Codirlașu (CFA România): Este posibil să avem o recesiune ușoară în acest an
Situația actuală este una foarte complicată economic, riscul de recesiune a crescut semnificativ și este posibil să avem o recesiune ușoară în acest an, afirmat luni, Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România, la o întâlnire cu presa.
'Situația actuală este una complicată, chiar foarte complicată economic. Dacă ne uităm la partea internă, avem un deficit bugetar extrem de ridicat, cu presiuni să rămână la fel de ridicat, dacă nu sunt luate măsuri de consolidare fiscală, avem deficit de cont curent mare, iar dacă ne uităm la situația externă, avem un război la graniță și tocmai ce a pornit un război comercial. Deci mediul atât intern, cât și extern este dificil. În aceste condiții, riscul de recesiune aș spune că a crescut semnificativ. Deci e posibil să avem o recesiune ușoară în acest an. Ce ar putea schimba să ne ducă la o recesiune mai grea? Ar fi o retrogradare a României în categoria de rating nerecomandat investițiilor. Dacă ne uităm efectiv la la fundamentele economice, ca cele două deficite, cel de cont curent și cel bugetar, acestea ne scot din categoria de rating recomandat investițiilor. În caz că suntem downgradați? Da, ne putem aștepta la la o recesiune severă, care vine la pachet și cu rate de dobândă mai mari și deprecierea leului', a explicat Adrian Codirlașu.
Întrebat când am putea vedea mai clar dacă România se va confrunta cu o recesiune în acest an, el a afirmat că răspunsul ar putea veni în prima parte a acestuia an.
'Ca cifre, când vom vedea prima cifră de PIB pentru trimestrul unu. Nu m-aș mira dacă ar fi ușor negativă, pentru că practic, până la alegeri, nu cred că investitorii vor face mari pași de a investi în România. Prin urmare, am putea vedea în prima jumătate de an această evoluție ușor negativă a economiei, iar după alegeri va conta pentru a ne ține acest rating cât de credibilă va fi politica fiscală a guvernului. Că va fi același guvern sau un nou guvern, dar va fi esențială credibilitatea politicii fiscale. Iarăși, ceea ce spun agențiile de rating, faptul că ne mențin în categoria de rating recomandat investițiilor, este tocmai faptul că sunt de membri ai Uniunii Europene și luăm banii europeni. Deci e esențial să luăm banii europeni și să rămânem cu politici proeuropene. Adică o virare către euroscepticism cred că cu siguranță ne va duce către rating nerecomandat investițiilor', a mai declarat Adrian Codirlașu.
Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica: Ambele reactoare ale centralei Cernavodă sunt în stare sigură oprite
Ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă sunt în stare sigură oprite, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat, afirmă reprezentanții Nuclearelectrica, într-un raport remis Bursei de Valori București (BVB). 'SN Nuclearelectrica SA anunță, ca urmare a informațiilo
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei românești rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Național de Redresare și Reziliență și, dacă nu sunt adoptate legi care trenează deja de 5 ani, vom pierde miliarde de euro, atenționează economistul Eugen Rădulescu. 'Trăim de aproape 10 ani mult peste mijloacele noas
MMAP a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare în aglomerările de peste 2.000 de locuitori
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare pentru aglomerările de peste 2.000 de locuitori echivalenți, la nivel național fiind finalizați și recepționați 297 de kilometri de rețele de distribuție a apei și 947 de kilometri de rețele de canalizare. Potrivit unui comunica
O nouă sesiune de înscrieri în Programul 'Rabla' 2026 pentru persoane fizice demarează marți dimineața
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior în Programul 'Rabla' 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanțare începând de marți, 25 august, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, pentru noile înscrieri va fi
Electrica va dezvolta la Craiova o centrală de cogenerare de înaltă eficiență, hydrogen-ready și cu capacitate de black-start
Grupul Electrica a semnat luni contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice alimentate cu gaze naturale, care va furniza energie termică pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) al municipiului și energie electrică în Sistemul Energetic Național. Conf
ANAT: Turismul riscă să devină un lux în România, nu o componentă firească a vieții de familie
Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă firească a vieții de familie, în condițiile în care peste 60% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță, atrag atenția reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), într-o analiză publicată luni. 'Datele publicate de Eurostat,
Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale ale Mării Negre pentru a atrage atenția asupra faptului că exploatările de gaze offshore sunt extrem de vulnerabile la atacuri militare și nu pot garanta securitatea energetică. Potrivit unui c
Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027
Mai multe federații sindicale vor organiza marți, între orele 11:00 și 13:00, o acțiune de protest în fața Ministerului Muncii, principalele revendicări fiind creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național, potrivit unui comunicat al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.
APIA plătește peste 49 de milioane de lei ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor prestate în luna iunie și trimestrul al doilea din 2026, informează instituția. Potrivit unui comunicat transmis AGERP
Report de peste 4,84 milioane de lei la Joker, pentru tragerea de joi
Un report de peste 2,55 milioane de lei (peste 484.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, categoria I, iar la Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 4,84 milioane de lei (peste 920.500 de euro), a anunțat Loteria Română. Joi, 27 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/4
TAROM: Pasagerii cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant
Pasagerii TAROM cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant, atât în timpul rezervării biletului, cât și ulterior, din secțiunea dedicată gestionării rezervării, a anunțat, luni, compania. 'Ne dorim ca fiecare pasager TAROM să își poată organiza călătoria în condiții de siguran
Chisăliță: România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet și responsabilitate
România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet, de responsabilitate și de oameni dispuși să arate cine câștigă din fiecare 'soluție salvatoare', este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratat
Sindicatul Național Meridian: O lege a salarizării nu trebuie să creeze noi discriminări
Reprezentanții Sindicatului Național Meridian resping noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia organizației, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din Agenția Națională de Administrate Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Potrivi
BNR lansează luni prima monedă în formă de tablou, colorată, din argint, din seria 'Pictori români'
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint, colorată, realizată sub forma unui tablou și destinată colecționării, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza.
CNPP: 11.971 de beneficiari de pensii de serviciu, în iulie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2026, de 11.971 de persoane, cu unul mai mult față de luna precedentă, din care 7.925 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți pensionari








