Construită la începutul secolului al XIX-lea, cam pe la 1808, în inima oraşului vechi, de-a lungul timpului casa vornicului Ilie Burchi, poreclit Zmău, amplasată pe strada Zmeu nr. 3 din Târgu Ieşilor, a avut o importanţă semnificativă în istoria locală şi naţională.

"A fost o casă boierească a boierului Burchi Zmeu. Proprietatea cuprindea inclusiv biserica Zlataust. Acolo este înmormântată familia Burchi Zmeu, dar puţini ştiu că acolo se află şi mormântul lui Barbu Lăutaru. Clădirea este în cea mai importantă zonă a Iaşiului, căreia eu îi spun zonă zero împotriva anexării teritoriale. De ce? În Piaţa Beilicului erau casele unde veneau trimişii Porţii. Tot aici l-au atras pe domnitorul Dimitrie al III-lea Ghica pentru a-l decapita, pentru că a fost primul care s-a opus anexării teritoriilor de la nordul Bucovinei. Ce facem noi acum este să încercăm să aducem publicul în această zonă prin intermediul Muzeului Municipal 'Regina Maria', care s-a înfiinţat în această clădire, dar şi a acţiunilor şi activităţilor pe care le organizăm", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal "Regina Maria".

Bineînţeles că aşa cum era orice casă boierească de la acele vremuri şi locuinţa lui Burchi Zmeu îşi avea invitaţii săi.

"El a avut o fiică pe care dorea să o mărite şi aici desfăşurau baluri, erau organizate întâlniri. Cam aceasta era atmosfera caselor boiereşti din Iaşi, atmosferă care a cam dispărut. Multe case din secolul XIX, care aveau salon, au primit de-a lungul timpului altă înfăţişare, altă destinaţie, iar acel parfum de epocă a dispărut. Noi vrem să-l readucem prin intermediul acestui muzeu. Iaşiul are parfumul lui de tei în această perioadă. Noi, ca muzeu, avem datoria să menţinem acest parfum, un parfum al istoriei, al întâlnirilor frumoase - fie că erau întâlniri, fie că erau baluri, fie că erau onomastici, fie că erau primiri ale anumitor personalităţi. În salon, în afară de ceea ce însemna muzica, poezia, se discuta şi politică, se discuta şi ce se mai întâmpla prin târg. Oamenii aveau grijă să îşi împărtăşească şi anumite informaţii. Erau şi chestii politice foarte multe care se discutau tot în saloane", a explicat istoricul Aurica Ichim.

Managerul Muzeului Municipal mai spune că această atmosferă a saloanelor arăta care era şi rangul fiecăruia dintre boierii Iaşiului.

"Dacă erau lumânări galbene sau erau puse tacâmurile care nu aveau monogramă asta însemna că nu era un eveniment atât de deosebit, era un eveniment mai simplu. Dar în momentul în care boierul dădea o petrecere cu nume sonore, toată lumea se pregătea. Gazdele scoteau tacâmurile cu monogramă, puneau lumânări albe peste tot, sfeşnice din argint sau sfeşnice aurite. Nu mai spun de cucoanele care îşi făceau toalete noi special pentru această întâlnire. La fel şi domnii. Iată că aceasta era atmosfera acelor vremuri. Pentru unii pare o atmosferă de basm, dar înainte de a fi basm ea a fost şi o realitate. Casa Burchi Zmeu are şi azi acest salon frumos pe care noi am încercat să-l introducem în atmosfera secolului XIX cu mobilier şi cu piese care sugerează audiţii muzicale, cu flori, tablouri care ne duc în atmosfera aceea de la sfârşitul secolului XIX, a Iaşiului de altădată", a dezvăluit Aurica Ichim.

După ce casa Burchi Zmeu a trecut în proprietatea urmaşilor între 1911 şi 1918, ea a fost transformată în sanatoriu. Un moment aparte, spune istoricul Aurica Ichim, a fost atunci când în 1919 casa a fost cumpărată de Olga Sturdza, confidentă a Reginei Maria, mare filantrop şi ocrotitor al năpăstuiţilor sorţii.

"Ştiţi că ea s-a implicat foarte mult pentru a ajuta orfanii de război. Ei, aici s-a implicat pentru a face un cămin pentru orfanii de război, pentru Societatea Orfanilor de Război. Pe atunci în zonă se afla o sinagogă, mai spre Târgu Cucului mai erau sinagoga Merarilor şi Sinagoga Mare. Tot în zonă se afla şi spitalul israelit. Olga Sturdza, marele filantrop, ocrotitoare a năpăstuiţilor sorţii şi ai războiului, confidentă a Reginei Maria, a cumpărat imobilul în 1919 pentru Societatea Orfanilor de Război. În perioada în care această clădire era cămin de copii, Regina Maria a trecut pe aici. Ea vizita toate căminele de orfani. Mai era şi acea amiciţie care exista între Olga Sturdza şi Regina Maria, plus idealurile care erau comune şi pentru una şi pentru cealaltă. Iată încă un motiv ca acest muzeu să îşi îndeplinească misiunea pe care o are, aceea de a aduce în actualitate personalităţile care au trecut pe aici", a menţionat Aurica Ichim.

De-a lungul existenţei sale, clădirea a avut o importanţă semnificativă pentru istoria locală. Pentru o perioadă, între 1880 şi 1893, casa boierului Burchi Zmeu devine sediul Arhivelor Statului, iar în 1920, într-o zonă a casei şi-a stabilit sediul Brigada a II-a de Jandarmi Iaşi.

"Aici au fost şi Arhivele Statului pentru o perioadă, scurtă, ce-i drept, după incendiul de la Palatul Administrativ. A fost şi Jandarmerie în perioada interbelică, a urmat trecerea la regimul care ştim cu toţii că a urmat. Şi astfel casa Burchi Zmeu îşi pierde destinaţia cu parfum de epocă. A fost perioada în care a fost adăugat un nou corp de clădire. Aici a fost un cămin pentru surdo-muţi, din 1934. La parter erau băieţii, la etaj fetele. Tot aici în perioada comunistă au stat şi multe familii. Să ştiţi că şi astăzi mai vine câte cineva şi îşi aminteşte cum au locuit în anumite camere din casă. Vin şi ne spun: 'Uite, aici am stat noi. Acolo ţineam lemnele'. Apoi aici a fost şi Mioriţa, a fost şi Cooperativa Constructorul. Astea sunt destinaţiile pe care le-a avut casa înainte", a relatat istoricul.

Odată cu decembrie 1989 şi căderea blocului comunist, casa Burchi Zmeu trece într-un fel de uitare şi intră chiar într-un colaps. În perioada 2012-2015, Primăria Municipiului Iaşi decide să reconsolideze şi să restaureze casa vornicului Burchi Zmeu pentru a o transforma într-o clădire simbol pentru cultura şi istoria oraşului. Din 2018 casa Burchi Zmeu este clasată monument istoric şi devine sediul Muzeului Municipal 'Regina Maria'. Astfel a fost reluată tradiţia unui muzeu al oraşului, care a fost abandonată în perioada interbelică.

''Primăria s-a gândit că este foarte bine să reînnoade şirul între primul muzeu municipal. Acesta a fost înfiinţat în 1920 de Gheorghe Ghibănescu în curtea mănăstirii Golia. El a funcţionat 10 ani. Noi l-am luat ca model în activitatea noastră. Adică de a aduna documente, mărturii, piese. Deci acest muzeu în care ne aflăm acum, Muzeul Municipal 'Regina Maria', este continuatorul primului muzeu municipal înfiinţat. O să mă întrebaţi ce s-a întâmplat cu patrimoniul acela. Ei, patrimoniul îl găsim la Palatul Culturii, la Muzeul de Istorie, îl găsim în Arhivele de la Iaşi, iar o parte dintre ele cred că şi în Muzeul Universităţii, având în vedere că şi el la rândul lui este un urmaş al Muzeului Municipal. Mulţi istorici de la vremea respectivă au făcut ca piesele de patrimoniu să aibă anumite destinaţii unde au considerat ei, la vremea respectivă, că este mai bine. Patrimoniul se risipeşte, am spune noi acum, şi rămâne ideea că a fost cândva un muzeu al oraşului. Dar acum putem să spunem că acum este, s-a reînfiinţat, dar acum suntem nevoiţi ca multe dintre capitolele muzeului municipal să le reluăm de la zero. Am început de la zero cu patrimoniul, adică de la zero piese, iar acum, la trei ani de la deschidere, am reuşit să ajungem la peste 3000 de obiecte. Am încercat cu sprijinul doamnei Ivona Aramă şi a altor cercetători atestaţi de Ministerul Culturii să înregistrăm numai ceea ce este valoros, printre care şi câteva piese de tezaur. Am găsit înţelegere la persoane care au venit şi au făcut donaţii, dar este foarte important ca un muzeu să fie susţinut de ordonatorul de credit, în speţă Primăria Municipiului Iaşi, care ne-a ajutat cu fonduri pentru a achiziţiona piese care să se integreze în tematica muzeului", a arătat Aurica Ichim.

Renumitul istoric a precizat că tematica Muzeului Municipal "Regina Maria" este structurată pe istoria Iaşiului.

"Mergem de la Arheologie la dezvoltarea urbană a oraşului, la dezvoltarea economică, arătând Băcălia (Băcănia - n.r), Tăbăcăria. Pentru tânăra generaţie, cei care vin acum în muzeu sunt surprinşi. Sunt copii care ne întreabă: 'Cum, aşa se făceau papucii??', 'Pantofii, da, aşa se făceau'. Sau cojoacele, căciulile, blănurile doamnelor. Ei, avem şi o Băcălie, adică o băcănie în care cine stă şi se uită foarte bine vreo jumătate de oră sau cât îi permite timpul poate să intre în contact cu monedele care circulau atunci, cu produsele care le găseau să le cumpere din aceste băcălii. Îl pot vedea şi pe băcan stând acolo. Apoi pot vedea la fel de bine trecerea de la Orient la Occident după perioada fanariotă, când la modă erau şalvarii, bărbile şi întreaga vestimentaţie de tip oriental, dar şi interioarele de tip oriental. Noi le punem faţă în faţă cu Occidentul. Înseamnă perioada în care tinerii plecau în afară la studii, veneau înapoi cu totul schimbaţi. Aduceau şi moda şi obiceiurile. Dar, vedeţi dumneavoastră, tinerii de atunci aduceau ce este mai bun din societăţile pe care le frecventau. Astfel s-au înfiinţat societăţile literare, era schimbul de idei progresiste pentru ţară. Noi de aceea le-am pus faţă în faţă în cadrul expoziţiei 'O lume apune, alta răsare' ", povesteşte Aurica Ichim.

Istoricul atrage atenţia că Iaşiul nu a ajuns la dezvoltare economică şi nu este un centru cosmopolit doar prin intermediul cetăţenilor săi, ci şi cu ajutorul comunităţilor etnice.

"Noi prezentăm aici pe evrei, greci, ruşii lipoveni, pe romi, pe armeni. Dar fiecare comunitate etnică prezentată vine cu istoria ei. Şi atunci prezentăm grecii cu civilizaţia lor, cu un vas frumos, o amforă, pe armeni cu Biserica Armenească, toţi în costume de secol XIX, pe ruşii lipoveni cu biserica lor pe malul Bahluiului, şi evreii. Ei au avut un rol deosebit în dezvoltarea economică şi culturală a Iaşiului", a explicat Aurica Ichim.

Cel mai apreciat loc din întreg muzeul este salonul, locul unde tinerii îşi puteau etala buna educaţie, legau idile, se stabileau căsătorii, se organizau baluri şi se susţineau concerte. Alteori salonul era locul de dezbateri politice. Cu ajutorul stampelor, obiectelor de mobilier şi obiectelor de artă decorativă, este sugerată atmosfera salonului din secolul XIX.

"Pentru că muzeul se numeşte Regina Maria noi mergem cu tematica la dezvoltarea oraşului după secolul XIX. Vizitatorii sunt foarte încântaţi de salon pentru că vrei nu vrei te duci în epoca respectivă şi ai aşa câteva momente în care îţi imaginezi că eşti într-un dans frumos în salon, că poţi avea o conversaţie, că poţi vedea un tablou în faţa căruia poţi să stai mai mult şi să identifici anumite case sau palate care erau la vremea respectivă în Iaşi. Noi, aici, în salon, încercăm să redăm o atmosferă regală cu mobilă deosebită, cu anumite obiecte care au aparţinut Reginei Maria. Ştim foarte bine că pentru o perioadă, în Primul Război Mondial, Iaşiul a fost capitala ţării. Nu putem să trecem peste această filă de istorie", ne spune istoricul Aurica Ichim.

Tot la Muzeul Municipal este prezentat un alt salon, de data aceasta un salon de spital din anul 1917.

"Este o cameră destinată prezentării activităţii Crucii Roşii, cameră în care Olga Sturdza, Maria Moruzzi - cea care a înfiinţat Crucea Roşie în România, sunt prezentate alături de Regina Maria în calitate de surori de caritate şi se ocupă de soarta răniţilor. Regina mergea pe străzile Iaşiului, mângâia copiii, se oprea şi stătea de vorbă cu cei sărmani. Erau vremuri grele, grele de tot. Era foamete, era frig, era tifos. La un moment dat a fost întrebată de ce atunci când intră într-un salon nu îşi pune mănuşa pe mână. Şi ea foarte frumos răspundea: 'Cum aş putea încuraja un soldat să meargă mai departe, să meargă pe front, să îi alin durerea pe care o are dacă eu aş întinde o mână înmănuşată'. Iată că gesturile mici spun foarte multe. Avem şi o imagine în care îl avem pe Sadoveanu în mijlocul soldaţilor răniţi. Avem o poză şi cu Enescu, care cu vioara lui, după cum ştim foarte bine, se ducea şi ţinea concerte prin spitale. Toate astea pentru a alina dureri şi pentru a creşte acest sentiment de dragoste faţă de pământul acesta al nostru şi faţă de ţară", a afirmat Aurica Ichim.

La Muzeul Municipal este prezentată foarte bine şi o altfel de istorie a Iaşiului, ceea ce înseamnă Iaşiul şi locantele sale.

"Locantele Iaşiului au fost locurile unde se întâlneau toate categoriile sociale. Şi cei care făceau politică, şi politicieni, şi gazetarii, şi studenţii se întâlneau. Dar mai ales încercăm să surprindem acele locante unde se întâlneau marii scriitori şi poeţi ai vremii. Noi încercăm să prezentăm aceste locante începând de la hanuri, restaurante şi cafenele. Sunt câteva piese după care îţi dai seama imediat după ce intri cam unde eşti. Ne tot ferim, dar este atât de frumos să povesteşti despre hanurile Iaşilor. Că plecau de pe uliţa Ţicăului Creangă şi Eminescu şi veneau înapoi după şapte zile, dacă nu trecea mai mult, şi le descriau pe fiecare după specificul său. La fel, despre strada Lăpuşneanu, unde mergeau şi se întâlneau la Berărira Bragadiru şi îşi depănau amintiri, se întâlneau şi aveau atâtea discuţii. Sau cofetăria Tuffli sau Georges. Sunt atâtea locuri frumoase pe care le-a avut Iaşiul. Pe unele nu le mai avem, unele au fost demolate", a amintit Aurica Ichim.

Cei care vor să cunoască istoria veche a Iaşiului sunt atraşi de o machetă a oraşului din 1859.

"Suntem într-o casă plină de istorie a ceea ce a fost ea pentru perioada modernă a României şi suntem într-un muzeu care vine să ilustreze acea perioadă cu personalităţile ei, cu aspectele ei. Avem şi o machetă care reprezintă Iaşiul la 1859, cu uliţele şi străzile care erau atunci. Pe perete e proiectat cum sunt străzile astăzi. Câţi ştiu de unde se întindea Uliţa Mare? Câţi mai ştiu de uliţa Lăpuşneanu, de unde începea şi până unde era? Dar câţi ştiu că Sărăriei trecea de fapt prin spatele Spiridoniei. Sunt mulţi care sunt impresionaţi de această machetă veche a oraşului. Se uită şi încearcă să identifice clădiri, străzi, locuri. Noi am prins în această machetă şi case care au fost, şi biserici care au fost. Este prezentată şi trama stradală actuală. Iaşiul trebuia să îşi dezvolte străzile, să şi le lărgească. Multe dintre capitalele europene şi-au rezolvat această problemă la 1800. Ei au ştiut să îşi croiască bulevardele mari. Ei, la noi nu s-a întâmplat aşa ceva. De aceea şi astăzi suntem parcă victimele acelui moment în care nu am ştiut să ne croim mare bulevarde şi să ne păstrăm uliţe pline de parfum şi de istorie, cu casele boiereşti", consideră Aurica Ichim. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO