REPORTAJ Tulcea: Cercetări științifice în domeniul zonelor umede, aplicate în Delta Dunării
Peste 150 de cercetători din 22 de state au participat, săptămâna aceasta, la simpozionul internațional 'Delte și zone umede', organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea, care a marcat astfel 55 de ani de la înființare.
Simpozionul a inclus comunicări de specialitate, prezentări ale proiectelor de cercetare în domeniul zonelor umede, dezbateri, dar și demonstrații într-un laborator mobil, rezultatele proiectelor urmând să fie aplicate inclusiv în Delta Dunării cu sprijinul populației, potrivit reprezentantei Agenției de cercetare-inovare din Marea Britanie, Delia Dimitriu, care în urmă cu aproape patru ani a lansat la Tulcea, în cadrul unui eveniment similar, Inițiativa 3D - Decarbonizarea Deltei Dunării.
'Populația Deltei cred că este unică, pentru că este interetnică. Este deosebit de frumoasă, de generoasă și dorește să comunice. Important este ca noi să ne facem timp, pentru că locuitorii ne ajută. Ei cunosc mult mai bine Delta decât noi. Noi venim probabil cu soluții tehnologice foarte pretențioase care nu merg în zona lor. Trebuie să le înțelegem nevoile și să-i luăm parteneri. Ce-mi doresc foarte mult, dar încă nu am ajuns la stadiul acela, să identific organizații locale sau firme locale pe care să le luăm în proiecte, să meargă banii în teritoriu', a declarat pentru AGERPRES Delia Dimitriu.
Obținerea fondurilor europene pentru derularea a 10 proiecte de cercetare în domeniul zonelor umede și realizarea unor parteneriate de colaborare cu institute de cercetare din Africa și Asia se numără printre succesele Inițiativei 3D, însă dorința cercetătoarei născute în România și stabilite de 25 de ani în Marea Britanie este de a realiza oportunități de afaceri sustenabile în Delta Dunării.

'Transferul de cunoștințe și implementarea acestor cunoștințe local poate să genereze o multitudine de oportunități. Totul a pornit de la un grup de expertize 3D în care am încercat să vedem unde putem găsi parteneri care gândesc la fel și de unde putem învăța sau explora bunele practici din Deltă, iar prima oportunitate a venit de la colegii egipteni, pentru că noi ne uităm cu admirație la delta Nilului, ei având o tradiție pe care o folosesc. La noi, deși există tradiție, sentimentul meu este că se pierde și nu ne dăm seama. Delta este depopulată și acum sper să revină localnicii acasă sau să vină alții aici, pentru că este o zonă deosebit de frumoasă de care trebuie să avem grijă', a mai spus Delia Dimitriu.
Rezultatele unor cercetări derulate în Deltă în domeniul biodiversității îndeamnă la reflecție.
'În Deltă, sunt peste 10.000 de specii. Constatăm o descreștere a componentei de biodiversitate, o creștere a componentei de specii invazive și un interes arătat tot mai bine pe partea de turism și socio-economie pentru localitățile din Deltă. Spre exemplu, avem o specie de crustaceu care a devenit o specie pe care oamenii o consumă', a afirmat reprezentantul INCDDD, Gabriel Lupu.
Situația din Delta românească nu este unică în lume, iar cercetătorii, sprijiniți de autorități, lucrează împreună pentru cele mai bune rezultate, indiferent de zona din care provin, o dovadă fiind și parteneriatul înnoit în timpul simpozionului dintre INCDDD și Universitatea Normală din China de Est, în domeniul cercetării științifice.

'Ambele zone pe care le reprezentăm, Delta Dunării și Delta fluviului Yangtze, ne oferă o bază largă comună de cercetări științifice pe diferite subiecte, ca zone umede, biodiversitate și cum să păstrăm mediul astfel încât să ne asigure viața. Un alt succes al colaborării este în domeniul educației. Studenții noștri fac schimburi de experiență și-i încurajăm nu doar să-și îmbunătățească cercetările sau cunoștințele despre mediu, dar și, ceea ce este foarte important, să se înțeleagă unii cu alții, în condițiile în care provenim din culturi diferite', a menționat directoarea State Key Laboratory of Estuarine and Coastal Research - East China Normal University, Qing He.

Laboratorul mobil pus la dispoziție în timpul desfășurării lucrărilor simpozionului internațional 'Delte și zone umede' de o companie olandeză, lider mondial în tehnologie de aproape 60 de ani, a stârnit interesul trecătorilor și a găzduit demonstrații de analize ale unor pene, argile și chiar fragmente din carapace de țestoase.
'Toate aceste măcinări, premăcinări și analize granulometrice sunt cumva pașii de dinaintea analizelor propriu-zise, analize care ulterior determină felul în care chiar și schimbările climatice duc la modificări în ecosistem', a precizat reprezentanta companiei olandeze, Cătălina Baroș.

Cercetările specialiștilor pentru protejarea biodiversității sunt luate în considerare de autoritățile județene în cadrul unor proiecte de îmbunătățire a infrastructurii. De exemplu, rezultatele unui studiu privind mortalitatea speciilor de vertebrate pe drumurile din interiorul sitului Natura 2000 și ariile adiacente din Dobrogea de Est au dus la realizarea unor subtraversări ale unor drumuri județene, astfel încât speciile să fie protejate.
'În 157,7 kilometri au fost identificate 652 de carcase. Aceste victime aparțin unui număr de 46 de specii, dintre care 45% sunt amfibieni, 35% sunt păsări, 11% sunt reptile, iar 9% mamifere. (...) Consiliul Județean a modernizat drumul dintre Sarichioi și Zebil, iar pe unele zone au fost montate ecoducte și s-au făcut subtraversări', a menționat biologul din cadrul INCDDD, Vasile Alexe.

Dezbaterile din cadrul simpozionului ajuns la a XXXII-a ediție au adus în prim-plan atât resursa naturală a Rezervației, cât și modul în care ea poate fi folosită sustenabil și a oferit ocazia întreprinzătorilor locali să prezinte la rândul lor provocările pe care le-au identificat în punerea în practică a soluțiilor de dezvoltare durabilă.
'Noi vrem să ne extindem și să construim bungalouri din materiale specifice zonei, dar de exemplu banca nu poate să finanțeze construcțiile din chirpici. Pe partea de asigurare, în condițiile în care noi avem o structură tradițională, doar una din opt societăți ne-a putut oferi un contract', a menționat reprezentantul Asociației 'Descoperă Jurilovca', Marius Potolea, în timpul dezbaterii organizate în cadrul proiectului 'Revitalizing Buildings through Education, Optimization, and Renewable Norms (ReBORN)'.
Proiectele de cercetare derulate de INCDDD în parteneriat cu instituții de specialitate din străinătate în Delta Dunării, ca de exemplu lucrările de reconstrucție ecologică, dovedesc o dată în plus aplecarea oamenilor de știință către societate.
'Societate fără știință nu se poate, iar știința fără societate nu are sens. Aș putea să vă dau un exemplu în care studiile pot ajuta, din păcate, poate nu la evitarea conflictelor, dar la identificarea efectelor acestora, cuantificarea lor și a soluțiilor pentru ca ecosistemele sensibile din Delta Dunării, aflate la granița unui conflict, să poată fi restaurate după sfârșitul cât mai curând al acestui război', a precizat directorul general al INCDDD, Marian Tudor.
Evenimentul de la Tulcea, care se încheie sâmbătă, este un semnal apreciat și de Comisia Europeană.
'Ceea ce mă încântă cel mai mult este să văd că familia se mărește. Vocația proiectelor europene este de a întări aceste parteneriate și de a permite ca toate ideile bune din aceste proiecte să ajungă în mod concret să schimbe în bine viața oamenilor care locuiesc în zonele respective și de asemenea să genereze activitate economică și conectivitate', a declarat în timpul simpozionului șefa de unitate din cadrul DG Mare, Magdalena-Andreea Străchinescu-Olteanu.
Simpozionul a fost organizat de INCDDD sub egida Ministerului Educației și Cercetării, Balkan Environmental Association (B.EN.A), International Association for Danube Research (IAD), a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Consiliului Județean, cu sprijinul unor companii private. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden














