Ciprian Ciucu anunță lucrări de modernizare la Arena Națională, în vederea finalei Europa League
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, marți, că vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a Arenei Naționale, care va găzdui finala Europa League în 2028.
El a menționat, într-o postare pe Facebook, că, în primăvară, Primăria Capitalei a lucrat alături de FRF la dosarul de candidatură, asumându-și amenajarea spațiilor de interes pentru suporteri, zone care urmează să fie stabilite de comun acord cu Federația Română de Fotbal.
În plus, PMB va asigura un plan de mobilitate și management urban, în special pe traseul de la Aeroportul Internațional Henri Coandă până la stadion și zonele amenajate pentru suporteri în oraș. Până atunci vor fi închise majoritatea șantierelor din Capitală, a completat primarul general.
Conform acestuia, la Arena Națională vor avea loc reparații la structură și acoperiș, lucrări pentru care s-a semnat contractul de achiziție publică în această lună.
Urmează să fie înlocuite, totodată, ecranele LED ale tabelei de marcaj (videocub), iar procedura de achiziție publică va fi inițiată în perioada imediat următoare.
Vor fi efectuate și lucrări de modernizare a echipamentelor și sistemelor pentru broadcasting, transmisie TV și media, dar și pentru zona vestiarelor și a staff-urilor, zona băncilor de rezervă.
'Deja am vorbit cu domnul Răzvan Burleanu și l-am felicitat pentru această inițiativă și reușită. Ne vom vedea în perioada următoare pentru a discuta în detaliu tot ceea ce avem de făcut pentru a folosi această oportunitate în beneficiul fotbalului și al orașului nostru', a precizat Ciucu.
Federația Română de Fotbal a informat că finala Europa League urmează să se dispute în 2028 la București, pe Arena Națională, conform unei decizii luate marți de Comitetul Executiv al UEFA. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Sistemul inteligent de management al traficului din Focșani va deveni adaptiv în următoarele săptămâni
Sistemul inteligent de management al traficului din municipiul Focșani se află în etapa de probe, iar noile intersecții semaforizate ar urma să fie trecute treptat la un mod adaptiv, în care timpii de verde vor fi modificați automat în funcție de valorile de trafic, au anunțat, marți, reprezentanții municipalității, într-o conferință de presă.
Zalău: Proiect de parcare subterană în centrul municipiului, cu peste 200 de locuri; investiție estimată la 74 de milioane de lei
Consiliul Local Zalău a aprobat, marți, documentația tehnico-economică, faza Studiu de Fezabilitate (SF), pentru construirea unei parcări subterane în zona centrală a municipiului, investiție estimată la 73,9 milioane de lei cu TVA, potrivit proiectului de hotărâre adoptat de aleșii locali. Obiectivul de investiții este denumit
Sector 4: Berceni Arena își redeschide porțile sâmbătă pentru un nou sezon pe gheață
Berceni Arena își redeschide porțile pentru un nou sezon pe gheață începând de sâmbătă, în cadrul evenimentului Săptămâna Europeană a Sportului, la care va fi onorată memoria lui Doru Tureanu, unul dintre cei mai mari jucători de hochei din toate timpurile. 'Găzduim la noi acasă, în Sectorul 4, campioni de renume,
Sector 1: Amendă de 1.500 de lei aplicată unui tânăr pentru afișe lipite ilegal pe mobilierul urban
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au aplicat, în noaptea de luni spre marți, o amendă de 1.500 de lei unui tânăr pentru afișe lipite ilegal pe mobilierul urban. Primăria Sectorului 1 a transmis, printr-o postare pe Facebook, că în noaptea de luni spre marți, la ora 00:55, polițiștii locali din cadrul Serviciului Centrul Integrat de Comunicare
Marcel Ciolacu: Avem o groază de proiecte, pierdem finanțări; la spital momentan ne descurcăm
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că, deocamdată, există fondurile necesare pentru funcționarea în bune condiții a Spitalului Județean de Urgență (SJU), dar așteaptă o rectificare bugetară a Ministerului Sănătății. El a subliniat că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează proiectele de investiții derulate de a
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiții în proiecte de infrastructură
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marți cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură, informează Primăria Capitalei. 'Primarul general Ciprian Ciucu a fost vizitat în această dimineață de Ambasadorul Qatarului, Excelența Sa Rashid Abdullah Moha
Sector 6: Proiect privind screening mamar gratuit, în atenția Consiliului Local
Un proiect de hotărâre privind screening mamar gratuit în octombrie la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de joi. 'Primăria Sectorului 6 pregătește o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân - pentru că sănă
Sector 6: Liceul Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu' va fi modernizat cu aproape 32 de milioane de lei
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a semnat luni contractul de finanțare pentru modernizarea Liceului Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu', a cărui valoare totală este 31,7 milioane de lei, din care 28,65 de milioane de lei finanțare nerambursabilă.
Botoșani: Furnizorul local Modern Calor își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%
Furnizorul local de energie termică din municipiul Botoșani își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al societății Modern Calor SA, Bogdan Varasciuc. Potrivit acestuia, Modern Calor SA, care este deținută integral de Consiliul Local, va
Primăria Capitalei anunță că 95% dintre șantierele la rețeaua de termoficare sunt finalizate
Șantierele pentru reabilitarea rețelei de termoficare sunt finalizate în proporție de 95%, anunță Primăria Municipiului București. '95% din șantierele pe termoficare sunt gata! Până în iarnă, încă 438 de blocuri vor avea apă caldă și căldură fără probleme. Termia este în topul celor mai importante investiții pentru București!
Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești
Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie








