Spectacolul de monodramă trebuie să fie un act de mărturisire, consideră actorul George Ivaşcu, prezent în aceste zile în juriul celei de-a XXIX-a ediţii a Bacău Fest Monodrame.

Într-un interviu acordat AGERPRES, George Ivaşcu ne dezvăluie că această ediţie a avut în prim plan calitatea şi performanţa şi spune că a descoperit, cu această ocazie, ''omul-actor''. ''Când zic omul-actor mă refer la faptul că cei care au câştigat şi cei care au fost în prim planul discuţiilor au fost actorii care au luat ideea asta de monodramă, de one man show, nu pentru a lucra cu sine, ci a se împărtăşi publicului, a se mărturisi publicului, a-şi pune sufletul pe tavă. Şi aici a fost foarte frumos că spectacolele care au fost apreciate şi de public, nu numai de noi, au fost cele în care a fost omul-actor, adică omul ăla avea o poveste de împărtăşit cu publicul şi, într-un mod foarte vulnerabil, foarte deschis, spunea ce are pe suflet'', a arătat el.

Actorul şi profesorul George Ivaşcu ne-a vorbit despre proiectele la care lucrează, despre colaborarea în teatru sau film cu foştii săi studenţi, dar şi despre rolul pe care îl are în serialul Clanul. ''Mie îmi plac rolurile provocatoare, care mă scot dintr-un confort. Caut tipul ăla de roluri care să mă provoace profesional şi, în acelaşi timp, să surprind publicul cu un alt tip de abordare'', mărturiseşte George Ivaşcu.

AGERPRES: Suntem la finalul ediţiei a XXIX-a a Bacău Fest Monodrame, unde aţi fost prezent în juriu. Cum a fost ediţia din acest an?

George Ivaşcu: Pentru mine ediţia din acest an a fost o ediţie care a avut în prim plan calitatea şi performanţa. Aproape că nouă ne-a fost destul de dificil să alegem între stiluri, între performanţele din diverse genuri, unele mai în mişcare, altele bazate foarte mult pe un text, dar, pentru mine la ediţia de acum aş putea spune că am văzut omul-actor. Când zic omul-actor mă refer la faptul că cei care au câştigat şi cei care au fost, să zic aşa, în prim planul discuţiilor au fost actorii care au luat ideea asta de monodramă, de one man show, nu pentru a lucra cu sine, ci a se împărtăşi publicului, a se mărturisi publicului, a-şi pune sufletul pe tavă. Şi aici a fost foarte frumos că spectacolele care au fost apreciate şi de public, nu numai de noi, au fost cele în care a fost omul-actor, adică omul ăla avea o poveste de împărtăşit cu publicul şi într-un mod foarte vulnerabil, foarte deschis, spunea ce are pe suflet (...) şi astea au fost prizate foarte mult de oameni, de public şi de noi, pentru că eu cred că, după această perioadă post-pandemică, oamenii au stat izolaţi, cred că oamenii au simţit nevoia de comunicare şi au îndeplinit criteriul despre care Muller spunea: 'teatrul este un pod între om şi om, într-un ocean de singurătate', şi atunci, în întunericul în care stăm acolo ca spectatori, în singurătăţile noastre de public, împreună cu singurătatea actorului, pentru că este singur pe scenă, fără alte suporturi, parteneri, decoruri, se leagă ceva, prin curajul actorului/actriţei de a se mărturisi public. Deci, aici a fost unul dintre elementele pe care le-am găsit - calitatea, performanţa şi mai ales curajul de a se mărturisi public.

AGERPRES: În cadrul ediţiei din acest an s-a discutat şi despre această problemă a pedagogiei. Ce consideraţi că trebuie să aibă un profesor care predă arta actorului?

George Ivaşcu: Aşa cum am învăţat de la bătrânii mei profesori, să-i ţină Dumnezeu în lumină, pentru că ne-au luminat pe noi, diversele generaţii, generozitate în primul rând. Adică trebuie să înţeleagă că pedagogia, mai ales cea de teatru, este pedagogie vocaţională. Nu poţi defini talentul, el este o noţiune. Ce este talentul? E o sumă de calităţi şi uneori defecte, care te pot face special. Nu există un standard de frumuseţe, ci un standard de armonie, iar tu, ca profesor, trebuie să ştii să armonizezi în copilul respectiv, care vine cu un bagaj de cunoştinţe, de educaţie, poate diferite faţă de cele la care te obligă profesia, căci până la urmă, este o profesie, că de aceea întotdeauna îi întreb pe studenţi care e diferenţa între actorie şi arta actorului, pentru că actoria este o meserie.

Profesia înseamnă un reflex, un ansamblu de reflexe condiţionate, adică ştii că a bătut gongul, ştii că s-a aprins lumina, că sunt lucruri de care trebuie să fii conştient, ştii că vine camera de filmat într-un fel, că e prim plan, joci altfel, că e plan general, joci altfel... Adică sunt nişte detalii profesionale pe care trebuie să le înveţi, asta e actoria. Ce este arta actorului? Aici începe de fapt esenţa. Cu ce ne ocupăm noi? Dacă pictorul ştim că are culoare, pensulă şi naşte tablouri, dacă ştim că muzicianul are pian, notele ş.a.m.d., textul nu-i al nostru, e al unui autor, că este el Shakespeare, Moliere, decorul îl face un scenograf, costumul îl face, tot aşa, un scenograf, deci nu vii cu costumul de acasă, repet, vorbele nu sunt ale tale, iar tu ce ai? Emoţia, capacitatea de a te emoţiona public, adică de a trece de la râs la plâns, de la iubire la ură şi aşa mai departe, ceea ce presupune convenţia respectivă, spectacolul, deci arta de a te emoţiona în mod public şi de a emoţiona publicul, pentru că, aşa cum spunea Caragiale, un spectacol nu are valoare dacă publicul nu pleacă cu o lacrimă de râs sau de plâns. O spunea Caragiale şi cred că avea dreptate.

De acord, teatrul poate aborda temele astea, dar trebuie să mă şi modifice, să mă transforme, să mă emoţioneze, să se întâmple ceva cu mine, pentru că de aia vin, pentru că, aşa cum spuneam, ea este o puncte de comunicare şi de mărturisire a unor probleme pe care le trăim împreună. Banalul, în "Romeo şi Julieta", "te iubesc"-ul ăla. Acel "te iubesc" trebuie să mă emoţioneze şi pe mine pentru că altminteri sunt doar un om care se uită la doi tineri actori care, ok, spun "te iubesc" pe scenă şi nimic mai mult. Dacă nu se petrece şi cu mine această chimie şi nu mă face să visez la fel de frumos ca şi Romeo şi Julieta înseamnă că rămânem două entităţi separate: public şi spectacol. Deci, dacă reuşim să facem această punte de legătură, cred că asta e esenţial.

AGERPRES: Privind spectacolele din concurs, nu în calitate de jurat sau de profesor, ci doar în cea de actor, v-aţi dori să faceţi un astfel de recital?

George Ivaşcu: Adeseori m-am gândit la lucrul de a face un recital şi nu ascund că m-am gândit la poeţi foarte importanţi. Poate într-un secol în care totul e cât mai prozaic, cât mai atins de o literatură specială, folosesc termenul ca atare, lumea înţelege literatură specială, aş face un demers care poate să pară desuet, şi anume acela de a mă întoarce la poezie, acela de a ne întoarce nu neapărat la versuri sau la un autor anumit, ci la un tip de emoţie.

Aici este un regret, lumea nu mai citeşte poezie. De ce? Pentru că trăim într-o permanentă verbalizare concretă, prin zona asta în care trebuie să ne descurcăm, în care aproape totul este despre bani, poveri, taxe ş.a.m.d.. Suntem din ce în ce mai prinşi de proză decât de poezie. Asta m-ar interesa. Nu mă simt pregătit. Cu toată experienţa mea, cred că voi fi un moşulică simpatic, care va putea să-şi împărtăşească din experienţă, pentru că eu cred că recitalul sau tipul ăsta de spectacol de monodramă trebuie să fie un act de mărturisire. Şi aici cred că aş putea vorbi despre experienţa mea umană, dar cu ajutorul versurilor. Nu trebuie să am spectatori mulţi, trebuie doar să am oameni care să creadă că în noi mai există şi puţină poezie, de a ne îndrăgosti în continuare indiferent de vârsta pe care o avem, de asta ne bucurăm de primăvară, de aia ne bucurăm de Crăciun, pentru că undeva în noi mai există şi zona asta de poezie, de aia cântăm sau ascultăm diverse cântece, pentru că ele cuprind o anumită poezie.

AGERPRES: De mai bine de un an sunteţi în atenţia publicului larg prin rolul din serialul de televiziune ''Clanul''. Ce înseamnă această experienţă la nivel de actorie, pe de o parte, şi la cea de vizibilitate, de notorietate, după ce aţi avut şi o funcţie publică foarte importantă?

George Ivaşcu: Da, după o paranteză, să zic aşa, în viaţă, în care am avut curajul să mă înham la o poziţie administrativă, aproape 17 ani după ce am fondat şi Teatrul Metropolis, apoi m-am tot jucat de-a diverse poziţii administrative, unde am abandonat foarte mult din crezul meu, şi anume nu mai aveam timp să fiu atât de actor, nu îmi mai permitea timpul, deci răspunsul ar fi da, a fost interesant în viaţa oricărui om să încerce, totuşi, o spun întotdeauna, cu tot regretul anilor, că nu i-am pierdut, i-am pierdut ca actor, dar nu i-am pierdut, totuşi a construi un teatru, că nu e treabă uşoară, ideea este că a meritat acest tip de efort, dar, în acelaşi timp, acum, când mă bucur exclusiv de profesie, când nu mă mai interesează niciun soi de altă abordare decât cea profesională, aceea de actor, iată cum rolul din Clanul, "Pelicanul", nu că mi-a creat notorietatea, dar foarte mulţi îmi spun: "Bă, ce bine că te-ai întors!", pentru că foarte mulţi oameni din cei care mă ştiau îmi spun: ''bine că te-ai reapucat, asta poţi să faci, este ok''.

Cel mai mult mă bucură notorietatea publicului obişnuit, nu cea a breslei, o spun cu mâna pe suflet. Acest lucru nu face decât să-mi confirme că e bine că m-am întors asupra profesiei, dovadă că şi acum plec la Galaţi, pentru că am spectacol acolo, am revenit iar la programul de a juca în mai toată ţara, iar serialul - ei zic că a fost bine-venit şi pe calea asta ţin să le mulţumesc lui Anghel Damian şi Liei Bugnar că ideea a fost a lor şi a fost ideea de a-mi da şi un personaj care este foarte diferit de mine ca om. Eu încă am reflexul academic, de profesor, de a fi atent la cum vorbeşti, ce spui şi totdeauna îmi corectez studenţii, să vorbească corect, să frazeze corect, şi aici, în Clanul, ăsta e un agramat, o canalie simpatică, cum îi zic eu. De ce? Pentru că este un tip descurcăreţ, adică intră în toate încurcăturile posibile şi, numai Dumnezeu ştie cum, reuşeşte să iasă din ele.

AGERPRES: Cum este întâlnirea pe platoul de filmare sau în teatru cu foştii dumneavoastră studenţi?

George Ivaşcu: Asta e cea mai frumoasă întâlnire. Denis Hanganu mi-a fost student la Master, Anghel Damian mi-a fost student la Master. Ce poate fi mai plăcut? Acum nu vreau să dau din casă, dar va veni regizor în următorul sezon un alt student al meu, deci ce poate fi mai frumos... Eu le spuneam la început de drum care e tehnica actoricească, iar acum ei să-mi spună: "Nu e bine acolo, poate...". E atât de plăcut să-i vezi cum ei se realizează ca profesionişti la care tu nu mai ai niciun merit. Tu nu mai ai niciun merit acum, tu ai avut meritul de a pune bazele, pilonii începutului de drum, dar după aceea faptul că ei ştiu să scrie scenarii, şi am surprize din ce în ce mai mari cu foşti studenţi ai mei care sunt scenarişti excepţionali, de film, de teatru, scriu teatru minunat, regizează unii dintre ei, adică nu fac exclusiv actorie, nu s-au cramponat doar de un lucru, ci şi-au dezvoltat abilităţile şi talentul şi către alte zone de exprimare, şi atunci întâlnirea este, chiar dacă ei îmi mai spun "domn profesor", nu este asta. Spun din respectul faptului că i-am învăţat cândva să facă primii paşi, dar mie faptul că i-am învăţat bine să facă primii paşi şi ei au ştiut să se dezvolte singuri în profesie şi chiar să se realizeze şi să obţină performanţe mie îmi dă o mare încredere.

Nimic nu poate fi mai frumos decât acest schimb de generaţii. Cred că ăsta e şi sensul pedagogiei, când, la început, investeşti tu şi apoi investiţia se întoarce. E foarte frumos. Este înduioşător şi cred că asta e menirea principală, iar eu mă simt foarte fericit că, vrând-nevrând, acum şi datorită - ca să să zicem pozitiv - timpului care s-a scurs, atât în carieră cât şi în etatea pe care o am, - e ca un cadou acum - că, reîntorcându-mă la profesie, îndrumătorii mei sunt aceşti actori maturi şi eu mă bucur de performanţe lor. E un sentiment liniştitor.

AGERPRES: Proiecte noi în teatru sau film?

George Ivaşcu: În primul rând, eu m-am reîntors cu toată energia în Facultate şi mă bucur foarte tare că mult timp îl aloc studenţilor, fie că sunt ai mei sau nu, faptul că sunt în comisiile de admitere, comisiile de licenţă şi asta îmi ocupă cel mai mult timp, apoi Clanul (...) m-au sunat de la producţie să le spun zilele în care nu pot să merg la filmări, fiindcă am spectacole sau am treabă cu studenţii la comisia de licenţă şi, deci, câteva zile voi fi acolo. La Clanul vom începe în curând sezonul trei, pentru că se pare, cel puţin din câte aud şi din câte se spune, are priză la public şi este altfel decât ce am văzut.

Deci, cu filmările la sezonul trei la Clanul urmează trei luni pline, nu chiar zi de zi, dar oricum vor fi multe zile pline, pentru că uneori trebuie să te trezeşti la 4,00 să mergi la filmări, alteori mergi la culcare la 4,00, fiindcă sunt filmări atât de zi, cât şi de noapte.

În al doilea rând, nu vreau să spun acum, dar deja, iată e proiectul-spectacol pe care-l joc în ţară, "Prieteni la cuţite" de Woody Allen, un spectacol pe care îl joc în spaţiul independent. Este un text foarte bun, cu o distribuţie minunată.

Am început încă două proiecte pe care încă nu vreau să le zic pentru că sunt superstiţios, dar sunt două proiecte foarte importante, tot texte foarte bune, cu nişte actori foarte buni, care vor avea premiera în octombrie. Şi iar nu spun, dar deja în septembrie voi face un film artistic, un rol principal. Iura Luncaşu, asta pot să spun, nu pot să spun titlul, pentru că la filme întotdeauna pleci cu un titlu şi după aceea se mai modifică. E o partitură de anvergură, nu povestesc acum. Deci, vara asta n-am unde să plec pentru că am filmări, iar septembrie e plin, odată cu admiterea la facultate - sunt în comisie -, filmul ăsta artistic şi cele două premiere pe care le scot în octombrie. De asemenea, în octombrie încep un alt proiect de teatru, deja e antamat.

Mie îmi plac rolurile provocatoare care mă scot dintr-un confort. Caut tipul ăla de roluri care să mă provoace profesional şi, în acelaşi timp, să surprind publicul cu un alt tip de abordare. Trebuie să recunosc, cu fiecare spectacol, rol o iau de la capăt, dovadă că şi acum, chiar dacă zici "da, dom'ne, Pelicanul este aşa, ca personaj", eu stau cu textul şi deja am învăţat primele secvenţe din episodul unu, ca să fiu liniştit la filmări, citesc episodul doi ca să îmi dau seama cum sunt conexiunile. Am început deja studiul şi, chiar dacă unii spun că joc personajul de două sezoane, tot nu am siguranţa că totul este perfect. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)