9 octombrie - Ziua mondială a poştei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poştei, dată la care, în 1874, a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveţia). Ziua mondială a poştei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poştale Universale (UPU), desfăşurat la Tokyo, în Japonia, în 1969, potrivit site-ului ONU, www.un.org, şi www.upu.int.
Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. De asemenea, are menirea să încurajeze statele membre ale Uniunii Poştale Universale să întreprindă programe prin care să transmită mesajele lor şi să facă cunoscute activităţile proprii în rândul publicului şi a mass-media la nivel naţional.
În 2024, Uniunea Poştală Universală (UPU) sărbătoreşte cea de-a 150-a aniversare. Astfel tema din acest an a Zilei mondiale a poştei este: "150 de ani de a permite comunicarea şi de a împuternici popoarele între naţiuni" ("150 years of enabling communication and empowering peoples across nations"), menţionează www.un.org.
Ziua Mondială a Poştei din acest an recunoaşte realizările de lungă durată ale UPU şi îşi întăreşte angajamentul de a servi toate popoarele în deceniile şi secolele următoare. Alăturaţi-vă sărbătoririi acestei etape istorice în timp ce reflectăm la 150 de ani de progres şi privim către un viitor în care comunicarea rămâne o forţă motrice pentru pace, prosperitate şi înţelegere globală, menţionează www.un.org.
În fiecare an, peste 150 de ţări sărbătoresc Ziua mondială a poştei într-o varietate de moduri. Ţările membre ale UPU sunt încurajate să organizeze propriile activităţi naţionale pentru a sărbători Ziua mondială a poştei: de la introducerea sau promovarea de noi produse şi servicii poştale, la zile libere în oficiile poştale, centrele de sortare sau muzeele poştale.
Administraţiile poştale lansează emisiuni filatelice dedicate acestei zile aniversare sau noi servicii poştale, organizează festivităţi şi evenimente speciale, conferinţe şi seminarii cu specific poştal şi filatelic.
Alte activităţi includ postarea de afişe în oficiile poştale şi în alte locuri publice, organizarea de zile ale porţilor deschise la oficii poştale şi muzee poştale, precum şi activităţi recreative culturale, sportive etc. Multe administraţii poştale emit suveniruri speciale, cum ar fi tricouri sau insigne.
Mesajele transmise de Uniunea Poştală Universală pentru serviciile poştale din întreaga lume sunt diversificarea produselor şi a serviciilor lor, pentru a satisface mai bine nevoile clienţilor, pentru fiabilitate, creşterea vitezei de operare şi sporirea securităţii.
Uniunea Generală a Poştelor a devenit, în 1878, Uniunea Poştală Universală. Din 1947, UPU este instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna. În prezent, Uniunea Poştală Universală are afiliate administraţii poştale din 192 de ţări, potrivit site-ului UPU, www.upu.int. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: upu.int
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)
La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î
4 aprilie - Ziua Academiei Române
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie
Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini
Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin
DOCUMENTAR: Actorul american Eddie Murphy împlinește 65 de ani (3 aprilie)
Recunoscut pentru stilul său guraliv în interpretarea personajelor care i-au marcat cariera pe marele ecran dar și pentru umorul caracteristic cu care și-a bucurat fanii, Eddie Murphy este unul dintre numele importante ale comediei americane. Și-a adus un aport important în revitalizarea show-ului ''Saturday Night Live'', difuzat de
3 aprilie - Ziua Jandarmeriei Române
Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an la 3 aprilie, reprezentând data la care, în anul 1850, a fost semnat actul de înființare a jandarmeriei 'Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi', de către domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Rom&ac
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul și Ilirie Greco-catolice Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul Romano-catolice Vinerea Sfântă (Pătimirea și moartea Domnului) (post și ab.) Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp. Sfântul Cuvios Nichi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 aprilie
Este a 93-a zi a anului 2026. Au mai rămas 272 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 19 h 45 m. Luna răsare la 21 h 34 m și apune la 07 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
2 aprilie - Ziua internațională a cărții pentru copii
Ziua internațională a cărții pentru copii este marcată anual pe 2 aprilie, zi ce reprezintă data nașterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen. Ziua își propune să le insufle copiilor dragostea pentru lectură și îndreptarea atenției spre cărți și citit, scrie site-ul
2 aprilie - Ziua internațională de conștientizare a autismului (ONU)
Ziua internațională de conștientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, în vederea creșterii gradului de conștientizare cu privire la Tulburarea de Spectru Autist (TSA) și pentru a evidenția necesitatea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viață împ
2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului
Ziua Instituției Prefectului este sărbătorită în fiecare an la 2 aprilie, începând cu 2019, marcând data la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noțiunea de 'prefect'. Această zi a fost fost instituită prin Legea 348/2018. Propunerea legislativă, inițiată de nouă deputați și senatori, a fost respinsă de Senat,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian și Edesie Greco-catolice Sf. cuv. Tit, făcătorul de minuni Romano-catolice Joia Sfântă (Cina Domnului) Sf. Francisc de Paola, pustnic Sfântul Cuvios Tit este pomenit
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 aprilie
Este a 92-a zi a anului 2026. Au mai rămas 273 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 19 h 44 m. Luna răsare la 20 h 26 m și apune la 06 h 45 m. Lună Plină la 05 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












