România sprijină Ucraina - ştirile zilei
A 19-a zi de război în Ucraina. România continuă acţiunile pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni şi a autorităţilor de la Kiev.
Prezentăm principalele ştiri ale zilei de luni, 14 martie:
*** Filmul "Donbass" al regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, despre conflictul din estul Ucrainei, va avea o serie de proiecţii în mai multe cinematografe din România. Fondurile strânse în urma proiecţiilor vor fi donate pentru ajutorarea refugiaţilor de război ucraineni, fiind direcţionate către Crucea Roşie Română şi alte organizaţii caritabile. "Donbass" este un portret în 13 capitole al uneia dintre cele mai tulburate zone din Europa zilelor noastre. Filmul a fost prezentat la Cannes 2018, unde Sergei Loznitsa a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secţiunii "Un Certain Regard".
.jpg)
*** Primăria Municipiului Bucureşti a făcut publică o listă a produselor de primă necesitate de care au nevoie cetăţenii ucraineni, printre acestea figurând în special medicamente, truse de prim ajutor şi alimente. Potrivit PMB, s-a luat legătura cu reprezentanţii Primăriei Kiev, precum şi cu Ambasada Ucrainei în România, pentru a se stabili care sunt produsele de strictă necesitate de care este nevoie în aceste zile. Lista cuprinde: conserve de carne, de peşte, pate, porridge, conserve de supă/ ciorbă, conserve de legume, fasole la conservă, supe 'la plic', piure de cartofi instant, paste instant, noodles, lapte praf, cafea instant, ceai la plic, pâine prăjită, crackers (săraţi), pesmeţi, biscuiţi, sticksuri, fulgi de hrişcă, de orz, sare, zahăr, condimente, produse de igienă personală (şerveţele, periuţe şi pastă de dinţi, săpun), salam uscat/ afumat, cârnaţi uscaţi/ afumaţi, brânzeturi tari/ maturate vidate, apă de băut - sticle mici (0,5 sau 0,75 l) şi/ sau recipiente mari/ bidoane, vitamine, tacâmuri de unică folosinţă (farfurii, furculiţe, linguri, pahare), lapte condensat, fructe deshidratate, halva, biscuiţi/ fursecuri, dulciuri, ciocolată, mâncare pentru bebeluşi cu termen mare de valabilitate, scutece, cearşafuri de copii, prosoape, articole de lenjerie intimă, şosete, bandă adezivă, canistre (5 - 20 litri), cutii (termosuri, lăzi frigorifice, cutii), izopren, pături, pături cu aer cald, lanterne, genunchiere, cotiere, căşti de protecţie, staţii emisie-recepţie/ walkie-talkie, saci de dormit, îmbrăcăminte termică, fierbătoare şi baterii externe.
.jpg)
*** Ajutorul umanitar oferit de Biserica Ortodoxă Română, până la data de 10 martie, în contextul războiului din Ucraina, este în valoare de 18.823.874 lei, a informat Patriarhia Română. Până la acea dată, 4.310 preoţi şi voluntari au asigurat asistenţă permanentă în cadrul unor echipe ce lucrează în ture de câte opt ore. S-au acordat bani şi produse, precum şi o serie de servicii sociale: servicii de traducere - 42.707 beneficiari, de consiliere şi orientare - 29.587 beneficiari şi medicale - 9.048 beneficiari. În ceea ce priveşte cazarea refugiaţilor, au fost identificate 8.174 de locuri, dintre care 7.521 cu servicii de masă incluse.
.jpg)
*** Premierul Nicolae Ciucă afirmă că este imperios necesar ca autorităţile statului să lucreze împreună cu societatea civilă pentru a gestiona situaţia refugiaţilor din Ucraina. "După trei săptămâni grele, trei săptămâni de război şi gestionare a implicaţiilor lui, nu putem să nu apreciem eforturile societăţii civile de a oferi sprijin. Este imperios necesar să lucrăm împreună, să ne adaptăm şi să identificăm noi metode de lucru, care să ne ajute să gestionăm această situaţie. Este clar că acest război va produce efecte nu doar în ţările de graniţă, ci vor fi efecte asupra a tot ce înseamnă activitatea economică a întregului continent şi a lumii. Este important să fim pregătiţi să gestionăm aceste efecte negative", a declarat Nicolae Ciucă. Premierul a apelat la colaborarea şi implicarea activă a administraţiei publice locale şi a subliniat nevoia de uniformizare a practicilor şi procedurilor pentru toate judeţele, pentru a acoperi nevoile apărute la numeroasele puncte de frontieră tranzitate în momentul de faţă de refugiaţii din Ucraina.
.jpg)
*** Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a declarat că s-a reuşit deschiderea unui coridor umanitar sigur pe relaţia Siret - Cernăuţi, fiind în discuţie pentru săptămâna viitoare alte două astfel de coridoare. "Am reuşit să deschidem un coridor umanitar sigur pe relaţia Siret - Cernăuţi, drept pentru care pe acolo trec singurele, deocamdată, ajutoare umanitare către Ucraina. (...) Suntem în discuţii de a găsi nişte coridoare sigure pentru a putea duce săptămâna viitoare convoaie umanitare în nord, pe la Sighetu Marmaţiei, şi poate şi la Isaccea, ca să le trecem dincolo pentru populaţia din Ucraina", a declarat Ioan Silviu Lefter. El a precizat că, până la acest moment, au intrat în Ucraina 44 de TIR-uri, 14 din partea Crucii Roşii Române, restul din partea Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume.
.jpg)
*** Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că, până în prezent, au fost angajate în România 223 de persoane refugiate din Ucraina, în producţie şi în servicii. "223 de persoane. 48 de persoane prin ANOFM, restul de persoane prin relaţia directă angajator - angajat, dar cu înregistrarea contractului de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă", a precizat Budăi.
.jpg)
*** De la declanşarea crizei şi până la data de 13 martie, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 412.017 cetăţeni ucraineni. Un număr de 14.475 de cetăţeni ucraineni au intrat în România prin punctele de frontieră, duminică, în scădere cu 13% faţă de ziua precedentă.
*** Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, a declarat că în viitorul apropiat va exista o procedură foarte clară de înregistrare şi urmărire a tuturor minorilor neînsoţiţi care ajung în România din Ucraina. "Nu facem nimic altceva decât să dăm o şansă copiilor ucraineni neînsoţiţi, aşa cum o au şi copiii noştri, pentru că este obligaţia noastră ca stat. (...) În viitorul apropiat, probabil că într-o zi, cel mult două, vom avea o procedură foarte clară de înregistrare a tuturor minorilor neînsoţiţi. Când spun minori neînsoţiţi mă refer la minorii care nu sunt însoţiţi de un părinte sau un reprezentant legal", a precizat ea.
*** Opera Naţională Bucureşti susţine demersurile de întrajutorare a tuturor persoanelor afectate de războiul din Ucraina, prin implicarea, împreună cu Asociaţia Caradja Cantacuzino, în procurarea unor produse alimentare şi de igienă. "După ce şi-a deschis porţile pentru opt balerini refugiaţi care în prezent studiază alături de balerinii şi maeştrii instituţiei, ONB a devenit şi punct de colectare a donaţiilor. Opera Naţională Bucureşti a mai făcut un pas pentru a se implica în susţinerea celor afectaţi şi s-a alăturat Asociaţiei Caradja Cantacuzino, care până astăzi a depăşit pragul de 400 tone de bunuri şi alimente, repartizate în peste 50 camioane, care au fost trimise către zonele de frontieră şi diferite centre de refugiaţi din ţară", informează ONB.
*** Ministrul federal al Dezvoltării Economice şi Cooperării, Svenja Schulze, aflat în Maramureş, a vizitat punctul de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina de la Sighetu Marmaţiei. Cu această ocazie, ministrul a vizitat primul Blue Dot, care oferă servicii esenţiale copiilor, femeilor şi familiilor, realizat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Familiei, cu susţinerea autorităţilor judeţene, locale şi a ONG-urilor. "Pentru aceşti copii, Centrele UNICEF Blue Dot sunt un adăpost important şi un prim punct de contact. Mulţumesc autorităţilor române, personalului UNICEF şi numeroşilor voluntari pentru angajamentul personal neobosit. Împreună putem depăşi această provocare şi îi putem sprijini pe cei care caută protecţie", a transmis Svenja Schulze.
Centrul Blue Dot din Sighet funcţionează din data de 1 martie, iar de atunci a oferit sprijin pentru mai mult de 5.000 de persoane (dintre care 40% sunt copii). În total, 26 de astfel de centre au fost înfiinţate până în prezent de-a lungul căilor de evacuare.
Ministrul german s-a întâlnit, la Baia Mare, cu reprezentanţii administraţiei locale, cu care a discutat despre sprijinul oferit pentru gestionarea fluxului de refugiaţi ucraineni.
.jpg)
*** Primele opt ambulanţe donate de Guvernul Italiei ca sprijin umanitar pentru Ucraina au ajuns luni în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Potrivit preşedintelui CJ Suceava, ajutoarele umanitare pentru Ucraina "curg" zi de zi prin PTF Siret, acesta fiind ''un semnal de solidaritate'' al Uniunii Europene cu ucrainenii greu încercaţi de conflictul armat de pe teritoriul ţării lor. Cele opt ambulanţe trimise de Guvernul italian fac parte dintr-un lot de 22 de astfel de vehicule, ce urmează să fie trimise ca ajutor în Ucraina. Ambulanţele vor fi trimise la Cernăuţi, Lvov sau alte zone unde este nevoie de ele. Celelalte 14 ambulanţe din Italia urmează să ajungă în Suceava la sfârşitul acestei săptămâni.
.jpg)
*** Refugiaţii ucraineni primesc ajutor imediat, îngrijiri medicale în caz de necesitate, cazare temporară şi servicii de igienă personală odată ajunşi pe teritoriul românesc prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei sau Halmeu din judeţul Satu Mare, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul Centrului de asistenţă pentru refugiaţi al Organizaţiei Caritas a Diecezei - Satu Mare, Erika Palincaş. Coordonatorul Caritas a precizat că se acordă sprijin cetăţenilor din Ucraina care intenţionează să se angajeze în ţara noastră şi sunt ajutaţi copiii refugiaţilor pentru a se înscrie în sistemul de învăţământ românesc, având în vedere că în municipiul Sighetu Marmaţiei funcţionează un liceu cu predare în limba ucraineană. AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Capitală/ AUR: Participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie
Un amplu protest a avut loc sâmbătă, în Capitală, pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024. Potrivit unui comunicat al AUR, manifestația a fost 'dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale'. 'Cei aproximativ
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M











