Vrancea: Sistemul inteligent de management al traficului din Focșani va deveni adaptiv în următoarele săptămâni
Sistemul inteligent de management al traficului din municipiul Focșani se află în etapa de probe, iar noile intersecții semaforizate ar urma să fie trecute treptat la un mod adaptiv, în care timpii de verde vor fi modificați automat în funcție de valorile de trafic, au anunțat, marți, reprezentanții municipalității, într-o conferință de presă.
Potrivit primarului municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, în prezent funcționează sistemul aferent vechilor intersecții semaforizate, în timp ce alte două proiecte, care vizează intersecții din municipiul Focșani, se află în perioada de testare. Edilul a precizat că sistemele au fost implementate în urma unor studii de trafic care au evidențiat probleme în anumite intersecții și la orele cu valori ridicate de trafic.
'În acest moment, avem trei sisteme de management de trafic. Este sistemul implementat printr-un proiect care funcționează deja pe cele trei intersecții semaforizate, monitorizate cu camere de supraveghere, dar acele camere nu au rol de a gestiona valorile de trafic. (...) Pe celelalte două proiecte, care vizează 28 de intersecții, suntem în perioada de probe. S-au constatat mai multe situații pe care vrem să le elucidăm. (...) Spunem 'semafoare inteligente', deoarece în acest moment ele funcționează, dar nu pe sistemul adaptiv, ci într-un sistem standard, cu timpi prestabiliți, urmând ca, din momentul în care vom pune în funcțiune și celelalte semafoare, să dăm drumul la sistemul adaptiv, la sistemul inteligent, pentru a putea fluidiza cât mai mult traficul în intersecțiile foarte aglomerate', a declarat Cristi Misăilă.
Reprezentantul tehnic al proiectului a explicat că, într-o primă etapă, noile semafoare vor funcționa în modul 'local coordonat', urmând ca, după finalizarea reglajelor, să fie trecut la sistemul adaptiv. Potrivit acestuia, această etapă ar putea fi finalizată în aproximativ două săptămâni.
În modul adaptiv, senzorii vor măsura valorile de trafic din fiecare intersecție, iar timpii de semaforizare vor fi stabiliți atât în funcție de numărul de vehicule din intersecția respectivă, cât și de situația din intersecțiile învecinate.
'Ne aflăm în etapa finală de testare, asta înseamnă că deja patru sau cinci intersecții din componența oilor proiecte funcționează deja în tricolor, urmând ca în zilele următoare și celelalte intersecții să fie trecute în tricolor. La început, ele vor funcționa în ceea ce noi numim 'mod de lucru local coordonat', adică semaforizare cu timpi fixi și fiecare intersecție și corelare orară. Imediat după ce finalizăm acest lucru, vom trece la comutarea sistemului în mod de lucru full adaptive, acel numit 'inteligent', care înseamnă că, pe scurt, în fiecare intersecție se măsoară traficul, în fiecare intersecție valorile timpilor de verde sunt stabilite pe baza valorilor locale de trafic, dar ținând cont și de valorile de trafic din intersecțiile vecine. (...) În acest fel, scopul sistemului este reducerea la minimum a timpilor de așteptare în fiecare intersecție', a explicat reprezentantul tehnic al proiectului, Adrian Vulpescu.
Trecerea la funcționarea adaptivă ar urma să înceapă cu intersecțiile incluse în primul proiect de management al traficului, de pe bulevardele Unirii, Independenței și București și strada Cuza Vodă, după care sistemul va fi extins și la intersecțiile din cele două proiecte noi.
Reprezentantul Poliției Rutiere, comisar George Sima, prezent la conferință a arătat că valorile de trafic cresc în special dimineața și după-amiaza, inclusiv ca urmare a deplasărilor persoanelor care vin la muncă din localitățile limitrofe și a traficului generat de unitățile de învățâmânt. Cele mai solicitate sunt zonele centrale și căile de acces în municipiu, însă, potrivit acestuia, în ultima perioadă nu au fost înregistrate blocaje majore de trafic.
Primarul a dat ca exemplu intersecția Bulevardului București cu strada Ulmului, în zona ANL Sud, unde, potrivit acestuia, înainte de semaforizare se produceau frecvent accidente, precum și intersecția Bulevardului București cu Aleea Stadionului și strada Constructorului, unde, la anumite ore, traficul era dirijat de polițiști din cauza numărului mare de autobuze care intrau sau ieșeau din zonă.
Misăilă a făcut, totodată, apel la șoferi să respecte regulile de circulație și limita de viteză, după ce marți dimineață în municipiu s-a produs un accident rutier despre care edilul a susținut că nu a avut drept cauză funcționarea sistemului de semaforizare. El le-a cerut și bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice să respecte regulile de circulație și ceilalți participanți la trafic.
'Cred că acest sistem va fi funcțional și rezultatele se vor vedea în timp. (...) Fac un apel către toți utilizatorii unor astfel de mijloace de deplasare să respecte regulile de circulație și, în primul rând, să îi respecte și pe ceilalți participanți la trafic', a mai spus primarul municipiului Focșani. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnic, redeschis după o modernizare de circa 20 de milioane de lei
Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea a fost redeschis vizitatorilor, vineri, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei, fonduri în mare parte nerambursabile obținute prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Lucrările au durat un an și au vizat a
George Tuță: Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua școlară
Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua de învățământ pentru a rezolva problema insuficienței locurilor în școli și grădinițe, a anunțat, vineri, edilul George Tuță. 'La grădinițe, am discutat cu Inspectoratul, sunt peste câteva sute de cereri pe care le refuză, deci rețeaua publică este sufocată, trebuie să o ext
Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie
Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a
Lucian Judele critică proiectul care permite construirea unui bloc pe un teren folosit ca spațiu de relaxare
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, critică proiectul care permite construirea unui bloc pe Strada . Lt. Col. Dumitru Papazoglu, într-o zonă folosită de cetățeni ca spațiu de relaxare. Judele a semnalat, joi, într-o postare pe Facebook, faptul că de pe terenul respectiv au dispărut, în cursul nopții, mai multe bănci, dar și ga
Hunedoara: Drumul județean spre stațiunea Râușor, din Retezat, finalizat în noiembrie
Lucrările de modernizare a drumului județean care asigură accesul spre stațiunea de interes local Râușor, din Munții Retezat, se vor încheia la jumătatea lunii noiembrie, astfel că turiștii vor putea ajunge mai ușor în zona pârtiilor de schi de acolo, potrivit unei evaluări efectuate, joi, pe șantierul investiției, de conducerea Consiliului Județean (
Sector 1: Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache
Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, la sfârșitul săptămânii, în Piața Matache, la Weekendul Cinematografic al Regizorilor României, a anunțat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Un sector nu înseamnă doar străzi reparate, parcuri îngrijite sau spații verzi amenajate. Înseamnă, înainte
Primarul Ankarei, în vizită la București; Ciprian Ciucu vrea să reia relațiile cu orașele înfrățite cu Bucureștiul
Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, efectuează o vizită oficială la București, la invitația edilului general, Ciprian Ciucu. Yavaș va fi întâmpinat joi seară, la aeroport, de Ciucu, iar de vineri încep o serie de discuții pe teme de interes pentru cetățeni și pentru oraș. Delegația turcă va sta în București până sâmbătă seara, a
Covasna: Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiție de circa 1 milion de euro
Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-un proiect în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, finanțat prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, a anunțat, joi, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Potrivit sursei citate, investiția urmărește dezvoltarea integrată și sustenabilă a zonei
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap










