logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Planul de destabilizare a României, pus la punct de Georgescu: 'VIAȚA SAU ȚARA' (documente Parchet)

Imagine din galeria Agerpres

Planul de destabilizare a României, prin inițierea de acțiuni menite să creeze haos cu ajutorul mercenarilor lui Horațiu Potra, a fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale, se arată în documentele Parchetului.

Reamintim că una dintre infracțiunile de care este acuzat Călin Georgescu este cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

Conform Parchetului, cu două zile înainte de anularea alegerilor din turul 1, adică pe 4 decembrie 2024, mercenarul Horațiu Potra, aflat la acel moment în Congo, este contactat de Andrei Avram, lider al grupării 'Ciurarii' (specializat în trafic de persoane și proxenetism), care i-a comunicat că 'mâna dreaptă' a lui Georgescu ar dori să poarte o discuție cu el.

Potra este de acord să se întâlnească cu Georgescu și pleacă spre România, făcând escală în Dubai. Ajuns în București, el se cazează la un hotel, unde fuseseră rezervate mai multe camere.

Tot pe 4 decembrie 2024, Călin Georgescu l-a contactat telefonic pe Eugen Sechila, căruia i-a relatat despre existența unui plan pe care i-l va transmite când se vor întâlni, susținând că 'îi va prinde ca într-o menghină pe cei care agresează familia' și menționând că 'după aceea îi setez eu'.

Ziua următoare, pe 5 decembrie, Romeo Mihai Anechitei, membru în dispozitivul de protecție al lui Georgescu, a trimis unor cadre MAI un mesaj text cu conținut alarmist, potrivit căruia exponenți ai clanurilor interlope ar fi primit arme de foc, acestora garantându-li-se exonerarea de răspundere penală.

'Prin prisma faptului că demersul survenea diseminării pe rețelele de socializare a altor mesaje alarmiste, care făceau referire la faptul că autoritățile ar urmări uciderea unor participanți la proteste, pentru a justifica decretarea stării de urgență, apreciem că mesajul lui Romeo Mihai Anechitei inocula faptul că interlopii ar fi fost înarmați de autorități, urmărind astfel decredibilizarea instituțiilor statului român și crearea unui sentiment de teamă în rândul populației', spun procurorii.

În dimineața zilei de 7 decembrie 2024, are loc celebra întâlnire în condiții de clandestinitate de la ferma din Ciolpani, unde participă Călin Georgescu, Horațiu Potra, Eugen Ionuț Sechila, Alexandru Ștefan Vornicu - șoferul lui Georgescu Călin și bodyguardul acestuia - Marin Burcea.

În opinia Parchetului, întâlnirea prezintă o importanță deosebită, pentru modul în care se vor derula evenimentele ulterior.

'Probele administrate dovedesc că Georgescu a acționat ca un lider strategic al întâlnirii, fiind cel care a inițiat contactul și a reunit participanții într-un cadru controlat. Telefonul primit în dimineața zilei de 07.12.2024 de proprietarul fermei și sosirea treptată a participanților sugerează o organizare atentă, menită să evite suspiciuni și să asigure un mediu izolat, ferit de ochii publicului. La ferma din Ciolpani, participanții menționați anterior au avut o discuție în condiții de confidențialitate, lucru confirmat de probele de la dosar, participanții fiind foarte preocupați de anularea alegerilor prezidențiale. Discuțiile au fost conduse de Călin Georgescu, el fiind și cel care i-a chemat în acea locație pe Horațiu Potra, Ionuț Sechila și celelalte persoane din anturajul acestora. De altfel, dacă Georgescu era un obișnuit al locului, ceilalți se deplasau pentru prima oară în respectiva locație. Prin atitudinea sa dominantă, el a stabilit regulile interacțiunii, a impus tăcerea în fața personalului fermei și a dictat desfășurarea evenimentului, demonstrând o autoritate incontestabilă asupra celorlalți participanți', se mai arată în documentele Parchetului.

Anchetatorii spun că modul în care a avut loc această întâlnire și evenimentele ulterioare 'conduc în mod clar la concluzia că a fost pus în discuție un plan bine structurat, care a început să fie implementat imediat după reuniune'.

'Secvența logică a acțiunilor și corelarea acestora cu discuțiile purtate au vizat stabilirea unor direcții obiective precise. Rapiditatea și coerența cu care s-au desfășurat evenimentele ulterioare demonstrează că participanții au urmărit punerea în aplicare a unor decizii strategice, planificate minuțios. Prin organizarea ei într-un cadru privat, cu participanți atent selectați și un grad ridicat de secretomanie, Călin Georgescu a demonstrat o strategie calculată pentru a influența deciziile și a coordona acțiunile celor prezenți. Ulterior, acțiunile lui Horațiu Potra și declarațiile publice ale lui Călin Georgescu sugerează că această întâlnire a fost o etapă pregătitoare pentru evenimente destabilizatoare menite să creeze haos și nesiguranță, afectând astfel procesul democratic', este concluzia procurorilor.

Imediat după întâlnirea de la Ciolpani, Călin Georgescu l-a apelat pe Dan Ciprian Grăjdeanu, liderul organizației radical - naționaliste 'Frăția Ortodoxă' și un apropiat al lui Eugen Sechila, căruia i-a menționat că, în cursul zilei următoare, va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, încheind apelul prin sintagma 'Viața sau Țara'.

Pe 8 decembrie 2024, Potra și mercenarii lui se deplasează spre București pentru a organiza acțiuni de destabilizare, însă sunt interceptați pe drum de polițiști și reținuți.

Ulterior, judecătorii l-au pus în libertate pe Potra, considerând că acesta nu este un pericol public. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Gruparea înarmată a lui Potra - pregătită tactic să creeze haos/Interceptări: 'Trebuie mers peste ei și dat foc!'

Afisari: 3057

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 02-06-2025 16:42

Cazul copilului mort la Sanador/ O doctoriță și o asistentă, trimise în judecată; se cer daune de 10 milioane euro

O doctoriță de la spitalul privat Sanador din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru ucidere din culpă, în legătură cu decesul unui copil de un an și zece luni, care suferise o intervenție chirurgicală. În același dosar, a fost trimisă în judecată și o asistentă medicală, tot pentru ucidere din

Justitie si interne 02-06-2025 15:58

Călin Popescu-Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar în care era acuzat pentru luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Completul de cinci magistrați a respins, ca nefondat, apelul DNA, fiind mențin

Justitie si interne 02-06-2025 14:01

Bihor/Operațiunea Jupiter: Trei persoane cercetate pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au pus luni în executare patru mandate de percheziție domiciliară la persoane cercetate pentru contrabandă, în cadrul operațiunii JUPITER.

Justitie si interne 02-06-2025 10:09

Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei: 48 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii Capitalei efectuează, luni, 48 de percheziții domiciliare în mai multe dosare penale privind infracțiuni de evaziune fiscală și de punere în circulație de produse contrafăcute, a declarat șeful Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), Bogdan Berechet, la complexul comercial Dragonul Roșu, unde a avut loc o acțiune a Servi

Justitie si interne 02-06-2025 09:45

Percheziții la complexul Dragonul Roșu din Capitală; sunt vizate produse contrafăcute din China (surse)

Polițiștii Serviciului Economic - Sector 2 efectuează, luni, 22 de percheziții la un complex comercial din București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute. Potrivit unor surse judiciare, acțiunile se desfășoară în complexul comercial Dragonul Roșu, unde sunt

Justitie si interne 02-06-2025 08:05

Prahova: Ursoaică cu doi pui pe o stradă din Bușteni; localnicii - avertizați prin RO-ALERT

O ursoaică cu doi pui a fost văzută, luni dimineața, pe o stradă din stațiunea montană Bușteni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova emițând un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea cetățenilor. Conform ISU, animalele se aflau pe strada Simion Bărnuțiu. Populația este sfătuită să evite zona, să nu se apropie

Justitie si interne 02-06-2025 07:52

VIDEO Peste 200 de percheziții în țară în dosare economico-financiare, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii, sub supravegherea procurorilor, efectuează, luni, 202 percheziții domiciliare în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe

Justitie si interne 01-06-2025 18:18

Precizări cu privire la numărul polițiștilor din cadrul IPJ Ilfov și la situația infracțională

Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov informează că, la finalul anului 2024, numărul efectivului de polițiști din acest inspectorat a fost suplimentat. O mare parte din numărul de funcții suplimentate a fost distribuit către Postul de Poliție Ștefăneștii de Jos, Postul de Poliție Chiajna și Poliția Orașului Popești-Leordeni, în mod concret, numărul func

Justitie si interne 01-06-2025 15:05

Mădălina Moșoiu (IPJ Ilfov): Bărbatul care a ucis-o pe tânăra de 23 de ani avea asupra sa două arme de foc

Șeful IPJ Ilfov, chestorul Mădălina Moșoiu, a declarat că bărbatul care a ucis sâmbătă o tânără de 23 de ani pe o stradă dintr-un cartier rezidențial din comuna Ștefăneștii de Jos avea asupra lui dou

Justitie si interne 01-06-2025 14:10

Timiș/Polițiștii au descoperit furtul banilor din Poșta Română înainte ca instituția să sesizeze infracțiunea

Șeful Inspectoratului de Poliție Timiș, chestor de poliție Alin Petecel, a declarat că bărbatul de 36 de ani care a fost prins în flagrant, în cazul furtului celor 10 milioane de lei din su

Justitie si interne 01-06-2025 12:42

Predoiu, despre crima din Ilfov: Legile trebuie întărite ca să protejeze persoanele vulnerabile la violența domestică

Premierul interimar Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a caracterizat, duminică, drept 'dezgustătoare și revoltătoare' crima din cartierul Cosmopolis, din localitatea Ștefăneștii de Jos, precizând că trebuie făcut mai mult pentru protecția victimelor violenței domestice, iar legile trebuie întărite în acest sens. 'E li

Justitie si interne 01-06-2025 10:22

Timiș/Aproximativ 10 milioane lei, furați de la Poșta Română, găsiți într-o autoutilitară cu numere false; un bărbat reținut

Polițiștii au recuperat aproximativ 10 milioane lei, care ar fi fost furați de la Poșta Română, după o urmărire pe străzile Timișoarei, în urma căreia a fost prins un bărbat. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de IPJ Timiș, autoutilitara a efectuat o manevră bruscă și nejustificată la vederea echipajului de poliție, motiv pentru care oamen

Justitie si interne 31-05-2025 10:53

Hunedoara: Profesorul acuzat că a violat o elevă din clasa la care era diriginte a fost arestat preventiv

Profesorul din municipiul Hunedoara acuzat că ar fi violat o elevă de 16 ani de la clasa la care era diriginte a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în cauză fiind deschis un dosar penal, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Suspectul, în vârstă de 44 de ani, este bănuit că, în lu

Justitie si interne 30-05-2025 21:47

Vâlcea: Antrenor de karate, arestat preventiv pentru că ar fi violat o cursantă minoră

Un antrenor de karate din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv după ce ar fi violat-o pe una dintre cursantele minore, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cea care a sesizat autoritățile a fost chiar tânăra, care a precizat că bărbatul în vâr

Justitie si interne 30-05-2025 17:15

Parchetul General lansează cu sprijin elvețian un proiect strategic pentru combaterea criminalității financiare

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) anunță că a fost semnat un contract de finanțare pentru implementarea unui proiect strategic în domeniul investigațiilor financiare și al recuperării activelor provenite din infracțiuni. Programul - numit 'Consolidarea capacității instituționale în do