logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prahova: Contestația DNA față de decizia de liberare condiționată a Elenei Udrea - pe 17 iulie

Imagine din galeria Agerpres

Tribunalul Prahova judecă, în data de 17 iulie, contestația procurorilor DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată din penitenciar a Elenei Udrea.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova va judeca această contestație la ora 9:30.

Judecătoria Ploiești a decis, săptămâna trecută, că Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din penitenciar.

În motivarea deciziei se arată că Udrea a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost sancționată disciplinar, a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate și a fost recompensată în 16 rânduri.

'Potrivit caracterizării întocmite de administrația locului de deținere, instanța reține că petenta-condamnată a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate, manifestând o atitudine de respect față de normele instituționale, adaptându-se corespunzător mediului carceral și implicându-se activ în activitățile desfășurate în cadrul programelor de educație și asistență psihosocială. Din analiza procesului-verbal întocmit de Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului de Femei Ploiești - Târgșorul Nou, rezultă că persoana condamnată a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind propusă pentru liberare condiționată, cu mențiunea că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1969', se mai menționează în motivare.

Totodată, este precizat faptul că fostul ministru a menținut în mod constant legătura cu mediul de suport familial, beneficiind de sprijin material și afectiv din partea membrilor familiei și apropiaților, aspect ce constituie un element favorabil pentru reintegrarea sa în comunitate după executarea pedepsei, iar în plan educațional și psihosocial, aceasta a participat activ și susținut la activitățile și programele implementate în cadrul locului de deținere, finalizând cu succes o serie dintre acestea, 'implicarea sa reflectând un interes real pentru reabilitare și asumarea consecințelor faptelor comise'.

Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar pe parcursul executării pedepsei și a fost recompensată în 16 rânduri, ultima recompensă fiind acordată la data de 16.05.2025, arată sursa citată.

De asemenea, se vorbește despre faptul că aceasta are în întreținere o fiică minoră, față de care are obligații legale și morale de sprijin, creștere și educare.

Potrivit documentului, prejudiciul din dosar a fost parțial achitat, iar pentru diferența rămasă au fost instituite măsuri asigurătorii constând în sechestre, urmând ca recuperarea integrală să se realizeze prin valorificarea acestora.

'În acest context, instanța subliniază că achitarea prejudiciului nu reprezintă o condiție imperativă pentru acordarea liberării condiționate, conform legislației incidente', se precizează în motivare.

Din punctul de vedere al instanței, Elena Udrea 'a conștientizat gravitatea comportamentului infracțional, a interiorizat valorile sociale fundamentale și a manifestat reale progrese în procesul de reeducare'.

Judecătoria Ploiești a decis, marți, că Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din penitenciar. Decizia a fost contestată de DNA Ploiești.

La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul 'Gala Bute' a unei perioade cumulate de circa opt luni.

Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spuneau că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja.

Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 1337

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 09:21

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din

Justitie si interne 05-11-2026 08:50

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri

Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car

Justitie si interne 04-11-2026 20:30

Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar

Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.

Justitie si interne 04-11-2026 20:16

Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p

Justitie si interne 04-11-2026 19:37

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită

Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup

Justitie si interne 04-11-2026 18:43

CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu

Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul

Justitie si interne 04-11-2026 18:15

Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda

Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd

Justitie si interne 04-11-2026 17:12

Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l

Justitie si interne 04-11-2026 16:56

Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei

Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com

Justitie si interne 04-11-2026 15:07

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.

Justitie si interne 04-11-2026 12:50

Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor

Justitie si interne 04-11-2026 11:30

Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri

Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în

Justitie si interne 04-11-2026 11:25

Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei

Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1

Justitie si interne 04-11-2026 11:21

Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei

Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de