Înaintea summitului NATO, soldaţii ucraineni angajaţi în lupte grele cer mai mult ajutor
Înaintea summitului NATO, soldaţii ucraineni care poartă împotriva trupelor ruse bătălii grele soldate cu mulţi morţi şi răniţi îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică să ia în considerare cererile Kievului de aderare, afirmând că aceasta este singura cale de a pune capăt războiului cu Rusia odată pentru totdeauna, scrie luni agenţia Reuters într-un reportaj.
Trupele ucrainene au făcut unele progrese în contraofensiva lansată în urmă cu o lună, dar câştigurile teritoriale sunt lente şi modeste, o trezire la realitatea asupra perspectivei unui conflict prelungit în sudul şi estul Ucrainei.
Ruşii sunt bine înfipţi în teren, au amenajat reţele complexe de tranşee şi câmpuri de mine, explică Povar (pseundonim), un infanterist ucrainean în vârstă de 32 de ani, din Brigada 35 de infanterie marină care a recucerit recent satul Makarivka, din sudul Ucrainei.
"Sper că acesta va fi ultimul război al Ucrainei, că vom pune punct final acestui război lung de 300 de ani", spune soldatul ucrainean, făcând referire la îndelungata aspiraţie de independenţă a Ucrainei. "Când avem un vecin atât de mizerabil, atunci trebuie să ne alăturăm unui fel de alianţă, să ne alăturăm lumii civilizare, pentru a avea un sprijin serios şi parteneri serioşi", adaugă el.
Soldaţi ucraineni dintr-o altă brigadă care au eliberat satul Neskucine descriu un tablou sumbru al câmpului de luptă, în pofida unor progrese obţinute. Andrei, un soldat în vârstă de 35 de ani, spune că unitatea sa formată din circa 70 de soldaţi s-a lovit de linii defensive ruseşti bine camuflate şi de câmpuri minate dens atât împotriva tancurilor cât şi infanteriei, ce au provocat în rândul soldaţilor acestei unităţi pierderi pe care nu le-a precizat. "Pur şi simplu aşa se întâmplă. Nu veţi vedea asta la televizor (...) Atacul nu este la fel ca apărarea. Este un război complet diferit", explică soldatul.
Ucraina a lansat în contraofensiva sa numeroase atacuri asupra poziţiilor ruseşti ce apără suprafaţa de teritoriul de la nord de Marea Azov care conectează Rusia de Crimeea, străpungerea acesteia fiind un obiectiv strategic al armatei ucrainene, dar înaintarea sa a reuşit deocamdată să elibereze doar o mână de sate.
Atât Andrei cât şi un alt soldat din echipa sa au descris cum ruşii au răspuns cu baraje puternice de artilerie şi rachete, inclusiv muniţii cu dispersie, precum şi atacuri ale elicopterelor ruseşti asupra trupelor ucrainene aflate în înaintare. Armata rusă pare să-şi fi adaptat tacticile de luptă, după ce contraofensivele ucrainene rapide de anul trecut în regiunile Harkov şi Herson i-au expus punctele slabe, observă acelaşi soldat ucrainean.
La o poziţie a armatei ucrainene mai către nord-est, aproape de oraşul Bahmut, reporterii Reuters discută cu un medic de front epuizat, în timp ce acesta bandajează o rană sângerândă pe braţul unui soldat. Medicul, care se prezintă sub pseudonimul Ioda, spune că a observat o creştere a proporţiei rănilor provocate de arme uşoare, după ce anterior predominau rănile provocate de obuze. Acum, afirmă el, circa două treimi din rănile soldaţilor unităţii sale sunt provocate de arme uşoare, aceasta pentru că unitatea se află în ofensivă, ceea ce a condus la o creştere a numărului victimelor.
"În general, o săptămână în ofensivă echivalează cu o lună în defensivă. Într-un timp atât de scurt, (unitatea) va avea tot atâţia morţi şi răniţi ca şi când ar fi fost în defensivă o lună întreagă", explică medicul militar ucrainean, în vârstă de 38 de ani. El activează în Brigada 57 de infanterie mecanizată, care luptă în zona oraşului Bahmut, capturat de trupele ruse după 10 luni de lupte crâncene soldate cu mii de morţi în ambele tabere. Trupele ucrainene au reuşit în ultimele săptămâni mici înaintări în apropierea acestui oraş.
Medicul "Ioda" mai spune că el însuşi a fost rănit de patru ori de la începutul războiului şi că mulţi soldaţi luptă în timp ce poartă răni nevindecate. Din cauza numărului mare de victime, unitatea sa se confruntă cu o lipsă acută de medici de front, iar aceştia sunt uneori nevoiţi să facă zilnic şi câte cinci drumuri până la linia frontului şi înapoi sub focul artileriei şi dronelor inamice.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com














