logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Actrița Helen Mirren împlinește 80 de ani (26 iulie)

Image

Actrița Helen Mirren, cu o carieră ce cuprinde atât scena de teatru, cât și marele ecran și televiziunea, s-a născut la 26 iulie 1945, la Londra.

De-a lungul carierei a câștigat numeroase premii pentru interpretările impresionante, inclusiv un premiu Oscar pentru rolul principal din producția 'The Queen', în 2007. Numele actriței a fost pronunțat de încă trei ori la nominalizările Academiei americane de Film: în 1995 și 2002, pentru roluri secundare în 'The Madness of King George' și 'Gosford Park', iar în 2010, pentru rolul principal interpretat în 'The Last Station'.



Autobiografia actriței intitulată 'In the Frame: My Life in Words and Pictures' a fost publicată în Marea Britanie și SUA, prima ediție fiind lansată în 2007, conform paginii oficiale www.helenmirren.com.

S-a născut sub numele Lydia Petrovna Mironova, într-o familie cu trei copii. Tatăl său, Vasili Petrovici Mironoff, de origine rusă, lucra la Filarmonica din Londra. Mai târziu, Vasili Mironoff, a cărui familie făcea parte din aristocrația rusă, a schimbat legal numele de familie în 'Mirren', menționează www.biography.com.

"Arthur"


Deși a fost atrasă din copilărie de lumea teatrului, părinții au trimis-o să studieze la un liceu catolic, în Southend-on-Sea. Datorită unui profesor de engleză din instituție, a fost selectată în trupa Teatrului Național de Tineret, când avea 18 ani. La 20 de ani, o juca pe Cleopatra în tragedia 'Antoniu și Cleopatra', interpretarea facilitându-i selecția în compania de teatru Royal Shakespeare. Rolurile care au urmat - Castiza (1966), Cressida (1968) și Lady Macbeth (1974) - i-au adus atributul de 'Regina sexului din Stratford' ('The Sex Queen of Stratford').

Se lansează în lumea filmului odată cu rolul jucat în producția 'Age of Consent' (1969), regizată de Michael Powell, amintește site-ul www.helenmirren.com. De atunci, a interpretat numeroase personaje renumite, în producții precum 'Caligula' (1979), 'Excalibur' (1981), 'Calendar Girls' (2003), 'Hitchcock' (2012) și a intrat în pielea reginelor Elisabeta I, Charlotte și Elisabeta a II-a, precum și a împărătesei Ecaterina cea Mare.



Cariera în film a prins contur ca o extensie a interpretărilor de pe scena de teatru. Rolul din filmul 'Cal' (1984) i-a adus actriței distincția pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Cannes și premiul Academiei Britanice (BAFTA).

Pe micul ecran, Helen Mirren s-a remarcat în rolul detectivului Jane Tennison din serialul 'Prime Suspect', care a început în 1992. Până în 2006, când s-a încheiat difuzarea serialului, Hellen Mirren primise trei premii BAFTA și un premiu Emmy pentru acest rol. A continuat să strălucească și pe scena de artă dramatică, fiind nominalizată la premiile Tony pentru rolurile din 'A Month in the Country' (1995) și 'Dance of Death' (2002).

"Anna"


Prima nominalizare la premiile Oscar a venit în 1995, pentru interpretarea reginei Charlotte în 'The Madness of King George'. Acest rol a fost recompensat cu premiul pentru interpretare feminină la Festivalul de la Cannes. În 1997, Helen Mirren a primit Globul de Aur pentru rolul din 'Losing Chase'.

Șirul de premii care a urmat i-a adus actriței recunoaștere și din partea Casei regale, astfel că, în 2003, Helen Mirren a primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic (Dame Commander of the Order of the British Empire).

"Winchester"


Interpretarea reginei Elisabeta a II-ea în producția 'The Queen' a reprezentat punctul culminant al carierei, actrița primind Oscarul, Globul de Aur și premiul BAFTA. Și pentru interpretarea reginei Elisabeta I, în miniseria difuzată de HBO în 2005, a fost recompensată cu Globul de Aur și un premiu Emmy. În 2010, a urmat a patra nominalizare la premiile Academiei și încă una la Globurile de Aur pentru rolul din filmul biografic despre Lev Tolstoi - 'The Last Station'.



Numele actriței a fost din nou anunțat, în 2014, în rândul nominalizărilor la Globul de Aur, pentru rolul din comedia 'The Hundred-Foot Journey'. Între timp, s-a întors la regina Elisabeta a II-a, în spectacolul de pe Broadway 'The Audience', rol pentru care, în iunie 2015, a fost distinsă cu primul premiu Tony.

În 2015, a jucat rolurile Maria Altman în 'Woman In Gold' și Hedda Hopper în 'Trumbo', pentru ambele fiind nominalizată la Globurile de Aur. În 2018, a apărut în 'Winchester: Casa spiritelor', 'The Leisure Seeker' și 'Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri'.

"Red"


Anul 2019 a însemnat apariția pe micul ecran în serialul 'Ecaterina cea Mare' difuzat de HBO, rol care i-a adus încă o nominalizare la Globurile de Aur. Pe marele ecran, a jucat în 'Berlin, I Love You', 'Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw' și 'The Good Liar', menționează www.imdb.com.


A primit, în februarie 2020, distincția onorifică Ursul de Aur la Festivalul Internațional de la Berlin.

În 2021, a înregistrat un album alături de colegul său, actorul Damian Lewis, pentru a marca a 95-a aniversare a monarhului britanic, informa Reuters. 'The Music of Kings & Queens' conține muzică ce a fost compusă de Debbie Wiseman, cu Mirren și Lewis în postura de naratori ai istoriei Marii Britanii de-a lungul a 12 monarhi, de la William Cuceritorul până la Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în anul 1952. Albumul a fost lansat în luna iunie.

Helen Mirren a primit, în 2022, premiul pentru întreaga carieră din partea Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild, SAG) în cadrul celei de-a 28-a ediții anuale a Screen Actors Guild Awards.

"Red"


În februarie 2024, actrița a rupt în bucăți un discurs generat de inteligența artificială în timp ce se afla pe scenă pentru a primi un premiu onorific la gala American Cinematheque Awards, informa revista Variety. După ce actorul Harrison Ford, alături de care Helen Mirren a jucat în 'Mosquito Coast' și '1923', i-a înmânat un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată la Beverly Hilton din Los Angeles, vedeta britanică a început să citească discursul de acceptare a trofeului, care era scris pe o coală de hârtie.

"State of Play"


'Doamnelor și domnilor, stimați invitați și dragi prieteni, mă simt profund onorată să mă aflu astăzi în fața dumneavoastră și să accept acest premiu extraordinar. Să fiu premiată pentru o viață dedicată meseriei de actriță este un privilegiu dincolo de cuvinte', a spus ea, folosind o tonalitate dramatică. 'În primul rând, vreau să-mi exprim recunoștința față de industrie și față de persoanele care m-au sprijinit pe parcursul acestei călătorii incredibile. A fost o viață plină de pasiune, de provocări și, mai presus de toate, de o dragoste nețărmurită pentru arta de a spune povești', a continuat actrița britanică. 'Iar asta a fost scrisă de inteligența artificială', a adăugat Helen Mirren, înainte de a începe să rupă discursul și să lase bucățile de hârtie să cadă pe scenă. Gestul ei a fost întâmpinat cu aplauze și ovații din partea publicului.

Din 1997, este căsătorită cu regizorul american Taylor Hackford. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: cinemagia.ro


 

Afisari: 1017

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 august

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit Greco-catolice Aducerea în Veneția a moaștelor Sf. ap.Bartolomeu; Sf. ap. Tit Romano-catolice Ss. Ludovic, rege; Iosif de Calasanz, pr. Sfântul Apostol Bartolomeu a fost răstignit

Documentare 25-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 august

Este a 237-a zi a anului 2026. Au mai rămas 128 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 18 h 58 și apune la 03 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 24-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 august

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Eutihie; Sf. Mc. Tation Greco-catolice Sf. ep. m. Eutihie Romano-catolice Sf. Bartolomeu, ap. Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 24 august. Sf&

Documentare 24-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 august

Este a 236-a zi a anului 2026. Au mai rămas 129 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 29 m și apune la 20 h 06 m. Luna răsare la 18 h 27 și apune la 02 h 06 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 23-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Lamia Beligan

Lamia Beligan, fiică din a treia căsătorie a actorului Radu Beligan cu scriitoarea Marica Beligan, este actriță a Teatrului Național din București. 'Cred că dacă am reușit să îmi conving publicul și să-l fac să mă iubească uneori, este pentru că m-am investit total în această relație de dragoste', scrie actrița pe site-ul Teatrul Național,

Documentare 23-08-2026 10:00

DOCUMENTAR: Artista Andra împlinește 40 de ani (23 august)

Andra (Alexandra Irina Măruță) este una dintre cele mai iubite cântărețe din România de muzică pop și R&B, dar și folclorică. S-a născut la 23 august 1986, în Câmpia Turzii. A absolvit Liceul Economic 'A.D. Xenopol' și a urmat cursurile Facultății de Psihologie Muzicală de la Universitatea ''Spiru Haret''. A

Documentare 23-08-2026 09:00

DOCUMENTAR: 70 de ani de la inaugurarea Bibliotecii Centrale de Stat, astăzi Biblioteca Națională (23 august)

Biblioteca Centrală de Stat (B.C.S.), în prezent Biblioteca Națională a României, a fost inaugurată la 23 august 1956. Începutul Bibliotecii Naționale s-a făcut cu una dintre cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România - Biblioteca Colegiului Sf. Sava din București, înființată, conform prevederilor Regulamentului Organ

Documentare 23-08-2026 08:30

23 august - Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia (ONU)

La 23 august, începând cu anul 1998, se marchează, în fiecare an, Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia, care a fost instituită prin Rezoluția 29/C/53 din 1997, potrivit www.unesco.org. Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a ab

Documentare 23-08-2026 08:00

23 august - Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

La 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr. 198/2011. Proiectul de lege privind declararea zilei de 23 august ''Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului'' și a zilei de 21 decembrie ''Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România'' a fo

Documentare 23-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 23 august

Ortodoxe Sf. Mc. Lup; Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcopul Lugudunumului Duminica a 12-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 12-a după Rusalii. Sf. m. Lup; Sf. ep. m. Irineu de Lyon Romano-catolice Duminica a 21-a de peste an Ss. Roza de Lima, fc.; Flavian, ep.

Documentare 23-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 august

Este a 235-a zi a anului 2026. Au mai rămas 130 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 20 h 08 m. Luna răsare la 17 h 50 și apune la 01 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-08-2026 08:00

22 august - Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței (ONU)

Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței se marchează în fiecare an pe 22 august. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluția A/RES/73/296, adoptată la 28 mai 2019. Data a fost aleasă imediat după Ziua internațională de comemorare a victim

Documentare 22-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 august

Ortodoxe Sf. Mc. Agatonic și cei împreună cu el Greco-catolice Sf. m. Agatonic și cei împreună cu el; Sf. Fecioară Maria Regină Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regină Sfântul Mucenic Agatonic este pomenit în calendarul creșt

Documentare 22-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 august

Este a 234-a zi a anului 2026. Au mai rămas 131 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 10 m. Luna răsare la 17 h 03 și apune la 00 h 17 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-08-2026 16:21

Săptămâna europeană 17-21 august 2026

Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 17-21 august 2026: UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării; Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina; UE susține Curte