logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU/Fotbal: Gino Iorgulescu - Nu pot fi aşa optimist ca Hagi; dacă ieşim din grupe la EURO e o performanţă

Imagine din galeria Agerpres

Fostul internaţional Gino Iorgulescu, actualmente preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că nu poate fi la fel de optimist ca Gheorghe Hagi în privinţa şanselor ca naţionala României să ajungă în semifinale la EURO 2024, considerând că atingerea optimilor de finală ar reprezenta o performanţă.

"Eu nu pot să fiu atât de optimist. Hagi o spune poate şi pentru că este băiatul lui acolo la echipa naţională, poate că este antrenor şi vede lucrurile mai bine decât mine, dar eu nu sunt aşa optimist. Eu zic că dacă ne calificăm mai departe de grupe, este o mare performanţă. E greu", a declarat Iorgulescu pentru AGERPRES.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că una dintre cauzele pentru care România se califică rar la turneele finale ale Europenelor şi Mondialelor e reprezentată de lipsa antrenorilor de la nivelul copiilor şi juniorilor, în acest sens dorind să colaboreze cu facultăţile de educaţie fizică şi sport, de unde să "racoleze", împreună cu FRF, tehnicieni pentru aceste grupe.

Dar aceleaşi probleme sunt observate şi la nivelul seniorilor, jucătorii care ajung în străinătate nefiind la nivelul de pregătire al noilor lor echipe, iar naţionala României are astfel de suferit. Aşa cum unitatea şi dăruirea nu vor putea compensa la EURO 2024 lipsa titularizării "tricolorilor" la echipele lor de club.

Component de bază al naţionalei României care s-a calificat pentru prima oară la un Campionat European, cel din Franţa, din 1984, Iorgulescu spune că 'tricolorii' de atunci puteau fi comparaţi cu Generaţia de Aur. El a amintit de eliminarea Italiei, campioană mondială la acea vreme, din grupa de calificare de la Europene, şi de meciurile din Franţa, unde România a remizat cu Spania şi a fost învinsă de Germania lui Rummenigge şi de Portugalia.

În ceea ce priveşte evoluţia României la turneul final din Germania, Iorgulescu a spus că va cântări foarte mult faptul că "tricolorii" nu sunt titulari la echipele lor de club. În privinţa adversarelor din grupă, el consideră primul meci, cel cu Ucraina, ca fiind cel mai important.

AGERPRES: Sunteţi unul dintre 'tricolorii' care au participat în premieră la un Campionat European, la EURO '84, cum a fost atunci?
Gino Iorgulescu: După calificarea de la Mondialele din '70, noi am fost primii care ne-am calificat la Europenele din '84. După atâţia ani, vă daţi seama... Eu cred că acea echipă era de nivelul celei căreia i se spune astăzi Generaţia de Aur. Am scos Italia, care era campioană mondială în 1982 şi aceeaşi echipă a jucat şi cu noi. A fost o mare performanţă. Şi dacă stăm să ne gândim, atunci la Campionatul European erau doar opt echipe calificate, acum sunt 24. Era o mare performanţă să te califici. Calificarea în sine era o performanţă, pentru că mergea doar una singură din grupă. Şi la EURO '84 am mai săltat un loc, am terminat pe 7, pentru că am făcut egal cu Spania. Din păcate eu nu am jucat în meciul cu Germania şi s-a mai dereglat puţin apărarea. Ei îl aveau pe Rummenigge şi Andone era mai mic, era un puşti la vremea aia. Şi pe urmă, cu Portugalia, eu zic că au avut şansă să ne bată, pentru că eu cred că puteam face cel puţin un egal cu Portugalia.

AGERPRES: Sunt voci care spun că în acea perioadă, Europeanul nu reprezenta o miză pentru marile forţe ale fotbalului...
Gino Iorgulescu: Cum să nu fie de interes Europeanul din '84 pentru marile forţe dacă şi acum italienii ne pomenesc pentru că din cauza noastră nu s-au putut califica? Era ceva important şi pentru ei. În plus ca să vezi cum e soarta, Balaci, Dumnezeu să-l ierte!, a fost accidentat şi nu a jucat. El era o piesă importantă în angrenajul nostru.

AGERPRES: Vedeţi vreo explicaţie pentru prezenţa destul de rară a României la Europene sau Mondiale?
Gino Iorgulescu: Există o explicaţie pentru prezenţa noastră destul de rară la Campionatele Mondiale şi Europene. Dacă stau să mă gândesc, noi nu avem încă antrenori de copii şi juniori. Pentru că este o idee împământenită la cluburile noastre şi câte un fost jucător e pus la centrele de copii şi juniori. Zic: 'Lasă că a fost al nostru şi a fost bun şi acum îi dăm o pâine'. Ceea ce nu este normal, pentru că este o altă meserie. Noi nu avem o şcoală de antrenori pentru copii şi juniori, pentru că talente avem. Sunt foarte mulţi copii talentaţi, dar sunt mai multe probleme cu centrele de copii şi juniori. Părinţii sunt subiectivi şi intervin pe la antrenori, iar cei care sunt talentaţi dar sunt săraci nu pot stimula antrenorul, şi sunt daţi deoparte. În acest fel, cei mai buni copii renunţă.

AGERPRES: Şi ce credeţi că trebuie făcut, de unde să-i luăm pe aceşti tehnicieni?
Gino Iorgulescu: Trebuie făcut ceva cu copiii şi am vorbit cu Răzvan Burleanu (preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, n. red.) să începem o colaborare cu facultăţile de educaţie fizică şi sport, la specializarea fotbal. Pentru că sunt acolo vârfuri care au mai jucat şi ele fotbal. Dacă eşti la specializarea fotbal la facultate, ai jucat cel puţin la nivelul Diviziei C şi ai cunoştinţele necesare. Dar ce au ei în plus este pedagogia, care este cea mai importantă, au psihologia, care la fel este importantă pentru copii şi juniori şi au şi o cultură medicală, astfel încât dacă i se accidentează un copil, ei au dat nişte examene şi ştiu despre ce e vorba. Eu cred că strângem 30 de antrenori, vârfurile de la UNEFS şi de la celelalte facultăţi. Şi pun şi eu jumătate de la ligă şi jumătate de la federaţie şi îi trimitem undeva în Europa la o şcoală pentru specializare. Păi, uitaţi-vă la cluburile mari din Europa, care iau din toată lumea copii, îi naturalizează şi scot fotbalişti pe bandă, uitaţi-vă la Ajax, care trăieşte numai din asta. Şi putem face un contract pentru copii şi juniori, pe care îl preferă decât să fie profesor de sport. Şi dacă îi mai pui şi o primă în contract, în cazul în care ajunge la echipa mare vreun copil sau se vinde în străinătate, aşa cum făcusem eu la FC Naţional cu Olăroiu, vor fi şi mai atraşi. Şi aveam antrenori cu program pe 365 de zile. Şi uitaţi-vă că Săpunaru joacă şi acum, şi eu nu mai sunt la FC Naţional din 1995. Şi au mai fost alţi jucători care au ieşit din centrele de copii şi juniori de acolo.

AGERPRES: Dar la seniori avem antrenori valoroşi?
Gino Iorgulescu: Ciclurile în care noi absentăm de la Europene sau Mondiale sunt mari pentru că şi la capitolul antrenori de seniori noi ducem lipsă. Jucătorii care pleacă în străinătate nu au o pregătire optimă, nu sunt la nivelul jucătorilor de la echipele la care se duc. Şi nu sunt titulari, nu joacă, iar asta se cunoaşte. Şi ajungem de unde am plecat, la copii şi juniori.

AGERPRES: Credeţi că în Germania faptul că 'tricolorii' nu sunt titulari la echipele de club va conta foarte mult?
Gino Iorgulescu: Eu cred că faptul că nu au jocuri în picioare va cântări foarte mult, pentru că una e să joci împotriva unor adversari puternici şi alta e să stai pe bancă sau să intri 10 minute sau un sfert de oră. E foarte important să fii titular. Pe vremea mea, când eram la echipa naţională, când se făceau loturile pentru meciurile respective, se ţinea cont şi de problema asta, dacă au jucat la echipele lor sau nu.

AGERPRES: Nu credeţi că vor putea compensa prin unitate şi dăruire, cuvinte des folosite de jucători şi de stafful tehnic?
Gino Iorgulescu: Din punctul meu de vedere unitatea şi dăruirea nu pot compensa 100%. Poate să aducă un plus un grup care a jucat mult timp împreună, sau se mobilizează, sau antrenorul îl mobilizează în aşa fel încât să dea totul pe teren. Dar nu cred că poate compensa 100%.

AGERPRES: Ne dă speranţe această prezenţă la EURO şi pentru o participare la Cupa Mondială?
Gino Iorgulescu: E foarte important că ne-am calificat la aceste European, pentru că încep şi adversarii să îşi pună problema: 'uite, domnule, s-a calificat şi România', asta în situaţia în care vom întâlni un adversar mai puternic în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Ştiţi cum e, speranţa moare ultima şi trebuie să sperăm şi să credem că putem face ceva pentru a fi prezenţi şi la Campionatul Mondial.

AGERPRES: Să ne întoarcem la grupa de la EURO, e o grupă grea pentru România?
Gino Iorgulescu: Eu zic că avem o grupă foarte grea, pentru că am văzut adversarele noastre în ultimul timp. Cred că primul meci este cel mai greu. Şi e cel mai greu pentru că în primul rând ucrainenii au o echipă foarte puternică, mulţi joacă în străinătate, şi joacă nu fac figuraţie sau stau pe bancă. Şi e un început. Şi atunci, dacă în primul meci reuşim să nu pierdem, atunci încrederea poate să crească, să putem să facem face faţă celorlalte două echipe. Şanse avem. Şansa este să te prezinţi în primul rând, pe urmă vom vedea.

AGERPRES: Hagi spunea că România are şanse să atingă semifinalele la această ediţie...
Gino Iorgulescu: Eu nu pot să fiu atât de optimist. Hagi o spune poate şi pentru că este băiatul lui acolo la echipa naţională, poate că este antrenor şi vede lucrurile mai bine decât mine, dar eu nu sunt aşa optimist. Eu zic că dacă ne calificăm mai departe de grupe, este o mare performanţă. E greu.

AGERPRES: O ultimă întrebare, cine câştigă EURO 2024?
Gino Iorgulescu: Sunt multe echipe care pot câştiga EURO 2024. Am văzut Portugalia, care joacă foarte bine, am văzut Franţa. Pe de altă parte, Germania joacă acasă, şi în plus nemţii, fie că e campionat european sau mondial, ei pun probleme până în finală.

Gino Iorgulescu, 68 de ani, este unul dintre componenţii de bază ai generaţiei care a calificat România pentru prima oară la Campionatul European de fotbal, în 1984, echipă antrenată atunci de Mircea Lucescu.

Fostul fundaş a evoluat în 49 de partide pentru echipa naţională de fotbal a României, pentru care a marcat trei goluri. În cariera sa a evoluat la echipele Dunărea Giurgiu, Sportul Studenţesc, Progresul Bucureşti şi Beerschot, în Belgia.

După retragerea din activitatea competiţională a fost antrenor secund al echipei naţionale a României, preşedinte al clubului FC Naţional şi din 2013 ocupă funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea)

Afisari: 563

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 12-09-2026 00:25

Baschet masculin: Victorii pentru CS Dinamo și FC Argeș, în prima zi a Memorialului 'George Ziguli'

CS Dinamo București și FC Argeș au obținut victorii, vineri, în prima zi a turneului de baschet masculin Memorialul ''George Ziguli'', găzduit de Pitești Arena. CS Dinamo București a trecut de CSU Sibiu cu scorul de 100-95, de la învingători remarcându-se Radu Vîrnă (18 puncte, 3 recuperări, 3 intercepți

Sport Intern 12-09-2026 00:18

Polo masculin: CSA Steaua București și CSM Oradea vor juca finala Cupei României

Finala Cupa României la polo pe apă masculin va opune echipele CSA Steaua București și CSM Oradea, sâmbătă, la Focșani, de la ora 16:00. Sâmbătă, Steaua a dispus de CS Rapid București cu scorul de 16-8, în semifinale, golurile învingătorilor fiind reușite Vlad Georgescu (4), Andrei Neamțu (4), Jerko Marinic Kragic

Sport Intern 12-09-2026 00:10

Baschet masculin: CS Vâlcea a pierdut primul meci din cadrul turneului Autumn Cup

CS Vâlcea 1924 a fost învinsă de echipa elenă Iraklis Salonic cu scorul de 87-82 (24-27, 22-16, 16-24, 25-15), vineri, în primul meci al turneului de baschet masculin Boromir Autumn Cup, găzduit de Sala Traian din Râmnicu Vâlcea. Cele două echipe au alternat la conducere pe tabela de marcaj, dar Iraklis a făcut di

Sport Intern 11-09-2026 23:27

Handbal masculin: CS Dinamo s-a impus în derby-ul cu CSA Steaua, în Liga Națională

CS Dinamo București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 30-23 (13-11), vineri, în Sala Dinamo, într-un derby de tradiție al sportului românesc, disputat în etapa a doua a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana a controlat jocul după un prim sfert de oră echilibrat. Daniel Stanciuc a marcat 6 go

Sport Intern 11-09-2026 23:04

VIDEO Fotbal: Dinamo a câștigat fără emoții la Miercurea Ciuc, 3-1 cu FK Csikszereda, în Superligă

Liderul Dinamo București a învins ''lanterna roșie'' FK Csikszereda cu scorul de 3-1 (3-1), vineri seara, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid, prin Marton Eppel (5), cu o lovitură de cap din 7 metri, la lovitura liberă executată de Lorand Paszko.

Sport Intern 11-09-2026 22:18

Volei masculin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul European, 3-1 cu Elveția

Naționala României a obținut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, 3-1 (25-21, 25-23, 13-25, 25-20) cu Elveția, vineri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, în Grupa D. Tricolorii, după 1-3 cu Letonia, la debut, au reușit să câ

Sport Intern 11-09-2026 22:01

Rugby: CS Dinamo, calificată în semifinalele Ligii Naționale, după o victorie cu Rapid

CS Dinamo București și-a asigurat calificarea în semifinalele Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe limită pe CS Rapid București, cu scorul de 34-33 (19-7), vineri, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a, ultima a sezonului. Centrul Mihai Graure, care a marcat

Sport Intern 11-09-2026 20:10

Fotbal: Victorie fără dubii pentru Farul Constanța în Superligă, 4-2 cu UTA

Farul Constanța a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-2 (3-1), vineri seara, la Ovidiu, în primul meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid prin beninezul Matteo Ahlinvi (3), din centrarea lui Cristian Ganea. Farul s-a desprins prin golul lui Eduard Radaslavescu (20), cu un șut din unghi la colțul lung.

Sport Intern 11-09-2026 19:02

Handbal feminin: Victorie categorică pentru CS Rapid București, 35-20 cu CSM Iași

CS Rapid București a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 35-20 (15-9), vineri, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a reușit să scape în câștigătoare după ce primele 20 de minute au fost echilibrate. Djazz Moreen Clara Chambertin

Sport Intern 11-09-2026 15:17

UPDATE Ciclism: Maghiarul Barnabas Vas s-a impus în etapa a treia a Turului României, la Băile Balvanyos

Ciclistul maghiar Barnabas Vas (Team United Shipping) a câștigat etapa a treia a Turului României, desfășurată vineri de la Piatra Neamț la Băile Balvanyos. Vas a fost cronometrat pe cei 200 km ai etapei cu timpul de 4 h 26 min 54 sec, urmat de Enea Sambinello, component al echipei Italiei, și de coechipierul său Andras Gustav Pakot, ambii cu acela

Sport Intern 11-09-2026 12:28

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid), înaintea partidei cu FC Voluntari - Cred că este un joc periculos

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, din etapa a 9-a a Superligii, este unul 'periculos'. 'Nu exclud posibilitatea de a câștiga iar în ultimul minut nici pentru jocul de mâine, chiar dacă

Sport Intern 11-09-2026 12:06

Fotbal: FRF introduce cartonașul negru pentru combaterea comportamentului abuziv în fotbalul juvenil

Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a adoptat prin Comitetul de Urgență hotărârea introducerii cartonașului negru în competițiile de copii și juniori, prin care arbitrul poate opri definitiv meciul în urma comportamentului abuziv al spectatorilor. 'Începând din

Sport Intern 10-09-2026 22:56

Polo masculin: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României

CSA Steaua București a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 19-12 (7-4, 4-1, 4-2, 4-5), joi seara, în ultima etapă din faza grupelor Cupei României la polo pe apă masculin, competiție care are loc la Focșani. Andrei Neamțu (5 goluri), Jerko Marinic Kragic (4) și Victor Antipa (3) au fost cei mai buni de la învin

Sport Intern 10-09-2026 21:57

Handbal masculin: CS Dinamo București, debut cu înfrângere în noul sezon al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO)

CS Dinamo București a fost învinsă de formația franceză Montpellier Handball, cu scorul de 27-23 (11-9), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa E a primei etape a Ligii Campionilor la handbal masculin. Prima repriză a fost echilibrată, dar oaspeții au reu

Sport Intern 10-09-2026 19:20

Ciclism: Belgianul Rutger Wouters, câștigătorul etapei a doua a Turului României

Ciclistul belgian Rutger Wouters (King of The Flemish Mountains) a câștigat etapa a doua a Turului României, desfășurată joi între Iași și Piatra Neamț. Wouters a fost cronometrat pe cei 150 km cu timpul de 3 h 26 min 59 sec, urmat la trei secunde de irlandezul Ronan O'Connor (APS Pro Cycling Cadence Cyclery) și la 13 secunde de maghiarul