280 de milioane euro de la UE pentru a ajuta mai multe state vecine să își revină după inundații
Comisia Europeană a propus, marți, alocarea a 280 de milioane euro de la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), pentru a sprijini redresarea în urma inundațiilor în Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Bosnia-Herțegovina și Republica Moldova, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Această inițiativă a fost luată ca răspuns la inundațiile grave care au afectat aceste țări în septembrie și octombrie 2024. Asistența financiară propusă este distribuită după cum urmează: 42,8 milioane euro pentru Austria, 114 milioane euro pentru Cehia, 76 de milioane euro pentru Polonia, 2,1 milioane euro pentru Slovacia, 45,7 milioane euro pentru Bosnia-Herțegovina și 195.200 euro pentru Republica Moldova.
'Aceste inundații devastatoare au avut un impact profund în întreaga Europă Centrală și în afara acesteia. Comisia este pe deplin solidară cu comunitățile afectate. Fondul de solidaritate al UE este o manifestare concretă a angajamentului nostru de a ajuta statele membre ale UE și țările partenere să se redreseze rapid și să se reconstruiască cu reziliență', a declarat vicepreședintele executiv pentru coeziune și reforme, Raffaele Fitto.
Fiind principalul instrument al UE de ajutor în urma dezastrelor, FSUE va finanța diverse aspecte ale redresării în urma dezastrelor, inclusiv repararea infrastructurii deteriorate, protecția populațiilor afectate, cum ar fi cazarea temporară, și îmbunătățirea infrastructurii de prevenire. Acesta va sprijini, de asemenea, protejarea siturilor de patrimoniu cultural și operațiunile de curățare.
În 2024, în Europa Centrală furtuna Boris a adus precipitații fără precedent, care au dus la inundații extinse, începând cu Austria și Cehia în septembrie, înainte de a se extinde în Polonia și în alte regiuni. Aceasta a fost urmată, la începutul lunii octombrie, de viituri și alunecări de teren grave în centrul Bosniei și Herțegovinei, care au provocat daune și pierderi semnificative.
Fondul de solidaritate al UE este un instrument-cheie pentru sprijinirea redresării în caz de dezastru atât în statele membre, cât și în țările candidate. De la crearea sa, în 2022, acesta a distribuit peste 9,6 miliarde euro ca răspuns la 137 de dezastre, 117 dezastre naturale și 20 de urgențe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) și în 4 țări în curs de aderare. Operațiunile de urgență și de recuperare desfășurate de statele membre pot fi finanțate retroactiv de FSUE din prima zi a catastrofelor.
Propunerea de astăzi necesită aprobarea atât a Parlamentului European, cât și a Consiliului, după care Comisia va finaliza deciziile de punere în aplicare necesare pentru eliberarea asistenței financiare într-o singură tranșă. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Limite la achizițiile de benzină și motorină la stațiile Tatneft
Compania petrolieră rusă Tatneft a impus limite la achizițiile de benzină și motorină la toate stațiile sale din Rusia, pe fondul atacurilor aeriene ucrainene asupra depozitelor și rafinăriilor din Rusia, care au provocat îngrijorări cu privire la posibile penurii de combustibili, transmite AFP. Linia telefonică de asistență pentru clien
Eurostat: România, printre țările UE unde a crescut semnificativ costul cu mâna de lucru, în primul trimestru din 2026
Costul orar al forței de muncă a crescut cu 3,6% în UE și cu 3,2% în zona euro, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate marți de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). În perioada ianuarie - martie 2026, comparativ cu primul trimestru din 2025, cel mai semni
Germania respinge oficial oferta UniCredit de a prelua Commerzbank
Germania a respins oficial oferta UniCredit SpA de a achiziționa grupul bancar Commerzbank AG, a anunțat, marți, agenția financiară a țării, citând prețul scăzut și temerile privind 'abordarea agresivă' a băncii italiene, transmite Reuters. Guvernul de la Berlin deține o participație de 12% la Commerzbank și de mult timp și-a exp
Volkswagen se așteaptă la continuarea dificultăților de pe piața auto chineză
Volkswagen AG se așteaptă la continuarea slăbiciunii pieței auto chineze în ultimele luni din acest an și nu anticipează o redresare care să modifice nivelul pierderilor pe care aceasta le-a înregistrat, transmite DPA. China, cea mai mare piață auto din lume, este sub o presiune crescută, a apreciat la Beijing grupul german.
Guvernatorul Băncii Centrale: Ucraina are ca obiectiv alinierea la normele UE a sectorului bancar și a celui al asigurărilor, până în 2028
Ucraina accelerează reformele pentru a alinia până în 2028 sectorul bancar și cel al asigurărilor la standardele Uniunii Europene, în pofida dificultăților provocate de război, pentru a consolida încrederea investitorilor și a adânci integrarea economică în Europa, a declarat, pentru Reuters, guvernatorul Băncii Naționale a țării,
Venezuela semnează cu compania americană General Electric pentru renovarea sistemului său electric
Venezuela a semnat un acord cu gigantul american General Electric pentru a reabilita rețeaua sa electrică învechită, a anunțat luni președinta interimară Delcy Rodriguez, transmite AFP. Acest parteneriat urmează să permită 'recuperarea a 1.000 de megawați în primele 24 de luni și a peste 5.000 de megawați în total î
Comisia salută acordul de referință privind drepturile revizuite ale pasagerilor care utilizează transportul aerian
Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni din UE, acest acord de referință marcând prima revizuire a acestor norme în peste două decenii. Conform unui comunicat al Executivului comunitar, acordul modernizează și consolidează drepturile pasa
Organizația Maritimă Internațională colaborează cu Oman, Iran și statele vecine pentru evacuarea navelor din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (OMI) colaborează cu Oman, Iran și celelalte țări riverane din Golful Persic pentru a concepe 'o rută sigură' prin care să fie evacuate navele blocate de câteva luni de ambele părți ale Strâmtorii Ormuz, relatează agenția EFE. Secretarul general al OMI, panamezul Arsenio Dominguez, a declarat luni că orga
Rusia relaxează standardele de calitate ale combustibililor pentru a evita penuria
Autoritățile ruse permit anumitor companii de rafinare a petrolului să producă combustibili care respectă standarde de mediu mai scăzute, în contextul în care atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice rusești reduc aprovizionarea cu carburanți, a relatat luni cotidianul financiar Kommersant, preluat de Reuters. În ultimele luni, n
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320
Gigantul aerospațial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franța, a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul său de succes care a devenit aeronava cu cele mai bune vânzări din lume, informează AFP. Începând de luni, numărul total de linii de producție a avioanelor A320 a ajuns la zece, obiectivul grupului fiind ac
Șefa FMI avertizează că revenirea prețurilor la energie va mai dura
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran și Washington, avertizând în același timp că repercusiunile războiului din Iran asupra aprovizionării globale cu energie vor avea nevoie de timp pentru a se disipa, transmite AFP. Iranul și Statele Unite au c
SpaceX a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul IPO-ului
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat luni că a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul celei mai mari oferte publice inițiale (IPO) din istorie, și nu 75 de miliarde de dolari, cum s-a anunțat inițial, după ce băncile partenere și-au exercitat opțiunea de a vinde mai multe acțiuni, transmite AFP. Grație acestei așa-nu
Eurodeputații se pregătesc să aprobe o nouă generație de Organisme Modificate Genetic
Parlamentul European se pregătește să autorizeze plante dezvoltate folosind noile tehnologii de editare genomică, mai rezistente la secetă și boli, necesitând mai puține pesticide, dar criticate de micii fermieri. Deputații europeni se vor pronunța asupra acestui subiect luni seara, în Comisia pentru Mediu, înainte de un vot în plen mie
Israelul se așteaptă la noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană din partea țărilor europene
Israelul se așteaptă să primească, în curând, noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană și antirachetă din partea țărilor europene, cel puțin un contract fiind estimat pentru următoarele săptămâni, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru Reuters. Cererea pentru astfel de sistem
Producătorii americani de autorulote au probleme din cauza războiului și a prețurilor ridicate la combustibili
La sfârșitul lunii martie, Coley Brady a redus programul de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână, la fabricile sale de autorulote din Elkhart, statul Indiana, după ce a devenit evident că vânzările de rulote erau în scădere în timpul sezonului important de primăvară, transmite Reuters. La acel moment, războiul dintre SUA









