Prahova: 14 inculpați, inclusiv un avocat, trimiși în judecată pentru fraude imobiliare; prejudiciul - 8,7 milioane euro
Un număr de 14 inculpați persoane fizice și juridice, între care un avocat și un notar public, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești pentru fraude imobiliare legate de complexurile White Tower, City Gate și Mărășești din municipiul Ploiești, prejudiciul creat fiind de 8,7 milioane euro.
Conform unui comunicat emis, miercuri, de PCA Ploiești, acuzațiile din dosar sunt de înșelăciune calificată și complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, bancrută frauduloasă în formă continuată, fals și complicitate la fals în intelectual în formă continuată.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, printre inculpații deferiți justiției sunt avocatul Vlad Nichita, dezvoltatori imobiliari, dar și omul de afaceri Daniel Ștefănescu, patron al firmei Gersim Development.
'În fapt, s-a reținut că, în perioada 2018-2024, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea notarilor publici, inculpații T.M. ȘI T.G.R., dezvoltatorii imobiliari, împreună cu alte persoane, toate inculpați în cauză, au indus în eroare, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare de apartamente, promitenți cumpărători de bună-credință, prin prezentarea ca adevărată a faptului că le vor vinde apartamente, la termenele stabilite, în blocul White Tower și în complexul rezidențial City Gate din Municipiul Ploiești, folosind manopere dolosive, cu scopul de a obține foloase materiale injuste', arată PCA Ploiești.
Prejudiciul total creat persoanelor vătămate din cele trei complexuri rezidențiale este de aproximativ 8.700.00 euro, inculpații acționând în timp, în mod constat, după o strategie bine pus la punct de inculpatul N.V., avocat în cadrul Baroului Prahova, specializat în litigii de faliment, insolvență și licitații, pentru mărirea artificială a pasivului, concomitent cu scăderea activelor patrimoniale, spun anchetatorii.
Aceștia explică faptul că strategia era axată în principal pe trei coordonate, respectiv încheierea de mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare a acelorași apartamente cu mai mulți beneficiari și încasarea prețurilor de la aceștia, sume de bani ce au fost folosite în alte scopuri decât pentru construirea imobilelor promise; pregătirea procedurii de insolvență, ce presupunea înstrăinarea activelor cu scopul de a nu face obiectul vreunei executări silite în cadrul procedurii de insolvență/faliment; declanșarea procedurii propriu-zise de insolvență/faliment, pentru ca inculpații să obțină toate avantajele prevăzute de legislația specială în domeniu, în sensul ca răspunderea patrimonială să fie limitată doar la bunurile care se mai regăsesc în patrimoniul entității economice supuse procedurii (nu și la bunurile proprii) și înlăturarea eventualelor dobânzi și penalități datorate promitenților cumpărători.
'Ceea ce a lipsit acestei strategii a fost că inculpații nu au anticipat intervenția fermă a organelor de urmărire penală, astfel că, pe parcursul urmăririi penale aceștia au fost cercetați în stare de arest preventiv, arest la domiciliu și control judiciar. De asemenea, au fost aplicate măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale inculpaților, în vederea asigurării recuperării prejudiciului', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
Poliția Română: 19 mandate europene de arestare, puse în aplicare în perioada 11 - 17 septembrie
Polițiștii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare în perioada 11 - 17 septembrie și au depistat 50 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen. Pe teritoriul țării noastre au fost localizate în total 401 persoane care fac obiectul unor semnalări î
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe
Sibiu: Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri; doi dintre ei au fost depistați în flagrant
Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, după ce doi dintre aceștia au fost depistați în flagrant, în Sibiu, cu substanțe psihoactive destinate comercializării, iar la locuința celui de-al treilea, din Cluj-Napoca, care ar fi fost furnizorul celor doi, au fost descoperite, de asemenea, droguri în urma unei pe
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la Fisc, reținut de DNA pentru trafic de influență
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce a fost prins de anchetatori în timp ce primea de la un afacerist suma de 11.000 de euro, bani ceruți în schimbul promisiunii unui tratament 'favorabil' din partea Fiscului pentru firmele omului de afaceri, găsit
Cluj: Bărbat de 32 de ani, reținut pentru violarea unei fete de 14 ani
Un bărbat de 32 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, după ce ar fi violat în repetate rânduri o fată de 14 ani. 'La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida - Postul de Poliție Comunală Căianu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pen
Cluj: Bărbat reținut pentru tâlhărie, după ce i-a smuls unei femei geanta cu 35.000 de lei
Un bărbat de 44 de ani din Florești a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile a smuls geanta unei femei în care erau aproximativ 35.000 de lei și apoi a dispărut. 'La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost ses
Covasna: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană în stare de ebrietate
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană aflată în stare de ebrietate, în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit procur














