Furtună în Europa/ Risc de noi inundaţii, fără precedent
Ploile torenţiale care s-au abătut începând de sâmbătă asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge "o amploare inedită", au avertizat oamenii de ştiinţă specializaţi în hidrologie şi climă, care urmăresc "cu uimire" aceste evenimente, transmite luni AFP.
- Cât de excepţional este acest fenomen? -
"Inundaţiile se prefigurează a fi cele mai grave din regiune de la inundaţiile din 2002", care au afectat Praga, Dresda şi Viena, a estimat Liz Stephens, profesoară specializată în riscuri climatice şi rezilienţă la Universitatea Reading din Marea Britanie.
De câteva zile, prognozele meteorologice au permis alertarea autorităţilor şi a publicului. "S-au tras învăţăminte din inundaţiile majore din Europa din 2002 şi 2021, dar în unele locuri prognozele anunţă inundaţii de o amploare inedită, iar istoria ne-a arătat că oamenii sunt adesea surprinşi de consecinţele a priori inimaginabile pe care le poate avea un astfel de eveniment", a adăugat specialista.
Hannah Cloke, profesoară de hidrologie în cadrul aceleiaşi universităţi, a asistat în acest weekend, "cu un amestec de uimire şi groază, la modul în care previziunile devin realitate".
"Ploaia a fost atât de intensă încât hărţile precipitaţiilor, care utilizează nuanţe vii pentru a descrie cele mai abundente precipitaţii, au rămas fără culori; a trebuit să trecem la alb, iar pe hartă era, într-adevăr, foarte mult alb", a spus ea.
"Precipitaţii extrem de intense au fost observate de-a lungul frontierei ceho-polone, iar previziunile noastre pentru anumite râuri şi în aval indică inundaţii care ar putea depăşi standardele experimentate până în prezent", a avertizat specialista.
Ploi sunt aşteptate şi "în următoarele zile", în contextul în care râurile sunt deja pline, iar solul este saturat.
- De ce un astfel de potop? -
"Furtunile precum Boris sunt alimentate, în esenţă, de temperaturile ridicate de la suprafaţa mării, care permit umidităţii să se evapore; cu alte cuvinte, cu cât suprafaţa mării este mai caldă, cu atât furtuna se alimentează cu mai mult combustibil în timpul trecerii sale", a explicat Malcolm Mistry, profesor asistent la London School of Hygiene and Tropical Medicine.
În cazul ciclonului Boris, "condiţiile atmosferice, cum ar fi un front rece arctic şi jet stream-ul, precum şi topografia, în special munţii, par să fi contribuit la încetinirea progresiei sale, rezultând un potop care a căzut într-o perioadă foarte scurtă de timp", a adăugat specialistul.
- Schimbările climatice se află în spatele acestui fenomen? -
"Pentru a stabili dacă schimbările climatice sunt sau nu la originea lui Boris va fi nevoie de analize suplimentare, bazate pe date istorice şi modele climatice", a subliniat Malcolm Mistry. "Însă, studii recente au arătat că astfel de evenimente devin din ce în ce mai frecvente în contextul încălzirii climei, inclusiv la latitudini mai înalte", a spus el.
Regiunile Europa Centrală şi de Est au încheiat o vară marcată, în numeroase zone, de secetă. "Câteva săptămâni mai târziu, zone vaste se pregătesc pentru multe ploi", a declarat Hannah Cloke. "Exact tipul de condiţii care devin din ce în ce mai frecvente ca urmare a schimbărilor climatice", a adăugat ea.
"Avem încă un drum lung de parcurs pentru a ne adapta viaţa la această nouă normalitate", a notat Cloke. Însă, "oamenii de ştiinţă sunt încrezători că reducerea mai rapidă şi imediată a emisiilor de gaze cu efect de seră va ajuta la prevenirea mai multor astfel de evenimente în deceniile următoare", a precizat specialista. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zone vaste de recife de corali ar putea rezista la efectele schimbărilor climatice (studiu)
În apele cristaline din largul coastelor kenyene, recifele de corali prosperă, oferind astfel o rază de speranță în lupta pentru protejarea oceanelor de efectele cauzate de creșterea temperaturilor, informează AFP. Un nou studiu prezentat marți la conferința 'Oceanele Noastre' din orașul costier Mombasa, situat în estul Kenyei, dezvăl
Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 7,8 din Filipine urcă la 68 de morți
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 33 sunt în continuare date dispărute în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8 care s-a produs la 8 iunie în largul coastei sudice a insulei Mindanao din Filipine, a anunțat marți Con
În Europa, apa din zonele pentru scăldat este în continuare de bună calitate
Pe întreg teritoriul Uniunii Europeane (UE), 96% din apele pentru scăldat respectă standardele minime de calitate, 85% dintre acestea fiind 'excelente' și doar 1,5% 'de slabă calitate', niveluri care s-au menținut stabile pe parcursul unui an, a indicat marți Agenția Europeană de Mediu (AEM), informează AFP. 'În această vară, pu
Cel puțin doi răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7 produs în centrul Indoneziei
Numeroase replici seismice au alarmat populația de pe insula indoneziană Sulawesi în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7 produs în regiune marți dimineața, au anunțat autoritățile, transmite agenția de presă DPA. Serviciul geologic al Statelor Unite (USGS) și Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ) au declarat că s
Cutremur cu magnitudinea 6,7 în centrul Indoneziei
Un puternic seism, cu magnitudinea 6,7, a lovit marți regiunea Sulawesi din centrul Indoneziei (USGS), fără a lăsa în urmă răniți sau pagube materiale, conform informațiilor preliminare, informează AFP. Cutremurul de mică adâncime s-a produs în cursul dimineții la sud-est de Palu, un oraș cu aproximativ 400.000 de locuitori,
Cutremur cu magnitudinea 6,6 în sudul Filipinelor
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs luni în zona insulei Mindanao, situată în sudul Filipinelor, a anunțat agenția filipineză de seismologie Phivolcs, transmite Reuters. Seismul s-a produs la o distanță 164 de kilometri sud-est de Governor Generoso, în provincia Davao Oriental, la o adâncime de 86 de kilometri, a
Filipine/ În urma cutremurului cu magnitudinea 7,8, fundul oceanului s-a înălțat cu doi metri în anumite zone
Puternicul seism devastator care a lovit sudul Filipinelor la începutul săptămânii trecute a provocat o înălțare a fundului oceanului de până la doi metri în anumite zone costiere, a anunțat duminică Ministerul Mediului din această țară, transmite AFP. Înălțarea fundului oceanului prezintă riscuri importante
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 55 de morți
Echipele de salvare filipineze au înfruntat vineri ploaia și replicile seismice în încercarea de a găsi persoanele date dispărute în urma puternicului cutremur, soldat cu 55 de victime, produs la începutul săptămânii în sudul arhipelagului, transmite AFP. Seismul cu magnitudinea 7,8, care s-a produs luni î
Schimbări climatice: De patru ori mai multe aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda
Ghețarii groenlandezi eliberează de patru ori mai multe aisberguri decât în urmă cu 25 de ani din cauza schimbărilor climatice, un fenomen ale cărui implicații se extind asupra traficului maritim și ecosistemelor marine, potrivit unui studiu publicat joi de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), informează AFP. ''Rezult
OMS a publicat un ghid actualizat pentru protecția împotriva caniculei
Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/Europa) a publicat joi Ghidul actualizat privind Planurile de Acțiune pentru Caniculă și Sănătate (Heat-Health Action Plans Guidance), oferind un cadru științific guvernelor din întreaga lume pentru a organiza eficient măsuri de protecție împotriva caniculei, transmite Xinhua.
Fenomenul climatologic El Nino a început, anunță agenția americană NOAA
Fenomenul climatologic El Nino, care cauzează secete, inundații și temperaturi record în diverse regiuni ale lumii, a început ''pe parcursul lunii trecute'', a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, informează AFP. Agenția americană estimează la 63% riscul unui fenomen
Indonezia /Inundațiile devastatoare au dus la moartea a cel puțin 7% din populația unei specii rare de urangutan
Inundațiile și alunecările de teren mortale petrecute anul trecut în insula indoneziană Sumatra au dus la dispariția a cel puțin 7% din populația totală a urangutanului Tapanuli, o specie în pericol de dispariție, se arată într-un nou raport publicat miercuri, informează Reuters. Inundațiile și alunecările de teren aduse de un ciclon au dus l
Avertismentul climatologilor: Încălzire record și amenințări la adresa programelor de observare a Pământului
Încălzirea globală se intensifică, iar creșterea nivelului apelor se accelerează, a avertizat joi un grup de climatologi de renume, exprimându-și, de asemenea, temerea față de dispariția mai multor sisteme de observare a climei din cauza unor decizii bugetare și 'geopolitice', transmite AFP. Peste 70 de oameni de știință din 17 țări - print
Cutremur cu magnitudinea 6 în largul peninsulei Kamceatka
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în Oceanul Pacific, în largul peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat filiala locală a ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat citat de AFP. Seismul s-a produs la o adâncime de 29 de kilometri, epicentrul său fiind situat la 42 de kilometr
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 47 de morți și peste 346.000 de persoane afectate
Cel puțin 47 de persoane au murit, 31 sunt date dispărute și 688 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul insulei Mindanao din Filipine, a anunțat joi Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre (NDRRMC), informează agenția de presă Xinhua. NDRRMC a declarat că seismul a afectat peste












