Timiş: Medicii Virgil Musta şi Diana Manolescu, de la Spitalul Babeş, acuzaţi de abuz în serviciu în pandemie - achitaţi
Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins definitiv ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul în care doi medici ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, acuzaţi de abuz în serviciu în perioada pandemiei COVID, au fost achitaţi de magistraţi.
În dosar au fost inculpaţi medicii Virgil Musta şi Diana Manolescu, alături de asistenta Maria Albu şi angajata Diana Paica.
"Curtea de Apel Timişoara respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5306/30/2022. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă", informează, marţi, site-ul CAT.
Medicul infecţionist Virgil Musta a reacţionat la sentinţa CAT, detaliind care au fost acuzaţiile care i-au fost aduse, fiind acum achitat definitiv în instanţă.
"În rechizitoriu, DNA m-a acuzat că am instigat la abuz în serviciu trei asistente din Ambulatoriul Spitalului Victor Babeş, deoarece ca şef de secţie (deşi nu erau pe secţia mea) le-am determinat (am instigat) să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să preleveze teste contra cost în beneficiul societăţii private (...), activitate pe care DNA o considera abuz în serviciu. Pe directorul medical Diana Manolescu şi pe asistenta şefă din Ambulatoriu, deoarece prin influenţa pe care am avut-o datorită notorietăţii, s-a creat un ascendent moral asupra celor două inculpate care le-a determinat să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv, să nu întreprindă niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare care în accepţiunea DNA este abuz în serviciu", arată dr. Virgil Musta, marţi, într-o informare de presă.
Astfel, dr. Musta ar fi produs un prejudiciu de 12.172 lei spitalului, deoarece s-a plătit integral salariul celor trei asistente.
Medicul infecţionist subliniază că în luna iulie 2020 exista o cerere foarte mare de testare PCR SARS-CoV2 contra cost, deoarece multe persoane doreau să meargă în concediu sau la muncă în străinătate şi li se solicitau aceste teste, iar pe de altă parte, persoane contacte doreau să ştie dacă sunt pozitive, pentru a-şi proteja familia. OMS şi Comisia de luptă anti-COVID din cadrul Ministerului Sănătăţii solicitau creşterea capacităţii de testare, element cheie pentru ţinerea sub control a focarelor apărute.
"În acest context, capacitatea de testare prin teste PCR ARN SARS-CoV2 a laboratoarelor acreditate în Timişoara era depăşită. În aceeaşi perioadă, au apărut primele cazuri de infecţie SARS-CoV2 în instituţii precum CJAS Timiş, Serviciul Rutier IPJ Timiş, Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara, care neavând buget să-şi testeze angajaţii riscau să-şi oprească activitatea. Singurul laborator care mai avea capacitate de a efectua teste era laboratorul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, deoarece acesta efectua teste doar persoanelor suspecte, cu simptomatologie ce se încadra în definiţia de caz, dar nu avea resurse financiare pentru a cumpăra testele şi materialele necesare testării contra cost şi nici posibilitatea fiscalizării testelor", a subliniat medicul.
În acest context, a menţionat el, a început colaborarea dintre clinica privată şi Spitalul Babeş, printr-un contract "perfect valabil", în care clinica punea la dispoziţie materialele necesare testării şi efectua recoltările, laboratorul Spitalului Babeş prelucra probele, iar cea mai mare parte din profit mergea la spital.
"Din profitul realizat, clinica privată a efectuat peste 300 de teste gratuite pentru instituţiile statului amintite, pentru ca activitatea acestora să poată continua. Cele trei asistente care lucrau în Ambulatoriul Spitalului Babeş, acuzate de DNA de abuz în serviciu, ale căror atribuţii de serviciu în intervalul orar 7-10 erau acelea de a recolta probe pentru depistarea infecţiei SARS-CoV2 la pacienţii cu simptomatologie conform definiţiei de caz, şi-au îndeplinit în întregime obligaţiile de muncă, iar în timpul liber au ajutat personalul de la clinica privată, recoltând şi contra cost, pentru ca pacienţii să nu stea prea mult şi totodată să fie recoltaţi toţi cei care se prezentau pentru testare. Acest ajutor DNA l-a considerat abuz în serviciu, neînţelegând că era o stare de spirit în care toţi doream să fim folositori, ajutam cu ce puteam, astfel ca lucrurile să funcţioneze bine, ceea ce a dus la rezultate foarte bune în această luptă", a susţinut dr. Virgil Musta.
În ceea ce priveşte acuzaţia de instigare, medicul infecţionist precizează că ambele instanţe, Tribunalul Timiş şi CAT, au arătat că acuzaţiile de abuz în serviciu nu se susţin conform legislaţiei şi ca atare nu există nici instigare la abuz în serviciu.
Totodată, a adăugat el, spitalul nu a suferit vreun prejudiciu, ci a câştigat o sumă importantă prin contractul cu clinica privată. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo







