În inima Vrancei, la Dragosloveni, Muzeul Memorial ''Alexandru Vlahuță'' păstrează spiritul literar al marelui scriitor datorită devotamentului unei femei care și-a transformat meseria în misiune.

Timp de aproape patru decenii, conservatoarea Valentina Porumb a vegheat acest loc cu pasiune și determinare, transformându-l într-un adevărat sanctuar cultural.

Angajată la muzeu în 1985, Valentina Porumb era la început de carieră și, plină de entuziasm, și-a propus să lase o amprentă asupra locului. Și-a dorit să fie mai mult decât o simplă păstrătoare a trecutului, astfel că a început să reamenajeze grădina, să planteze flori și să traseze alei, convinsă că peisajul înconjurător contribuie la farmecul muzeului.

''Când am ajuns aici nu aveam nici 25 de ani împliniți și eram singurul angajat al muzeului. La vremea aceea, veneau aici grupuri de elevi și era un flux foarte mare de vizitatori. Zilnic, în parcarea muzeului erau patru-cinci autocare pline. Aici, în ambianța dealurilor domoale ale Coteștilor și Bordeștilor, acest conac boieresc, vegheat de umbra tihnită a doi stejari seculari, fusese locul unor trainice prietenii. De aceea m-am gândit că ar trebui să reorganizez muzeul și am început chiar de la poartă. Îmi scriam într-o agendă activitățile pe care trebuia să le fac zilnic și de multe ori nu îmi ajungeau cele opt ore. Am pus flori și am săpat aleile, pentru că această grădină dădea valoare muzeului, vizitatorii erau foarte încântați de frumusețea locului. Eu chiar consideram că este un colț de rai din 'România Pitorească' a lui Vlahuță'', a povestit, pentru AGERPRES, Valentina Porumb. 

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES FOTO

Casa de la Dragosloveni a fost ultimul refugiu al lui Alexandru Vlahuță. Aici, scriitorul și-a găsit liniștea și inspirația, alături de prieteni de seamă precum Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Octavian Goga sau Nicolae Grigorescu. Dar istoria casei a fost tulburată de evenimentele vremii, fiind devastată în timpul Primului Război Mondial.

''Poetul Alexandru Vlahuță a venit la Dragosloveni în ultimii ani ai vieții, prin căsătorie cu doamna Ruxandra Gâlcă, fiica unui mic proprietar agrar, și a locuit aici mai mult vara. Conacul era loc de întâlnire cu prietenii, cu Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, pictorul Nicolae Grigorescu, cu Octavian Goga, care a fost și finul familiei Vlahuță. În această casă poetul chiar își găsise liniștea, spunea el 'liniștea de care avea atâta nevoie'. Numai că, în toamna lui 1916, odată cu înaintarea frontului și invazia trupelor germane, poetul a fost nevoit să se refugieze în Moldova. Când a revenit aici, în 1918, casa a găsit-o devastată, multe obiecte au fost distruse. Un an mai târziu, cel ce spunea 'nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei' a intrat pe porțile eternității. Doamna Vlahuță a petrecut ultimii ani aici, iar în 1926 a dat acestei case destinația de așezământ de cultură. Era, de fapt, școală pentru fetele din zonă și loc de întâlnire pentru scriitorii vremii. Fetele veneau aici ca să învețe o meserie, erau pregătite pentru viață, iar școala a funcționat până în 1949. Câțiva ani casa a fost închisă, iar din 1958 s-a deschis ca muzeu publicului vizitator'', spune Valentina.

Anii au trecut, iar Valentina Porumb a transformat muzeul într-un spațiu viu, plin de activități educaționale și evenimente culturale. Aici s-au organizat ateliere de pictură inspirate de Grigorescu, lecții de literatură și istorie desfășurate chiar în camerele casei memoriale.

''Eu am fost o mare admiratoare a marelui nostru istoric Nicolae Iorga, care spunea că fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragem bine cu urechea ca să o ascultăm și ne trebuie un dram de iubire ca să putem să o înțelegem. Cred că am înțeles povestea locului și, ca să am cât mai mulți vizitatori, am început să fac proiecte educaționale, parteneriate cu școlile din zonă. Veneau profesorii de limba română și își desfășurau lecții aici sau profesorii de istorie. După aceea am început să fac ateliere, chiar am intitulat un atelier de pictură 'Pe urmele pictorului Nicolae Grigorescu', acesta fiind unul dintre prietenii care vizitau foarte des conacul. Tot din 1985 am încercat să reorganizez expoziția permanentă a casei. Muzeul era într-o stare avansată de degradare, pereții erau fisurați, într-una din camere ploua. Am făcut demersuri la fostul Comitet de Cultură pentru a se consolida structura de rezistență a casei, lucrări care s-au făcut în 1988 și astfel am putut să reorganizez expoziția permanentă a casei. Fiecare cameră a primit o anumită destinație și am încercat să creez atmosfera de epocă. Această casă are un tezaur muzeistic deosebit, cu piese de mobilier frumos sculptate, tablouri, chiar replici ale lui Grigorescu, cărți originale, ediții princeps'', susține Valentina Porumb.

De-a lungul anilor, pe lângă numeroasele demersuri pentru restaurarea casei, Valentina Porumb a încercat și să înzestreze muzeul cu piese cât mai apropiate epocii în care poetul a trăit aici.

''Unele piese au fost recuperate după Primul Război Mondial de către doamna Vlahuță, de la sătenii de aici, altele au fost aduse din depozitul Muzeului Vrancei, dar multe le-am achiziționat prin bunătatea celor care au vizitat casa și care aveau piese vechi acasă. Le-am spus că bine ar fi să se păstreze într-un muzeu pentru că aici, în muzeu, piesele sunt conservate, li se dau viață. În ultimii ani, prințul Mihai Ghyka a donat o importantă colecție de carte veche, majoritatea ediții princeps. O familie din satul Pleșești, unde s-a născut Alexandru Vlahuță, avea două covoare deosebite și le-a adus aici, în casa de la Dragosloveni. De asemenea, fiicele învățătorului Spânu din Dragosloveni, care a predat fetelor la școala Vlahuță au avut un covor lucrat chiar aici, în casa lui Vlahuță, și ne-au donat acel covor lucrat între 1926 și 1930'', explică Valentina.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES FOTO

Muzeul adăpostește piese de mobilier, tablouri, cărți rare, dar și manuscrise valoroase. Una dintre cele mai speciale piese este binoclul de care Vlahuță era nedespărțit.

''Eu le spun vizitatorilor povestea acestei case, dar, mai mult decât atât, le spun povestea fiecărui obiect, a fiecărui exponat din această casă, pentru că fiecare are o poveste a lui. Cel mai vechi exponat pe care îl aveam este binoclul de care Vlahuță era nedespărțit în călătoriile pe care le făcea aici, pe Valea Râmnicului, până sus la Vintileasca, alături de Delavrancea, de Caragiale, de Grigorescu. Ajungeau până sus, la Bisoca. Mai avem o piesă foarte importantă, bustul lui Vlahuță, al cărui autor este Oscar Han. Dar toate piesele sunt valoroase aici, în casă. Cu o semnificație aparte pentru mine este un manuscris unde Vlahuță a lăsat scris ginerelui, băiatul pictorului Nicolae Grigorescu: 'În adâncimile vremii sunt puteri misterioase care lucrează încet la izbânda omului vrednic, cinstit, răbdător. Nu te grăbi, nu dispera, biruința e a celor care știu să aștepte'. Toate acele însemnări pe care le-a făcut Vlahuță, operele poetului, toate mi-au călăuzit pașii. De multe ori am simțit că sunt în familia scriitorului. De multe ori am simțit că este a doua casă aici. Marea bucurie pentru mine a fost atunci când am simțit că vizitatorii sunt atât de încântați și fericiți că au putut să descopere un loc atât de frumos'', adaugă Valentina.

Casa Memorială a fost, de-a lungul timpului, gazda unor saloane literare prestigioase. Aici s-au reunit personalități precum Fănuș Neagu, Eugen Simion sau Alexandru Piru. Un moment special a fost recrearea atmosferei din vremea lui Vlahuță, când scriitorii erau aduși de la gară cu docarul.

''Aici, în Dragosloveni, se desfășurau saloanele literare, manifestări culturale unde se întâlneau oameni de cultură, scriitori, critici literari, istorici literari. Foarte des venea aici profesorul Alexandru Piru, Fănuș Neagu, Eugen Simion, Alexandru Ulici, dar și scriitorii vrânceni, Dumitru Pricop, Florin Muscalu, Ion Panait, Traian Olteanu. Îmi amintesc că, la un salon literar de după 1990, un inginer de aici din zonă s-a gândit că Vlahuță își aștepta prietenii în gara Gugești cu docarul și a adus un docar de la o fermă în zonă, și în docarul acela l-a urcat pe Fănuș Neagu. Și au mers pe aici, prin curte, și toată lumea s-a amuzat. Parcă retrăiau acele momente din perioada când Vlahuță a locuit aici, în Dragosloveni. Mi-l amintesc pe Ion Panait care a petrecut aici cu alți scriitori, în fața unui pahar cu vin, cântând romanțe'', mai spune Valentina.

Ajunsă la momentul retragerii din activitate, Valentina speră ca muzeul să rămână pe mâini dedicate, care să preia cu pasiune misiunea de a conserva patrimoniul muzeului, pentru că ''acesta nu este doar o casă, ci un loc încărcat de istorie''.

''Am fost 15 ani singură în această casă. Iar când am început să lucrăm în echipă, parcă lucrurile au devenit mai simple. Mă bucur că am putut cumva contribui, că am putut mări patrimoniul acestui muzeu. Am simțit că am o mare responsabilitate când am venit aici, și o datorie în același timp, aceea de a respecta și de a prețui valorile. Și m-aș bucura acum, când trec într-o nouă etapă a vieții, să vină cineva aici nu ca la un serviciu, ci din atașament, să înțeleagă frumusețea și istoria acestui loc. Salariile sunt așa cum sunt într-un muzeu, dar cine stă într-un muzeu, nu stă pentru salariu'', conchide Valentina Porumb.

Într-o lume aflată în continuă schimbare, Muzeul Memorial ''Alexandru Vlahuță'' rămâne un reper cultural grație devotamentului acestei femei care și-a dedicat viața păstrării memoriei marelui scriitor. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)