O femeie în vârstă de 56 de ani din Satu Mare, care are 28 de operații foarte grele, a devenit prima femeie monitor de schi din România pentru persoane cu dizabilități.

Angela Kohan umblă ajutându-se de un baston sau o cârjă, din cauza handicapului cu care s-a născut, dar care nu a făcut-o să abandoneze lupta. Pentru a avea o șansă la o viață mai bună, a învățat singură limba germană, ca să poată vorbi cu medici din străinătate, iar astăzi practică sporturi grele și pentru oamenii obișnuiți: caiac, sit-wakeboard sau schi.

Angela Kohan a povestit, pentru AGERPRES, că a avut provocări încă de la naștere. Ea s-a născut cu spina bifida, boală cunoscută ca și 'coloană deschisă', care în timp duce spre incapacitate de deplasare.

'Din naștere deja am făcut probleme părinților mei. Mama știa că eu n-o să mă vindec niciodată, o să rămân cu dizabilități fizice, dar ea m-a acceptat așa cum sunt cu multă bucurie', a spus ea.

Pe măsură ce a devenit adultă starea de sănătate i s-a înrăutățit, au început primele operații, când trebuia să stea blocată în ghips de la brâu în jos câte șase săptămâni. Doamna Angela știa că în străinătate, în special în Germania, medicina era mai performantă, dar nu cunoaștea pe nimeni, așa că în 1989 a început singură să învețe limba germană.

'M-am gândit că trebuie să merg în străinătate, dar n-am avut pe nimeni. M-am gândit că primul pas ca să iau legătura cu un doctor sau clinici era să învăț o limbă străină, așa că singură am învățat, un an și jumătate, germană. Când am zis tatălui meu, s-a uitat la mine: Serios? Am scris scrisori în Austria, Germania, Elveția, Olanda, de unde am avut adrese. Bineînțeles că am fost refuzată. A durat doi-trei ani până când am fost chemată la consultație în Austria, la Viena. Atunci ne trebuia o viză, nu am avut pe nimeni care să îmi facă o chemare. Cu greu, dar până la urmă am rezolvat. Știam că străbunicii mei aveau nume german, deși nu știa absolut nimeni germană, aveau numele Schwarczkopf. Pe baza arborelui genealogic am primit o viză în Germania', a mărturisit doamna Angela.

Astfel, în 1992 doamna Angela a ajuns la o clinică din Viena. Practic s-a oprit în Austria, care era în drumul spre Germania. Profesorul de acolo i-a spus că nu o poate ajuta, însă i-a recomandat alt profesor.

'Bineînțeles, noi cu Dacia n-am avut GPS, cu o hartă ne-am dus. Până când am găsit clinica, profesorul a plecat. Bani pentru hotel nu am avut, am dormit în Dacie, eu, mama și tata, o noapte. Ziua următoare, profesorul care m-a consultat mi-a spus că, pentru că vorbesc așa de frumos și corect limba germană (...): Jos pălăria! M-a luat gratis. În total, acolo am avut șapte operații, în valoare de sute de mii de euro', a mai spus Angela Kohan.

Ea are aceeași proteză de 32 de ani. Deși se recomandă schimbarea acesteia la 10 ani, doamna Angela spune că dacă totul e în regulă, nu sunt motive să treacă din nou prin operații.

Viața ei s-a schimbat însă când a dat de asociația Caiac Smile. Își amintește că avea 48 de ani când au început aceste aventuri.

'Eu zic întâmplător, dar de acolo de sus vin întâmplările. Eu și pictez și am avut o expoziție a Primăria Satu Mare și când am ieșit am văzut o reclamă mare la Caiac Smile și am văzut un scaun cu rotile. Am zis: Wow! Caiac? Asta aștept eu, asta vreau eu! Tare mi-a plăcut sportul. În săli nu m-au acceptat. L-am sunat pe Ionuț (Stancovici, președintele clubului - n.r.) și așa am început. Prima dată ne-am plimbat pe un lac, apoi a mers bine, am participat la concursuri pe Crișul Repede, Bega, la Târgu Mureș pe Mureș, câte 21 de kilometri. Foarte fain a fost', spune entuziasmată doamna Angela.

Pe urmă, cei de la asociație au invitat-o la schi. La început a ezitat, dar când a văzut că există dispozitive speciale pentru persoane cu dizabilități și este în siguranță, a acceptat provocarea.

'Eu am stat pe un scaun special, n-am făcut nimic. Ionuț, de sus până jos, cu o viteză, așa am simțit, viteză mare. Așa fericită am fost, am plâns de bucurie și l-am întrebat că așa schiază un om sănătos? A zis că da: așa o să schiezi și tu. Astăzi sunt monitor. Mi-am cumpărat un scaun de schi special. Am căzut mult la început, dar am văzut că fix șoldul este protejat de scaun. M-au chemat la cros în scaun cu rotile, acum fac și 10 kilometri. Am participat la vreo 10 concursuri la București, la Baia Mare, la Cluj, în Ungaria', a mai spus doamna Angela.

Astăzi, ea face și baschet în scaun rulant și sit-wakeboard, adică stă așezată într-un scaun pe o placă specială și este trasă pe apă.

'Eu dacă fac sport mă simt om sănătos. Uit de toate problemele mele. La baschet suntem în echipe și îmi place foarte mult, la caiac suntem în natură, în apă, la schi e adrenalină, viteză, la scaun rulant vreau să câștig, e important pentru mine', a adăugat femeia.

Ea este foarte recunoscătoare asociației Caiac Smile, mai ales lui Ionuț Stancovici.

'Niciodată nu e târziu. Acum am 56 de ani și îmi place că orice sport aș vrea, Ionuț face modificări. Dacă i-aș spune că vreau bungee jumping, ar zice hai, facem. Bungee jumping nu vreau. Cinci sporturi îmi ajung, dar totuși aș mai încerca. La Cluj am încercat călăritul, dar mi-e frică. Mi-ar plăcea cu ATV, încă n-am încercat, ar fi ușor că e șezut', a spus entuziasmată doamna Angela.

Apoi și-a amintit brusc că o perioadă nu mai are voie să facă sport. I-a recomandat medicul, pentru că are ruptură la tendonul de la umăr. A suferit o accidentare la sit-wakeboard. Totul mergea bine, era cea mai bună, până când instructorul a încurajat-o să facă o mișcare cu spatele și a căzut. Pe moment nu a simțit nimic, dar ulterior au apărut durerile.

'Tare îmi lipsește sportul, abia aștept să mă vindec', a concluzionat doamna Angela.

Ea este campioană națională la caiac, are foarte multe cupe și medalii de la competiții.

'Și mie mi-a fost frică, să nu am probleme la proteză dacă o să cad. Prima dată trebuie să învățăm cum cădem. Și eu am venit acasă cu lovituri, dar nu e atât de periculos. Eu cred că vreau să fac sport și la 80 de ani. E sănătos, ieși între oameni, ieși în natură. Mulțumim lui Ionuț! Dacă mă întâlnesc cu cineva și mă întreabă ce fac, îi povestesc câte sporturi fac, îmi spune: asta îmi povestești să-mi fie rușine, că eu nu fac niciun sport. Și îi zic că este când fac 40-50 de kilometri cu scaun rulant pe săptămână, mă pregătesc pentru cros. Atunci îmi spune: să-mi fie și mai rușine!', a încheiat doamna Angela.

Astăzi, doamna Angela este la pensie, dar mai predă elevilor limba germană. Și așteaptă să i se vindece umărul pentru a începe noi aventuri. AGERPRES/(AS - redactor: Gheorghe Pietrar, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Angela Kohan arhiva personală