Harghita: Lucrările de deviere a pârâului Corund, la Praid, întârziate din cauza complexității proiectului
Directorul de investiții de la Societatea Națională a Sării-Salrom, Nicolae Sebastian Șoltuz, a declarat joi, la Praid, că lucrările de deviere a pârâului Corund sunt întârziate din cauza complexității proiectului și a punctat faptul că un asemenea proiect nu s-a mai executat niciodată în România.
'Din punctul de vedere al evoluției pe șantier, începând de ieri suntem pe zona cea mai critică a proiectului, acolo unde țevile corugate trebuie așezate în structurile metalice, care ulterior vor fi ancorate pe versant de acele contragreutăți de care știți și dumneavoastră. Este cea mai dificilă zonă. Vreau să vă reamintesc că un asemenea proiect nu a mai fost executat niciodată în România. Inclusiv pentru producătorul de țeavă este pentru prima dată când execută țevi de asemenea diametru și, din acest motiv, lucrările sunt întârziate, atât din cauza complexității pe teren, cât și a complexității proiectului în sine. Ca să se înțeleagă foarte bine de unde apar totuși aceste întârzieri pe teren', a subliniat Nicolae Sebastian Șoltuz.
El a spus că toate țevile corugate au fost livrate și se află pe teren.

Foto: Gina Ștefan/AGERPRES
'Țevile sunt toate pe teren, doar că acum se merge foarte greu, pentru că nu e vorba numai de curbura țevii care trebuie sudată, în același timp trebuie amplasată și acea structură metalică, fiecare structură metalică având șase metri liniari, cu diametru de doi metri și un pic, normal ca țeava să poată încăpea în structura metalică și totul trebuie curbat și orientat să dea forma versantului după care se aliniază', a explicat Șoltuz.
Acesta a menționat că lucrările sunt în întârziate cu cel puțin zece zile, așa cum s-a anunțat recent.
Totodată, atât directorul de investiții de la Salrom, cât și prefectul Harghitei, Petres Sandor, au precizat că în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate evenimente care să îngrijoreze și să indice riscuri crescute în zona Praid.
La rândul său, Sorin Vlad, director la Administrația Bazinală de Apă Mureș, a afirmat că se continuă monitorizarea cursurilor de apă, nivelul de cloruri pe pârâul Corund fiind constant, iar pe Târnava Mică, în ușoară scădere. AGERPRES/ (A, redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacău: Primarul Viziteu anunță buget de austeritate, dar cu investițiile deja începute care vor continua
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat că bugetul orașului pentru anul în curs este de austeritate, dar investițiile deja începute vor continua. Edilul s-a declarat, însă, nemulțumit de măsurile luate de Guvern în ceea ce privește direcționarea banilor din majorările taxelor și impozitelor locale.
VIDEO Dolj: Incendiu de amploare într-un bloc din municipiul Craiova
Un incendiu de amploare a izbucnit, joi dimineața, la un apartament dintr-un bloc situat pe Bulevardul Dacia din municipiul Craiova, fiind evacuate două persoane din imobil de către forțele de intervenție, iar alți 12 locatari s-au autoevacuat.
Bacău: Bărbat găsit carbonizat în urma unui incendiu izbucnit la o locuință din Onești
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit carbonizat de pompierii care au venit să stingă un incendiu care a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la o casă din municipiul Onești, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La locul solicitării au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambu
Brașov: 25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un apartament
Pompierii au evacuat 25 de persoane din mai multe imobile din cauza fumului puternic degajat de un incendiu izbucnit la un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din Brașov. 'În jurul orei 00:00, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din municipiul Brașov (pe strada Cio
Custodele Coroanei Române, Margareta, la Centrul Comunitar Generații; întâlniri cu vârstnici voluntari, copii și tineri
Custodele Coroanei Române, Margareta, participă joi la activitățile curente ale Centrului Comunitar Generații, unde se va întâlni cu beneficiari ai centrului - vârstnici voluntari, copii și tineri -, precum și cu echipa implicată în desfășurarea programului, care este inițiat de Fundația Regală Margareta a României (FRMR).
Primăria Sectorului 6: Reduceri de posturi și disponibilizări; cheltuielile de personal vor fi diminuate cu peste 14 milioane de lei
Un proiect de hotărâre privind diminuarea cheltuielilor de personal, în 2026, cu peste 14 milioane de lei, prin modalități prevăzute în prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, respectiv reducerea numărului de posturi finanțate și disponibilizări, a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de marți.
ASPA: 25 de câini, găsiți într-un apartament din Sectorul 4
Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a informat miercuri că au fost găsiți 25 de câini într-un apartament din Calea Văcărești, Sectorul 4. Luni, în urma unui apel la 112 care anunța un incendiu, la fața locului au intervenit echipaje ale Secției 14 Poliție și ale Inspectoratului pentru Situații de U
Dolj: Program special la Târgul de Paște, în perioada 17-19 aprilie, cu un concert Florian Rus și spectacole pe lac
Primăria Municipiului Craiova organizează, în perioada 17-19 aprilie, un program artistic special în cadrul Târgului de Paște, desfășurat în Parcul 'Nicolae Romanescu', care include concerte, spectacole pentru copii și reprezentații multimedia pe lac. Potrivit organizatorilor, agenda evenimentului cuprinde, pe p
Mureș: Program-pilot de acordare a 200 de euro pe hectar la Apold pentru păstrarea biodiversității fânețelor
Fundația ADEPT Transilvania lansează un program pilot de acordare de plăți compensatorii în valoare de 200 de euro pe hectar timp de un an, pentru circa 40 de fermieri din Apold, care și-au asumat să conserve biodiversitatea fânețelor și să se asigure că o suprafață de 200 de hectare nu va fi transformată în teren arabil sau în pășune intens u
Mureș: Accident rutier soldat cu șase victime, în satul Vălureni
Pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș au intervenit, miercuri, în localitatea Vălureni, comuna Cristești, la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat șase răniți. 'În urma accidentului au rezultat șase victime, dintre care cinci cod galben și una cod
Sibiu: Trei persoane transportate la spital și 26 s-au autoevacuat dintr-un bloc unde a luat foc o garsonieră
Trei femei au fost transportate miercuri, la spital, cu arsuri la căile aeriene și alte 26 s-au autoevacuat dintr-un bloc din municipiul Sibiu, unde a luat foc o garsonieră, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit ISU Sibiu, cele trei femei transportate la spital sunt conștiente și au vârste cuprinse într
Tulcea: Polițiștii de frontieră au salvat cinci sturioni prinși în plase ilegale
Polițiștii de frontieră au salvat cinci sturioni prinși în plase ilegale cu o lungime totală de peste 750 de metri, în Marea Neagră, a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, Garda de Coastă. Acțiunea în domeniul prevenirii și combaterii pescuitului ilegal a fost desfășurată marți de polițiștii de frontieră ai Gru
Alba: Începe construirea unui nou pod la Cărpiniș, pe DN 74A
Un nou pod va fi construit pe DN 74A, pe raza localității Cărpiniș, comuna Roșia Montană, în locul vechiului pod afectat de o alunecare de teren în urmă cu cinci ani. Potrivit Instituției Prefectului - Județul Alba, miercuri a avut loc, la Cărpiniș, o întâlnire de lucru în teren privind demararea lucrărilor de des
Neamț: Primii 300 de copaci plantați în cadrul programului 'Rădăcini către viitor', inițiat de CJ
Reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Neamț au plantat, miercuri, primii 300 de copaci în cadrul acțiunii intitulate 'Rădăcini către viitor - copaci pentru fiecare generație de copii din Neamț', proiect aprobat de legislativul județean. Președintele CJ Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că inițiativa este dedicată protej
MApN: Adresele de e-mail compromise de hackeri având legături cu Rusia nu conțineau date clasificate
Ministerul Apărării Naționale a transmis, miercuri, că adresele de e-mail deținute de angajați ai instituției și care au fost compromise de hackeri având legături cu Rusia nu conțineau date clasificate, ci erau utilizate pentru activități administrative și pentru vehicularea unor informații publice. Potrivit unei informări a MApN, incidentul de securitat










