Harghita: Pompierii continuă intervenția la Salina Praid, unde s-au produs infiltrații în urma ploilor

Pompierii continuă intervenția la Salina Praid, unde s-au produs infiltrații în urma ploilor din ultima perioadă, fiind folosite patru motopompe de mare capacitate pentru evacuarea apei din amonte de zona cu infiltrații în mină.
'S-a intervenit pe tot parcursul nopții și se acționează, în continuare, cu două motopompe de mare capacitate de la ISU Harghita, una de la ISU Mureș și una aparținând Salinei, trei excavatoare folosite pentru astuparea sufoziunilor care apar în toată zona', a transmis Biroul de Presă al ISU Harghita.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, personalul din cadrul SALROM acționează pentru evacuarea apei din mină, iar personalul ISU acționează doar la suprafață.
De altfel, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei și în timpul ultimelor două nopți.
Situația este monitorizată permanent de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid, iar în cursul zilei de joi se va întruni și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Salina Praid a fost închisă și în luna mai a anului trecut, tot din cauza infiltrațiilor și a pătrunderilor de apă în subteran. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sector 6: Grădini tematice, spectacole, concerte și ateliere - în weekend, la 'West Side Flower Fest'
Grădini tematice, spectacole, concerte și ateliere se regăsesc în programul festivalului 'West Side Flower Fest', care va avea loc, de vineri până duminică, în Parcul Drumul Taberei și pe o parte din bulevard. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis joi, în parc vor fi grădinile tematice, deco
Arafat: ISU intervine în cinci localități; în Boroșneu Mare vor fi trimise ajutoare din alte județe
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin în cinci localități din județele Brașov, Covasna și Neamț, a informat, joi, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. În localitatea Boroșneu Mare (Covasna) vor ajunge pompieri, dar și motopompe sau camioane din județele Argeș, Brașov, Vâlcea, Sibiu, G
Harghita: Zeci de localnici au protestat în fața Salinei Praid după ce au aflat că s-a inundat și zona turistică
Zeci de oameni s-au adunat, joi, în fața Salinei Praid după ce au aflat că s-a inundat și zona turistică și că, în scurt timp, mina va fi inundată total. Oamenii, proprietari de pensiuni, de restaurante sau simpli localnici, sunt revoltați că s-a ajuns în această situație și susțin că se știa de ani de zile că există infiltrații &icir
ANAR: Riscul de inundații rămâne ridicat pe cursurile de apă Covasna și Râul Negru
Riscul de inundații rămâne ridicat, în special în bazinele hidrografice ale râurilor Covasna și Râul Negru, chiar dacă debitele cursurilor de apă sunt la această oră în scădere, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis joi AGERPRES. Conform si
Raed Arafat: Situația de la mina Praid este în curs de rezolvare
Situația de la mina Praid este în curs de rezolvare, guvernul urmând să aprobe o hotărâre în acest sens pentru finanțarea lucrărilor, a declarat șeful DSU, Raed Arafat. El a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă salina Praid ar fi în 'prag de prăbușire', după ce în zonă,
Arafat: Inundațiile au afectat 201 localități; peste 500 de persoane din 12 localități au fost evacuate
Un număr de 201 localități din 30 de județe au fost afectate de inundațiile și fenomenele meteo din ultimele zile, a informat, joi, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Au fost evacuate în total 549 de persoane din 12 localități, iar aproximativ 150 au revenit la caselor lor, a precizat secretarul de stat în MAI, în
Romsilva a intervenit pe 7.088 hectare păduri de foioase pentru combaterea omizilor defoliatoare
Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a efectuat, în luna mai, lucrări de combatere a omizilor defoliatoare pe o suprafață totală de 7.088 de hectare, în cadrul Direcțiilor silvice Giurgiu, Ialomița și Călărași. Potrivit unui comunicat al regiei, transmis joi AGERPRES, în urma verificărilor în teren efectuate de
Arafat: Decesele menționate public recent nu sunt legate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din ultima vreme
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi, că nu se confirmă informațiile potrivit cărora două persoane au murit în urma fenomenelor meteo periculoase și a inundațiilor produse ulterior. 'Au apărut în mass-media două povești despre două decese cauzate de inundații și vreau să le clarific. Unul din aceste dec
Cod roșu de inundații pe râuri din Moldova și Transilvania, până vineri la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o nouă avertizare Cod roșu de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din cinci județe situate în Moldova și Transilvania. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 12:00, se vor produce scurgeri
Expoziție de automobile istorice, sâmbătă, pe Calea Victoriei
Mașini istorice produse între anii 1920 și 1940 vor fi prezente sâmbătă pe tronsonul pietonal al Căii Victoriei la expoziția 'Antebellum la Palat', organizată de Retromobil Club România. 'Fiecare vehicul va fi prezentat de proprietarul său, iar poveștile din acele vremuri vor fi surse de inspirație pentru toți pasionații de istori
Constanța: Lucrările de reabilitare a Teatrului de Stat, finalizate după cinci ani; valoarea investiției, 23 milioane de lei
Reabilitarea Teatrului de Stat din Constanța a fost finalizată, investiție în valoare de aproximativ 23 milioane de lei, cu fonduri europene, după ce lucrările la acest obiectiv de patrimoniu au început în urmă cu aproape cinci ani. Primăria Constanța a informat, joi, că s-au încheiat lucrările de reabilitare completă a Teatrului de Sta
Vreme instabilă și maxime termice în creștere față de zilele anterioare, în București (meteorologi)
Vremea continuă să fie instabilă în București, însă se va înregistra o creștere semnificativă a temperaturilor maxime față de zilele anterioare, arată prognoza publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform estimărilor, în intervalul 29 mai, ora 10:00 - 30 mai, ora 9:00, valorile termice diurn
Cod galben de averse și vânt în majoritatea regiunilor, joi; atenționări de vreme instabilă în nord-est și centru, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile în mai multe județe, până vineri seara. Potrivit meteorologilor, joi, între orele 10:00 - 23:00, va fi în vigoare un prim Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice și intensificări
Covasna: Apele, în retragere; zece localități afectate de inundații
Nivelul apelor este în scădere în județul Covasna, însă situația rămâne critică în mai multe localități în care acestea s-au revărsat, generând inundații, informează autoritățile locale. Zece localități au fost afectate de inundațiile survenite în urma ploilor abundente din ultimele zile, cele mai grave situații
Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Planul de management al Deltei, un document extrem de stufos
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, participă, joi dimineața, la Tulcea, la o dezbatere pe tema Planului de management și a Regulamentului Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) organizată în cadrul procesului public de adoptare a celor două acte care se pot consulta pe site-ul instituției publice. În discursul susținut în deschiderea dezb