Colectivizarea agriculturii, impusă de regimul comunist, a fost principala cauză a depopulării unor sate din Podișul Târnavelor, unele dintre ele fiind, în timp, părăsite aproape în întregime, cum este cazul unor localități precum Alecuș și Valea Sasului, în care numărul locuitorilor a scăzut dramatic.

Acum, prin asfaltarea Drumului Județean 107V Sânmiclăuș-Fărău și datorită introducerii alimentării cu apă, unii oameni revin în zonă sau își cumpără proprietăți aici.

Situate peste dealuri, departe de centrul de comună, Șona, cele două localități au fost defavorizate și de lipsa unei infrastructuri rutiere, drumurile fiind în cea mai mare parte impracticabile, mai ales primăvara și toamna. Rămași fără pământ, mulți dintre săteni au fost nevoiți să se mute la oraș, unde s-au angajat în fabrici pentru a-și asigura traiul zilnic, fie la Blaj, Mediaș sau Ocna Mureș.

În Blaj, de exemplu, aproape toți locuitorii de pe o stradă provin din Valea Sasului, aceștia ridicându-și casele undeva prin anii '60.

Acum, în Valea Sasului, un sat atestat documentar la 1290, mai sunt doar doi locuitori, soț și soție. Au rămas singuri în localitate după ce, în urmă cu trei ani, alți doi soți au murit, la două luni unul după altul. Casa lor nu este în paragină însă, ba chiar arată ca și atunci când trăiau, cu găini în curte și cu grădina și via lucrate. Continuă munca lor copiii, ajunși, unii dintre ei, la vârsta pensionării și împărțindu-și viața între Sibiu și Valea Sasului.

'Nu m-am rupt de sat niciodată. Pot să zic că, de când m-am născut, eu niciodată nu m-am rupt de sat', spune Maria Lucia Dragomir, căsătorită cu Vasile, un sibian care, la rândul lui, este atașat de Valea Sasului.

Maria Lucia, născută Funar, a plecat din sat la 14 ani la școală la Blaj, iar în 1978, după terminarea liceului, s-a angajat în Sibiu, oraș unde și-a întemeiat o familie, cu copii și nepoți.

'De când am plecat de-acasă, nu știu dacă a trecut o lună să nu fim în sat. Poate când erau copiii mici să fi venit la o lună jumătate-două, dar în rest în fiecare lună am fost tot aici. Copiii stăteau aici în vacanță. Am fost atât de legați de casa părintească. Noi veneam în fiecare lună acasă, îi ajutam pe părinți la treabă, le aduceam ce aveau nevoie. Ne-am pensionat cu câteva luni înainte să moară, am venit de i-am îngrijit', povestește, cu lacrimi în ochi, femeia.

Ea mai are trei frați, o soră în Sibiu și un frate și o soră în Șona. Fiecare a primit de la părinți, în Valea Sasului, câte o bucată de pământ și vie pe care le lucrează în continuare, casa fiind a tuturor.

'E totul lucrat ca și atunci când au fost părinții aici. Nimic nu a rămas părăsit. Noi stăm cam jumate din timp în Sibiu, jumătate în Valea Sasului. Avem grădină, 33 de găini. De câte ori mergem la Sibiu, tăiem câte trei, patru, ca să le împărțim la toți copiii, și ouă cât cuprinde. Îmi place și când merg la Sibiu, dar nu pot să stau acolo ca să nu vin încoace. Nu știu ce o să mă fac atunci când va veni timpul să nu mai pot să vin. Cred că o să sufăr cum au suferit părinții noștri. Că nu puteai să îi duci de-aici. Au avut casă și în Șona și nu stăteau acolo. Mai mergeau iarna acolo', spune Maria Lucia Dragomir, privind nostalgic fotografiile cu părinții săi, adăugând că 'nu-i zi să nu ne amintim de ei'.

Cei doi locuitori permanenți din sat, Angela Gherman și soțul său, ea de loc din Sânmiclăuș și bărbatul din Lunca Târnavei, s-au mutat în Valea Sasului în urmă cu 43 de ani. După ce a lucrat o perioadă ca șofer, bărbatul s-a făcut cioban, venind cu oile în pășunea care se învecinează cu satul. 'Ne-a plăcut peisajul și atunci ne-am gândit să cumpărăm o casă aici. În sat erau atunci cam 50-60 de locuitori. Ne-am mutat în 1982, când băiatul avea doi ani. Mai avem o fată mai mare. Copiii au mers la școală în Sânmiclăuș, făceau naveta. Au crescut și fiecare s-a dus pe drumul său. Băiatul a plecat la Aiud la școala de mecanic auto. A ajuns șofer pe TIR, s-a dus în Germania, a rămas acolo. Fata lucrează în asigurări la Mediaș. Noi am rămas aici. Ne-am obișnuit, avem câteva oi, ne-am făcut cât de cât o gospodărie. Avem mașină, mergem la cumpărături la Sânmiclăuș, la Șona sau la Blaj', spune femeia, acum în vârstă de 65 de ani.

Ea apreciază liniștea din aceste locuri și este mulțumită că primăria a pietruit drumul din sat.

Familia Gherman locuiește la câteva sute de metri distanță de biserică. Pe vremuri erau multe case aici, dar biserica este singura rămasă în picioare în ceea ce a fost odată centrul satului. Monument istoric, datat 1822, lăcașul de cult se află într-o stare vizibilă de degradare. Chiar și așa, preotul vine în sat o dată pe lună, în celelalte duminici oficiind în Alecuș.

'La biserică vine o dată pe lună părintele. Când avem de pus parastase, îl anunțăm și vine. Mai este o familie, mai sus, din Sibiu. Vin și ei. O altă familie are o cabană și mai vine la sfârșit de săptămână. Mai este un inginer de la Blaj, doamna e profesoară, vin și mai stau aici în sat. Mai vine și o mătușă de la Alecuș, pe care o aduc cu mașina aici la biserică. Să fim câțiva. Încă dăm Paștile tot aici. Nu am lăsat să fie ziua de Paști închisă ușa la biserică. Am zis: câți suntem, ne ducem. Cu rudele, copiii, nepoții, ne adunăm câte 15-20 și dăm paștele. Ascultăm Sfânta slujbă', spune Angela Gherman.

Multe dintre casele de odinioară din Valea Sasului nu mai există, altele sunt pe cale să se prăbușească, dar sunt și câteva în curțile cărora se pot observa diverse materiale de construcție, semn că moștenitorii intenționează să readucă la viață aceste clădiri. De altfel, periodic se organizează 'Fii satului Valea Sasului', cea mai recentă ediție în 2022, semn că oamenii nu și-au uitat rădăcinile și vin în număr mare.

La fiecare răscruce de ulițe există câte o troiță sau chiar câte două, una veche de ani și ani și o alta mai nouă.

Mergând pe DJ 107V, din Sânmiclăuș spre Alecuș, Valea Sasului este undeva la dreapta, într-o vale, satul nefiind vizibil de pe drumul principal.

'Satul avea o formă adunată, cu o uliță lungă pe lângă vale (pârâul Broaga - n.r.) și altele perpendiculare. El nu se vedea decât când ajungeai la marginea lui, apărând ca o 'oază' între aceste dealuri galbene din cauza culorii argilelor și nisipurilor ce erau scoase la zi de ploi și zăpezi', descria satul natal învățătoarea Elena Râșniță-Buza, care a scris monografia 'Valea Sasului, Un sat din Podișul Târnavelor, pe cale de dispariție. O lume de odinioară'.

În monografie se menționează că în anul 1923 erau 324 de locuitori, iar în anul 1937 s-au înregistrat 461 de persoane, cel mai mare număr de locuitori din toate timpurile. După război, în 1958 populația satului număra 398 de locuitori, pentru ca în 2002 să fie doar 34 de persoane, 10 în 2011 și patru în 2021.

Din vechea școală construită în 1935 a mai rămas doar o parte din fundație, însă în 1941 învățau aici 89 de elevi. În 1979, când mai erau doar cinci elevi, școala a fost închisă.

Cea mai mare parte a terenului agricol din zona satului este acum în proprietatea sau în arenda unui fermier turc, care lucrează sute de hectare.

***

Ieșind din nou la drumul județean, luând-o la dreapta, la câțiva kilometri se află Alecuș. Acum, în Alecuș se ajunge ușor, după ce drumul a fost asfaltat de către administrația județeană.

Satul este mai mare decât Valea Sasului, aici locuind în jur de 40 de persoane, din care doi copii.

Fiind mai la drum și mai mare, satul beneficiază de anul trecut și de alimentare cu apă introdusă printr-un proiect al operatorului regional de apă.

Fostă farmacistă timp de 30 de ani în Ocna Mureș, Rodica Potopea și-a cumpărat un imobil aici și s-a mutat în Alecuș în vara lui 2023. Știa despre sat de la o colegă, originară din localitate. Și-a construit o căsuță, în care are condiții ca la oraș.

'Am auzit de satul Alecuș de la o fostă colegă, la farmacie, unde venea mama ei să o vadă. Odată, în drum spre Sighișoara, am vrut să scurtez traseul pe aici, însă drumul era plin de noroi și abia am trecut spre Sânmiclăuș. Acum, această zonă poate fi vizitată fără peripeții, peisajul este foarte frumos și pitoresc. Avem o zonă foarte frumoasă. Este aer curat, răsăritul și apusul soarelui, al lunii se văd atât de frumos din casă și din curte. Suntem puțini oameni în sat, dar mie îmi place foarte mult aici. Am văzut aici multe căprioare, păsări rare: porumbei sălbatici, granguri, bufnițe, șoimi, dar nu ne invadează spațiul, parcă ar avea și ele bun-simț', a povestit, pentru AGERPRES, Rodica Potopea.

Ea a adăugat că acum, după ce e gata asfaltarea drumului județean, e mai ușoară aprovizionarea și se poate face naveta mai ușor. 'Mă bucur mult că am ales satul Alecuș', a conchis fosta farmacistă, care îi ajută pe consătenii care îi cer sfaturi.

Din Sibiu a venit în Alecuș, în urmă cu 15 ani, și Ioan Banciu. Căutând pășune pentru oile sale, bărbatul, acum de 64 de ani, nu cunoștea pe nimeni atunci în Alecuș, dar spune că nu regretă că s-a mutat în sat. 'Nouă ne place aici', a spus ciobanul.

Și o familie de medici a renovat casa bunicilor și a achiziționat alte proprietăți învecinate.

Primarul comunei Șona, Florin Teodor Mărginean, a declarat, pentru AGERPRES, că anul trecut în Alecuș s-a introdus rețeaua de apă potabilă prin Fondul de Dezvoltare Regional de către APA CTTA SA, care a efectuat și racordurile.

'E un mare plus, dar eu zic că cel mai mare plus e investiția Consiliului Județean Alba de asfaltare a DJ 107V. Deschide zona, revitalizează satul Alecuș, chiar și Valea Sasului, aflat la doi kilometri distanță de drumul județean', a spus edilul.

Edilul a punctat că prima investiție pe care a făcut-o atunci când a devenit primar, în 2016, a fost pietruirea drumului de la DJ 107V până în Valea Sasului și pe strada principală, până la biserică.

Își dorește ca în Alecuș să asfalteze măcar o parte din drum, 'pe la biserică și până în capătul satului'.

'Am și efectuat măsuri topografice pe acolo. Însă nici nu vreau să dau speranțe deșarte oamenilor, dar asta ar fi firesc să se întâmple', a spus primarul.

În ceea ce privește biserica din Valea Sasului, acesta spune că lăcașul de cult va cădea, 'dacă nu se intervine în viitorul apropiat', deși primăria a făcut mici intervenții, inclusiv cu sprijinul unei familii care își are originea aici.

Edilul are și un proiect de reabilitare a fostei școli generale din Alecuș, o clădire care s-a degradat de când a fost închisă școala, în 1993, unde ar urma să fie amenajată secția de votare. Acum, aceasta este găzduită de fostul cămin cultural. AGERPRES/(A, AS - redactor Marinela Brumar, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES