VIDEO)
O furtună de nisip african și ploi abundente au perturbat traficul aerian spre insula Creta din Grecia, în timp ce o furtună obișnuită de primăvară afectează partea continentală a țării, blocând majoritatea feriboturilor în porturi, informează AFP.
Nu vor mai exista încercări de salvare a balenei eșuate în largul coastelor germane de la Marea Baltică
Nu vor mai fi făcute încercări de salvare a balenei cu cocoașă care a rămas blocată în mod repetat pe coastele Germaniei de la Marea Baltică, au transmis oficialii germani miercuri, în condițiile în care experții în faună marină cred că animalul nu va supraviețui acestui calvar care durează de peste o săptămână, informează DPA.
Cutremur cu magnitudinea 6,2 în nordul Peru (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs miercuri în nordul Peru, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), informează Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 113 kilometri, a precizat EMSC. Peru este situat pe ''Cercul de Foc al Pacificului'', o zonă vastă unde se înregistr
Un cutremur puternic zguduie regiunea metropolitană Tokyo
Un seism puternic a zguduit regiunea metropolitană Tokyo, au anunțat miercuri autoritățile, precizând că nu există riscul producerii unui tsunami, transmite agenția DPA. Epicentrul cutremurului cu magnitudinea 5 s-a situat în prefectura Ibaraki, învecinată cu Tokyo, capitala Japoniei, la o adâncime de aproximativ 50 de kilometri, a decl
Afganistan/ 22 de morți în urma ploilor torențiale și a inundațiilor
Ploi torențiale, care au provocat în ultimele două zile inundații grave și prăbușirea unor clădiri în Afganistan, au cauzat moartea a 22 de persoane și rănirea altor 32, a declarat luni Autoritatea Națională pentru Gestionarea Dezastrelor (NDMA) din această țară, avertizând totodată asupra riscului continuu generat de condițiile meteorologice nefavo
Cutremur cu magnitudinea 7 în arhipelagul Vanuatu (GFZ)
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs luni în arhipelagul Vanuatu, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), informează Reuters. Centrul de Alertă pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a indicat că nu există riscul producerii unui tsunami ca urmare a cutremurului din Vanuatu. Seismul s-a produs la o adâncime de 130
Balena cu cocoașă eșuată pe coasta baltică a Germaniei, în continuare blocată
O balenă cu cocoașă care a eșuat în repetate rânduri pe bancurile de nisip din apropiere de coasta baltică a Germaniei nu a reușit să se elibereze, informează luni agenția DPA. Animalul se afla luni în Golful Wismar, după cum a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al poliției maritime din acest oraș situat în nordul Germaniei
Balena eliberată după ce a eșuat pe coasta baltică a Germaniei a eșuat din nou pe un banc de nisip
O balenă cu cocoașă, blocată timp de mai multe zile în largul coastei baltice a Germaniei, a eșuat pe un alt banc de nisip, a declarat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a Greenpeace pentru DPA. Ghinionistul animal a atras atenția presei de luni dimineață, când a eșuat pe un banc de nisip în largul stațiunii germane T
Populația de urși din Pirinei continuă să crească, dar devine tot mai săracă genetic
Populația de urși din Munții Pirinei continuă să crească, ajungând la 'cel puțin 108 exemplare diferite în întreaga regiune a Pirineilor în 2025', dar se confruntă cu o 'sărăcire' a diversității sale genetice, potrivit unui raport anual publicat joi de Oficiul Francez al Biodiversității (OFB), informează AFP. Această pop
Un raport UE recomandă o restricționare severă a poluanților persistenți în Europa
Un raport științific mult așteptat, publicat joi, a recomandat Uniunii Europene să restricționeze semnificativ utilizarea poluanților pereni (PFAS), cu unele excepții 'țintite', subliniind riscurile tot mai mari pe care aceste substanțe chimice le prezintă pentru sănătatea populației, transmite AFP. Utilizate de industrie pentru proprietățile lor antia
Zgomotele traficului rutier afectează fauna pe o distanță mai mare decât s-a crezut inițial (studiu)
Un nou studiu a ajuns la concluzia că zgomotele produse de traficul rutier afectează suprafețe vaste de faună sălbatică din zonele non-urbane până la o distanță mult mai mare față de drumuri decât s-a crezut inițial, potrivit unui comunicat al Universită
Noi specii carstice descoperite în vestul Cambodgiei
Un nou studiu de biodiversitate a dezvăluit existența unui număr mare de specii necunoscute pentru știință care trăiesc în ecosisteme carstice din provincia Battambang, din vestul Cambodgiei, transmite luni Xinhua. Explorând peste 60 de peșteri aflate într-o regiune deluroasă a provinciei, studiul a descoperit o comoară de creaturi ex










