Berlinul vrea să examineze securitatea armamentului său american (presă)
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, are în vedere o reuniune de experți cu privire la securitatea sistemelor de armament americane ale Bundeswehr (armata germană), într-un moment în care virajul strategic întreprins de președintele Donald Trump face să apară îndoieli cu privire la fiabilitatea aliatului american, afirmă joi cotidianul Süddeutsche Zeitung, notează AFP.
Potrivit informațiilor cotidianului, ministrul Pistorius, care are șanse bune să își păstreze postul în viitorul guvern condus de Friedrich Merz, va consulta generali, experți militari și reprezentanți ai biroului de aprovizionare al Bundeswehr cu privire la securitatea materialului american, afla deja în uz sau comandat.
''Accentul va fi pus de asemenea pe fiabilitatea avioanelor de luptă'', mai scrie publicația.
Germania a anunțat, după invazia rusă în Ucraina, un proiect de achiziție a 35 de avioane F-35 de la Lockheed Martin pentru a înlocui o parte a flotei sale învechite de avioane Tornado.
Întrebat de cotidian, un purtător de cuvânt al ministerului nu a confirmat această reuniune internă.
Ca răspuns la speculațiile privind funcțiile de oprire secrete ale F-35 ce ar putea fi acționate de americani, purtătorul de cuvânt a precizat că ''nu este posibilă oprirea F-35 de la distanță''. Totuși, detaliile despre funcționarea sistemelor de arme, aprovizionarea și conexiunea datelor sunt în general secrete.
Viitorul cancelar german Merz, care vrea să investească masiv în reînarmarea Germaniei, a declarat recent că viitoarele contracte militare ar trebui să dea prioritate, pe cât posibil, constructorilor europeni.
La începutul lui martie, CEO al Airbus Defence and Space, Michael Schoellhorn, a avertizat viitorul guvern în legătură cu comenzile date producătorilor americani și și-a exprimat speranța că Berlinul va comanda mai multe Eurofighter.
Acest avion european nu este însă conceput pentru a înlocui Tornado ca purtător de focoase nucleare americane staționate în Germania, a declarat săptămâna aceasta Oliver Dorre, șeful grupului Hensoldt, specialist în electronică militară.
Pentru această misiune, ''nu există alternativă la F-35'', a afirmat el în fața Clubului de presă economică de la Frankfurt. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul extinde la 77 numărul navelor care ar putea întâmpina restricții la traversarea Strâmtorii Ormuz
Iran a extins luni la 77 numărul navelor incluse pe lista sa neagră de vase 'infractoare' pentru nerespectarea protocoalelor sale de navigație în Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că acestea vor fi supuse unor restricții în tranzitele viitoare și pot fi amendate, reținute sau confiscate, informează EFE. 'Navele car
Europa are nevoie de mai multe spărgătoare de gheață în Arctica, declară șefa diplomației UE
Europa are nevoie de mai multe spărgătoare de gheață în Arctica, a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, într-o conferință de presă cu ocazia Summitului European privind Regiunea Arctică de la Rovaniemi, informează France Presse. ''Ținând cont de situația actuală, dar și de schimbările climatic
Ungaria: Magyar continuă 'politica anti-migrație' strictă a lui Orban (Le Soir)
Politicile premierului ungar Peter Magyar privind permiterea accesului migranților în țară sunt la fel de stricte precum cele ale predecesorului său, Viktor Orban, a afirmat jurnalistul Joel Le Pavous într-un articol de opinie publicat luni în cotidianul belgian Le Soir, citat de agenția ungară de presă MTI. În același
Groenlanda: Șefa guvernului danez, optimistă cu privire la discuțiile cu SUA
Discuțiile din cadrul grupului de lucru înființat la începutul anului între Groenlanda, Danemarca și SUA privind insula arctică suscită un optimism prudent, a apreciat luni șefa guvernului danez Mette Frederiksen, transmit AFP și Reuters. ''Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar sunt destul de optimistă că pu
Reunite în Arctica, 12 țări fac apel la UE să-și întărească prezența în fața amenințării ruse
Douăsprezece țări reunite luni în nordul Finlandei au făcut apel către Uniunea Europeană să-și consolideze prezența în Arctica, unde tensiunile geopolitice sunt puternice, pendulând între amenințările ruse și dorințele lui Donald Trump, și au cerut UE 'un rol strategic și mai proactiv', relatează France Presse.
Fostul șef al NATO Jens Stoltenberg renunță la președinția Conferinței de Securitate de la Munchen
Fostul șef al NATO Jens Stoltenberg a decis să nu preia președinția Conferinței de Securitate de la Munchen, pentru a se concentra asupra rolului său de ministru de finanțe al Norvegiei, a anunțat acesta luni, relatează AFP. Stoltenberg, în vârstă de 67 de ani, a fost numit în 2024 să conducă așa-zisul 'Davos al apărării&
Rutte: NATO dispune de toate opțiunile necesare pentru a răspunde la atacurile hibride ruse
Țările membre ale NATO dispun de toate opțiunile de care au nevoie pentru a contracara atacurile hibride din partea Rusiei, a declarat luni secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, citat de Reuters. ''(Președintele rus Vladimir) Putin știe foarte bine că nu va putea să ne dividă. Și dispunem de toate opțiunile de răsp
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta poloneză de la Marea Baltică în nordul țării, a declarat luni ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, citat de Reuters. Țările de pe flancul estic al NATO au fost scena unor incursiuni repetate cu
Kremlinul a salutat apelul lui Trump către Zelenski de a înceta atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Kremlinul a salutat luni faptul că președintele american Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, să înceteze atacurile asupra rafinăriilor din Rusia deoarece provoacă 'o penurie de motorină', informează EFE. 'Fără îndoială, putem doar să salutăm orice apel către regimul de la Kiev de a &icir
Pesimiști, francezii își doresc o 'schimbare socială și politică reală' la alegerile prezidențiale (sondaj)
Cu șapte luni înaintea alegerilor prezidențiale, francezii se declară mai pesimiști în legătură cu starea țării decât înaintea scrutinului din 2022 și așteaptă o 'schimbare socială și politică reală' odată cu aceste alegeri, potrivit unui studiu amplu realizat pe mai mult de 13.000 de persoane, transmite luni AFP.
Macron îi îndeamnă pe francezi să facă sport pe tot parcursul vieții: Este 'o plăcere, o modalitate de a fi fericit'
Președintele francez Emmanuel Macron i-a încurajat luni pe francezii de toate vârstele să facă sport cu regularitate, în contextul marcării Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024 cu a doua ediție a Festivalului Sportului, informează EFE. Sportul este 'o școală de viață, o plăcere, o modalitate de a fi fericit&
Kremlinul reiterează că atacul asupra trenului de pasageri lângă frontiera cu Polonia s-a produs pe teritoriul ucrainean
Kremlinul a reiterat luni că atacul rusesc cu drone asupra unui tren de pasageri, duminică, în apropierea frontierei cu Polonia, a avut loc pe teritoriul ucrainean, lucru pe care armata rusă va continua să facă, informează EFE. 'Dacă am înțeles bine, vorbim despre teritoriul ucrainean. Personalul nostru militar își î
Grecia: Un mort și 25 de dispăruți în naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți lângă Creta
O persoană a murit și alte 25 sunt date dispărute după ce o ambarcațiune cu migranți a naufragiat în largul insulei grecești Gavdos, în apropiere de Creta, a declarat luni pentru AFP un reprezentant al Gărzii de Coastă elene, relatează AFP. '51 de persoane au fost salvate de două nave aflate în apropiere, o navă cargo și
Finlanda se oferă să construiască și să găzduiască o flotă europeană de spărgătoare de gheață pentru Arctica
Premierul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat luni că țara sa este dispusă să construiască și să găzduiască o flotă europeană de spărgătoare de gheață pentru a consolida prezența Uniunii Europene (UE) în zona arctică pe fondul tensiunilor geopolitice în creștere din regiune, informează EFE. 'În situația actuală, este clar că Europa trebui
Iranul neagă desfășurarea de activități nucleare pe Muntele Târnăcopului
Iranul a negat luni că desfășoară activități nucleare pe Muntele Târnăcopului, pe care președintele american Donald Trump a amenințat că îl va bombarda în mai multe rânduri, deoarece aici ar avea loc lucrări care au legătură cu programul nuclear iranian, informează EFE. 'Afirmațiile despre Muntele Târnăcopului sunt doar o camp













