Prahova: Un magistrat de la Ploiești a hotărât că va judeca o cerere de anulare a deciziei CCR privind prezidențialele din 2024
Un magistrat de la Curtea de Apel (CA) Ploiești ignoră o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărând că va judeca o solicitare de anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
Anterior, Curtea Supremă a admis, într-o speță similară, excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul de la Curtea de Apel Ploiești are ca obiect 'anulare act administrativ', iar pârâtă este Curtea Constituțională a României.
Judecătorul de la CA Ploiești a decis, marți, că această instanță este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze cauza și a încuviințat proba cu înscrisuri, stabilind termen de judecată pentru data de 27 mai, urmând să fie citată CCR.
'Față de dispozițiile anterior evocate din care rezultă că nicio instanță străină nu pare a avea competența de a se pronunța și cel puțin o instanță românească, fie aceasta și penală, ar fi competentă să se pronunțe cu privire la parte din alegațiile cuprinse în cererea reclamantei, observând că din jurisprudența depusă la dosarul cauzei de către reclamantă se face dovada că s-a procedat la anularea unei Hotărâri CCR de către Curtea de Apel București prin s.c 2924/20.08.2018, rămasă definitivă, (...) Curtea de Apel Ploiești - SCAF, se declară competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze cauza. (...) declară admisibile și încuviințează proba cu înscrisuri, cele de la dosarul cauzei. Încuviințează proba cu înscrisuri obținute din mediul online ce constă în nota înregistrată la Administrația prezidențială cu nr. xxxx.(...) încuviințează proba cu toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, astfel că, la solicitarea reclamantei emite adresă către CCR pentru a le transmite acestei Curți. Constată că pentru soluționarea cererii de suspendare a executării Deciziei CCR nr xxxx se impun a fi analizate înscrisurile încuviințate ca probă la cererea reclamantei, judecata cererii de suspendare urmând a fi amânată mai cu seamă că suspendarea executării Deciziei CCR nr XXXX neurmată de anularea HG de organizarea alegerile electorale contemporane nu afectează simpla organizare a acestora. Prorogă discutarea sesizării CJUE pentru următorul termen de judecată, cerere de sesizare formulată de către reclamantă. Acordă termen la data de 27.05.2025 ora 15:30, cu citarea CCR', este decizia postată pe site-ul Curții de Apel Ploiești.
La sfârșitul lunii aprilie, un alt magistrat de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere similară, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Curtea Constituțională a României și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a casat sentința pronunțată la Ploiești și a respins ca inadmisibile cererile de suspendare, respectiv de anulare a hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024.
'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca rămasă fără obiect. Admite excepția lipsei calității procesuale active în recurs invocată din oficiu. Respinge recursul declarat de Andrei Ștefan Mitrea ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Admite recursurile declarate de recurenta-pârâta Curtea Constituțională a României și recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal. Casează în tot sentința recurată și rejudecând: Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghița, ca inadmisibile. Definitivă', se arată în minuta deciziei Înaltei Curți. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest
Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri
Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car
Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.
Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p
DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită
Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup
CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul
Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda
Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de









