Ivan: Angajamentul din partea Liberty Steel e că în două, maximum trei săptămâni, va fi repornit furnalul de la Galați
Combinatul Liberty Steel de la Galați a început aprovizionarea și avem angajamentul din partea acestei companii că în două, maximum trei săptămâni, va fi repornit Furnalul nr. 5, a anunțat, miercuri, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, la dezbaterea 'Ora Guvernului', din Senat.
'Situația de la Galați este extrem de importantă. Pe acest subiect vreau să vă spun că în urmă cu trei săptămâni a fost adoptat în cadrul Guvernului un Memorandum prin care s-a oferit o extindere a unui credit de capital de lucru din partea Exim Bank, în valoare de 350 de milioane de euro, care are ca destinație exclusivă aducerea de materii prime, de la cocs până la alte materii prime, pentru a reporni acel furnal de la Galați. În momentul de față, au început aprovizionarea, pentru că vorbim despre un mecanism care presupune plata de sume în avans pentru toți furnizorii de aceste materii, din care unele vin și din Australia. Au făcut plățile în avans. În momentul de față, angajamentul din partea acestei companii este că în două, maximum trei săptămâni, va fi repornit acel furnal', a spus Ivan.
De asemenea, el a susținut că s-au demarat negocieri la nivelul Comisiei Europene pentru a se găsi un mecanism de relaxare pe 'tot ceea ce înseamnă industria siderurgică din România'.
'Ceea ce am făcut la nivel decizional, la nivel guvernamental, pe lângă a da această gură de oxigen către ei, am pus în calcul inclusiv negocieri la nivelul Comisiei Europene pe care le-am purtat, atât eu, cât și cei din partea companiei, tocmai pentru a găsi un mecanism de relaxare pe tot ceea ce înseamnă industria siderurgică din România. Și când spun asta mă refer și la oțel (...)', a arătat ministrul Economiei.
Potrivit acestuia, s-a renegociat Green Industrial Deal și s-a căzut de acord să se facă o analiză asupra impactului pe care l-ar avea în siderurgie prelungirea mecanismului certificatelor de carbon gratuite din cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care ar trebui eliminate treptat începând cu 2026.
'Din acest punct de vedere, în momentul de față, suntem în stadiul în care am renegociat tot ce înseamnă Green Industrial Deal. Împreună cu alte state europene care au istorie și au relevanță în domeniul siderurgic, am căzut de acord pe un nou paper prin care analizăm cum vom putea să dăm un boost de energie pe tot ce înseamnă eliminarea certificatelor de carbon și prelungirea acestui mecanism european care trebuia să se închidă în 2025. Asta înseamnă un cost mediu de aproximativ 13,5% mai mic pentru energia care va fi folosită în industria siderurgică tocmai pentru a face competitivă, atât industria din România, cât și din alte state membre UE'', a explicat Bogdan Ivan.
În plus, o problemă pentru industrie o reprezintă taxele vamale impuse de SUA la oțel și aluminiu, a atras atenția șeful de la Economie.
'Odată cu apariția noilor taxe în raport cu SUA, suntem într-o nouă paradigmă, iar ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că nu vom fi invadați de oțel ieftin de pe alte piețe extra-europene. Așa că am activat lucrul ăsta, am discutat cu omologii mei, inclusiv din Franța, din Germania, din Italia, pentru a găsi un mecanism european de protejare a producătorilor de oțel din toată Uniunea Europeană, și în special din România, că asta mă interesează cel mai mult', le-a spus el senatorilor.
Combinatul Liberty Steel a intrat în măsură de concordat preventiv, din cauza prețului mare la gaze și energie, a războiului din Ucraina, dar și în contextul noilor tarife impuse de SUA la importurile de oțel.
Tribunalul Galați a admis, miercuri, 5 martie, cererea Liberty Steel, combinatul siderurgic din Galați - fostul Sidex - de a intra în concordat preventiv, iar timp de patru luni a suspendat executările silite din partea creditorilor săi. Până pe 5 mai, conducerea combinatului, împreună cu administratorul concordatar, respectiv consorțiul format din Euro Insol SPRL și Sierra Quadrant SPRL filiala București, trebuia să elaboreze un plan de restructurare.
'Soluția pe scurt: Admite cererea. În temeiul art. 23 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 16 din Legea nr. 85/2014, deschide procedura de concordat preventiv față de debitoare. În temeiul art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 numește administrator concordatar pe consorțiul format din Euro Insol SPRL și Sierra Quadrant SPRL filiala București. În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispune suspendarea executărilor silite împotriva debitoarei pe o perioadă de 4 luni. În termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, respectiv până la data de 05.05.2025, administratorul concordatar va elabora sau, după caz, va asista debitorul în elaborarea planului de restructurare ce urmează a fi depus la dosarul cauzei și comunicat creditorilor în acord cu disp. art. 24 alin. (1), (8) și (9) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr.85/2014, încheierea se va comunica, în vederea efectuării mențiunii, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați. În temeiul art. 17 alin. (2) fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii la data de 21.05.2025 ora 11:00. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galați. Pronunțată astăzi, 05.03.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței', se arată pe portal.just.ro. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/ Atingerea până în 2030 pentru Educație a țintei de 15% din bugetul general consolidat
Atingerea până în 2030 a țintei de alocare a 15% din bugetul general consolidat pentru Educație și până la 1% pentru Cercetare, reprezintă obiective ale Guvernului Veștea, potrivit programului de guvernare depus duminică la Parlament. 'România trebuie să pregătească și să transfere prin educație cele opt competențe-
Program de guvernare/Măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale
Reinstituirea valorile umanismului într-o societate digitalizată, marcată de tensiuni sociale, conflicte geopolitice și polarizări ale sferei publice, măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale, de protejare și valorificare a patrimoniului, de promovare a culturii contemporane și, de asemenea, d
Program de guvernare/ Creșterea capacității de analiză integrată a datelor operative pentru anticiparea amenințărilor (Afaceri Interne)
Creșterea capacității de analiză integrată a datelor operative, care va integra informațiile provenite de la Poliție, Jandarmerie, Poliție de Frontieră, IGI și ISU, pentru anticiparea amenințărilor și intervenții coordonate, în special în zonele cu risc criminogen, porturile și regiunea Mării Negre este una dintre măsurile prevăzute în Programul de
Program de guvernare/ Creșterea graduală a cheltuielilor de apărare și consolidarea posturii de pilon de stabilitate la Marea Neagră
Creșterea graduală a cheltuielilor de apărare cu până la 5% din PIB conform evoluțiilor mediului de securitate și deciziilor la nivelul NATO și UE - din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării, precum și consolidarea posturii de pilon de securitate
Program de guvernare/ Consolidarea triadei strategice: parteneriatul cu SUA, NATO și UE - prioritate în politica externă
Consolidarea triadei strategice - parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, creșterea relevanței în NATO, promovarea intereselor și posturii României în Uniunea Europeană - reprezintă o prioritate a Guvernului Veștea în domeniul Afacerilor Externe, potrivit programului de guvernare depus la Parlament. '
Program de guvernare/ Sănătate: Acces echitabil la servicii; o nouă politică de preț a medicamentelor
Creșterea performanței spitalelor, a bazei de plătitori la Casa Naționale de Asigurări (CNAS), creșterea ponderii medicamentelor generice, eficientizarea direcțiilor de sănătate publică și reorganizarea centrelor de transfuzie sanguină se numără printre măsurile de reformă propuse în capitolul 'Sănătate' al programul de guvernare al premierului desemnat
Program de guvernare/Prioritizarea și finalizarea proiectelor din programele naționale, foaie de parcurs privind reforma administrativ-teritorială
Prioritizarea și finalizarea proiectelor din programele naționale (PNDL, Anghel Saligny) reprezintă un obiectiv care se regăsește în programul de guvernare al premierului desemnat, Adrian Veștea, alături de inițierea unei foi de parcurs privind reforma administrativ-teritorială și crearea unui punct unic GIS pentru o gestionare optimizată a investițiilor.
Oana Țoiu (USR): Nu vom vota Guvernul Veștea
România are nevoie de un guvern serios, nu de orice guvern, a declarat duminică ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care anunță că USR nu votează Cabinetul Veștea. ''Am primit tocmai acum, în toiul nopții, la Parlament,
PNL: Persoanele care figurează pe lista de miniștri în Guvernul Veștea se situează în afara partidului
Partidul Național Liberal nu este parte a Guvernului Veștea și nu își asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus, au transmis reprezentanții PNL. ''Partidul Național Liberal a luat act de
Bolojan, despre nominalizarea lui Veștea de către președintele Nicușor Dan: Veriga slabă, ca să spargi ceva
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinte al PNL, a declarat duminică seară, referitor la nominalizarea lui Adrian Veștea de către președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou guvern, că el consideră această alegere ca fiind motivată de faptul că reprezintă 'veriga slabă' din partid. El a fost întrebat, la postul tv Digi 24,
Program de guvernare/ Secții specializate pentru mediul de afaceri, digitalizarea instanțelor - priorități în Justiție
Reevaluarea legislației privind incriminarea evaziunii fiscale, pentru o mai eficientă combatere a acestui fenomen ilicit, reevaluarea legislației privind salarizarea personalului din sistemul de justiție care să prevină procesele și calculul diferențiat al salariilor, secții specializate pentru mediul de afaceri, începând cu cele 15 municipii în ca
UPDATE Premierul desemnat Adrian Veștea a depus la Parlament lista Cabinetului și programul de guvernare
Premierul desemnat Adrian Veștea a depus, duminică, la Parlament, lista Cabinetului și programul de guvernare pe care le propune. Lista Cabinetului este: *Adrian Veștea - prim-ministru *Marian Neacșu - vicepremier, ministru al Afacerilor Interne (PSD)
23 de contestatari din PNL: Hotărârea Congresului de a impune demisia unor membri ai partidului - lipsită de temei statutar
Hotărârea Congresului de a impune demisia unor membri ai PNL, invocând generic încălcarea unor reguli fără a le indica în mod expres, este lipsită de temei statutar, se arată într-o declarație transmisă de 23 de liberali, care se intitulează 'facțiunea Conservatoare din cadrul PNL'. Aceștia au arătat că su
Fifor (PSD): Guvernul Veștea va trece; România nu mai poate fi ținută captivă de un interimat prelungit
Deputatul Mihai Fifor, liderul organizației județene PSD Arad, a dat asigurări că Guvernul Adrian Veștea va trece de Parlament și a precizat că programul de guvernare a fost modificat și ajustat în urma solicitărilor social-democraților. ''Cu toată opoziția aproape patologică a lui Ilie Bolojan, Guvernul Adrian Veștea va trece. P
Liderul Partidului Popular European l-a felicitat pe Ilie Bolojan pentru realegerea în funcția de președinte al PNL
Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, l-a felicitat duminică pe Ilie Bolojan pentru realegerea în funcția de președinte al PNL. 'Felicitări Ilie Bolojan pentru realeg














