Comunicat de presă - Primăria Municipiului Toplița
Zece blocuri de locuințe din Toplița, reabilitate energetic din fonduri europene nerambursabile. Lucrările au fost finalizate și recepționate
Municipiul Toplița, în calitate de beneficiar al investiției 'Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale', anunță finalizarea și recepționarea lucrărilor de reabilitare energetică la zece blocuri de locuințe din municipiu. Comisia de recepție a constatat executarea lucrărilor conform proiectelor tehnice, clădirile fiind predate în bune condiții locatarilor. Odată cu finalizarea intervențiilor au fost realizate și lucrările de curățenie și de refacere a spațiilor din jurul clădirilor.
Cadrul de finanțare
Investiția a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 1 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Investiția A3.1 - Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale. Coordonatorul de reformă/investiție este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Municipiul Toplița a depus două cereri de finanțare, câte cinci blocuri rezidențiale fiecare, ambele contractate la data de 22 decembrie 2022.
Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la 54.241.928,02 lei cu TVA, valoare eligibilă, finanțată integral din fonduri europene nerambursabile, fără contribuție din bugetul local.
Lucrările au vizat o suprafață desfășurată totală de 45.861,88 mp și aproximativ 560 de apartamente.
Parcursul proiectelor
Cele două proiecte au fost pregătite în anul 2022, prin depunerea cererilor de finanțare și elaborarea documentațiilor tehnice, iar perioada de implementare a fost 18.01.2023 - 18.08.2026. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în octombrie 2024, execuția desfășurându-se până în prezent, când s-a realizat recepția.
Obiectivele proiectelor
Obiectivul general al domeniului major de intervenție îl reprezintă 'Tranziția către un fond construit rezilient și verde'. Obiectivele urmărite sunt:
- creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale;
- scăderea consumului anual de energie primară;
- scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire;
- scăderea consumului anual specific de energie;
- scăderea anuală a emisiilor echivalent CO2;
- creșterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie;
- gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul locuințelor.
Lucrările executate
Intervențiile realizate la cele zece blocuri cuprind:
- izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată;
- izolarea termică a fațadei - parte opacă, prin termoizolarea pereților exteriori cu o grosime a termoizolației de 15 cm;
- izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel, acoperișurile fiind de tip șarpantă, cu o grosime a termoizolației de 30 cm;
- închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților;
- izolarea termică a planșeului peste subsol cu sisteme termoizolante de 10 cm grosime, precum și izolarea pereților și tavanelor comune cu apartamentele, în zona de acces în casa scării, cu strat termoizolant de 10 cm;
- reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat din casele de scară, prin înlocuirea circuitelor deteriorate sau subdimensionate;
- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din casele de scară cu corpuri cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare/prezență;
- instalarea de sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse regenerabile, respectiv instalații cu panouri solare fotovoltaice, pentru reducerea consumului din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Suplimentar, au fost realizate lucrări conexe: repararea trotuarelor de protecție pentru eliminarea infiltrațiilor la infrastructura blocurilor, repararea și refacerea acoperișului tip șarpantă și a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice, demontarea și remontarea instalațiilor și echipamentelor montate aparent pe anvelopa clădirii, repararea elementelor de fațadă cu potențial pericol de desprindere, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție și înlocuirea sau modernizarea lifturilor, acolo unde a fost cazul.
Beneficii pentru locatari
Ansamblul acestor intervenții are efecte directe asupra confortului locuirii: reducerea semnificativă a pierderilor de căldură, temperaturi mai stabile în locuințe pe timpul iernii, iluminat modernizat în spațiile comune și costuri mai mici de întreținere pentru familiile din blocurile vizate.
'Aceste lucrări schimbă vizibil imaginea orașului, dar cel mai important câștig este pentru oamenii care locuiesc în aceste blocuri. Vorbim despre peste 54 de milioane de lei, bani europeni, atrași prin proiecte scrise, depuse și câștigate de administrația locală, nu din bugetul local', a declarat Sebastian Buzilă, primarul Municipiului Toplița.
Ce urmează
Administrația locală continuă demersurile în acest domeniu. În prezent se lucrează la studiile de fezabilitate pentru alte blocuri de locuințe din municipiu, în vederea depunerii de cereri de finanțare imediat ce vor fi disponibile noi linii de finanțare pentru reabilitarea energetică a locuințelor colective.
Primar,
Buzilă Victor Sebastian
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.